Aspecte jurisprudenţiale cu privire la contestarea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

7. Comunicarea raportului cauzelor

Potrivit art. 64 alin. (1), precum și art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar întocmește și supune judecătorului‑sindic, în termenul stabilit de acesta din urmă, dar care nu poate depăși 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă.

Față de prevederile art. 64 alin. (1), precum și ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în practica judiciară^[42] s‑a reținut faptul că legiuitorul nu impune publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului.

Acest aspect este întărit și de art. 97 alin. (6), care prevede că administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului, o copie de pe raport fiind depusă la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul și va fi comunicată debitorului.

8. Contestarea raportului cauzelor

Conform art. 59 din Legea nr. 85/2014, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Contestația trebuie să fie depusă în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a extrasului.

În cadrul raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitorului, administratorul judiciar desemnat prezintă opinia sa cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvență^[43].

Practicianul în insolvență nu dispune o măsură în legătură cu activitatea debitoarei, ci exprimă un punct de vedere strict asupra aspectelor care vizează starea de insolvență în raport de situația contabilă a societății care i‑a fost predată până la acel moment.

De asemenea, faptul că administratorul judiciar, în raportul cauzal prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014, ar arăta că, în urma analizei documentelor prezentate de debitoare, faptele relevate ar putea să se încadreze în dispozițiile art. 117‑122 din Lege, însă lasă la aprecierea creditorilor formularea unei astfel de acțiuni, nu constituie o măsură ce ar putea fi contestată în sensul art. 59 alin. (5) din Lege.

Este o astfel de situație cea în care administra­torul judiciar nu exprimă faptul că nu va formula o astfel de acțiune, în legătură cu care, de altfel, nici nu i se poate impune formularea unei astfel de cereri întemeiată pe dispozițiile art. 117 din lege în situația în care apreciază că nu înțelege s‑o formuleze, iar propunerea acestuia urmează să fie supusă și analizei creditorilor privind oportunitatea formulării unei astfel de acțiuni. Dacă administratorul judiciar nu formulează o astfel de acțiune, comitetul creditorilor poate, conform art. 51 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/2014, să introducă astfel de acțiuni pentru anularea unor acte sau operațiuni frauduloase, făcute de debitor în dauna creditorilor, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1).

Or, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 59 alin. (5), rezultă că se poate formula contestație numai cu privire la măsurile luate de administratorul judiciar. Mai mult, art. 59 se referă la raportul lunar depus de practicianul în insolvență prin care acesta descrie modul în care și‑a îndeplinit atribuțiile.

Art. 97 din Lege nu prevede posibilitatea formulării unei contestații relativ la considerentele exprimate de administratorul judiciar în legătură cu împrejurările care au determinat intrarea debitoarei în insolvență ci, prin extinderea dispozițiilor art. 59, numai cu privire la măsurile dispuse de administratorul judiciar.

Pot fi aduse în atenția judecătorului‑sindic eventuale obiecțiuni asupra concluziilor prezentate în raport, asupra cărora administratorul judiciar are posibilitatea să‑și exprime un punct de vedere, însă nu i se poate dispune, la solicitarea unui participant la procedură, analiza unei pretinse alte cauze a stării de insolvență.

În condițiile unui control de legalitate, judecătorul‑sindic trebuie să se limiteze la verificarea dacă prin acest raport s‑a analizat și opinat asupra incidenței dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014, fără a face constatări de natura celor care revin instanței învestite cu soluționarea unei acțiuni privind antrenarea răspunderii patrimoniale; în caz contrar, ar fi un caz de antepronunțare în cazul formulării acțiunii respective^[44].

În acest context, solicitări privind obligarea administra­torului judiciar la introducerea/formularea de acțiuni în justiție, în condițiile dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, prin care acesta să solicite anularea actelor și/sau operațiunilor frauduloase ale debitoarei ce au fost întreprinse în dauna drepturilor creditorilor și respectiv, obligarea persoanelor ce vor fi identificate ca fiind responsabile pentru declanșarea stării de insolvență la suportarea întregului pasiv al debi­toarei ajunse în stare de insolvență, fie ele membri ai organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul debitoarei sau orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitoarei, pot fi soluționate doar în cadrul procesual conferit de dispozițiile art. 117 și urm., respectiv art. 169 și urm. din Legea nr. 85/2014, fiind inadmisibil a fi analizate într‑o contestație la raportul privind cauzele ajungerii în stare de insolvență.

9. Legalitatea raportului

Conform prevederilor art. 58 alin. (1) lit. b) și art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, admi­nistratorul judiciar are obligația de a întocmi și a supune judecătorului‑sindic raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, din conținutul textului normativ rezultând implicit că judecătorul‑sindic trebuie să se pronunțe asupra acestuia sub aspectul legalității^[45] .

Astfel, nu este exclus controlul judecăto­rului‑sindic din punctul de vedere al analizei legalității întocmirii raportului prevăzut de art. 97, ceea ce presupune verificarea respectării elementelor pe care trebuie să le conțină un atare raport.

Așadar, controlul activității practicianului în insolvență este realizat, astfel, sub aspectul legalității măsurilor luate, iar nu sub aspectul oportunității acestora^[46].

Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s‑a ridicat dreptul de a‑și administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care și‑a păstrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora^[47].

Aceste prevederi legale se coroborează cu prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora atribuțiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Aceasta înseamnă că judecătorul‑sindic are rolul de a verifica dacă acest raport conține toate elementele prevăzute de lege și este întocmit în concordanță cu cadrul normativ aplicabil în materie.

Ca atare, în îndeplinirea atribuțiilor stabilite de Legea insolvenței în sarcina judecătorului‑sindic, cu privire la exer­citarea controlului judecătoresc asupra activității admi­nistratorului judiciar, acesta are atât competența, cât și obligația de a verifica sub aspectul legalității raportul cauzal și, în acest context, de a analiza susținerile părților interesate în legătură cu acest raport, iar în cazul în care, din punctul de vedere al legalității, acesta nu este întocmit corect, poate dispune completarea sau refacerea acestuia.

Judecătorul‑sindic are atribuțiile limitate în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, neputând interveni și cenzura concluziile administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, astfel cum sunt formulate în temeiul propriei analize asupra documentelor puse la dispoziție în dosarul de insolvență. Astfel, instanței îi este permis doar să verifice legalitatea raportului întocmit^[48].

O analiză a aspectelor economice privind impactul asupra stării de insolvență a nerecuperării creanțelor societății debitoare reprezintă atribuții manageriale care excedează competenței judecătorului‑sindic.

10. Motive de nelegalitate

În jurisprudență^[49] s‑a reținut că verificarea selectivă sau trunchiată a activității debitoarei este un motiv de nelegalitate a raportului privind cauzele insolvenței, susținerile lichidatorului judiciar privind excluderea acestor verificări cu justificarea circumscrierii lor managementului dat în competența lichidatorului judiciar fiind nefondate.

Pe de altă parte, lichidatorului judiciar nu i se poate impune o anumită concluzie a raportului pre­văzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014. Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să stabilească o anumită cauză a insolvenței și nici să indice persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în insolvență, dacă, în urma analizei activității debitoarei, lichidatorul judiciar nu identifică elemente în acest sens. Cu atât mai puțin lichidatorul judiciar poate fi obligat să indice dacă intenționează să formuleze acțiune conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, prin concluziile raportului. Creditorii pot acționa conform art. 169 alin. (2) teza a II‑a și a III‑a din Legea nr. 85/2014, în termenul prevăzut de art. 170 din aceeași lege.

Greșita reținere de către administratorul judiciar a culpei administratorului statutar în raport de prejudiciul debitoarei nu constituie motiv de nelegalitate a raportului^[50].

De altfel, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență reprezintă punctul de vedere profesional al practicianului în insolvență care l‑a întocmit și căruia nu i se poate impune includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere sau opinii pe care nu și le însușește.

Totodată, critica privind opinia greșită a administratorului judiciar, în sensul că presupusele fapte săvârșite de către administratorul statutar ar constitui fapte care se încadrează în prevederile art. 169 din Legea nr. 85/2014, nu au relevanță într‑o cauză în care judecătorul‑sindic este învestit să analizeze raport cauzal, și nu cu o acțiune privind instituirea răspunderii patrimoniale în condițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014.

În consecință, raportul cauzal cuprinde, în esență, o opinie motivată a administratorului judiciar asupra cauzelor apariției stării de insolvență și asupra persoanelor cărora aceasta le este imputabilă; netemeinicia motivelor avute în vedere de administratorul judiciar în emiterea acestei opinii nu constituie un motiv de nelegalitate a raportului întocmit conform art. 58 din Legea nr. 85/2014.

În privința constatărilor făcute de practicianul în insolvență, acesta nu poate fi obligat să le modifice sau să le înlăture, conținând punctul său de vedere, care poate fi însă răsturnat prin proba contrară a ceea ce practicianul stabilește în raport^[51].

Nici faptul neindicării în mod amănunțit și motivat a cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă, nu poate constitui motiv de contestație vizând conținutul raportului, atât timp cât administratorul judiciar a procedat la analizarea situației contabile a debitoarei și și‑a expus punctul de vedere cu privire la cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei, concluzionând că nu s‑au identificat fapte și persoane răspunzătoare în temeiul art. 169 din Legea
nr. 85/2014^[52].

De asemenea, judecătorul‑sindic nu are posibilitatea de a interveni și de a cenzura propria opinie a practicianului în insolvență care și‑a format‑o pe baza propriei analize efectuate asupra documentelor contabile ce i‑au fost predate de către administratorul societății debitoarei.

Ceea ce îi este permis judecătorului‑sindic este să verifice legalitatea raportului întocmit, respectiv dacă administratorul judiciar a respectat prevederile Legii nr. 85/2014 cu prilejul întocmirii actului.

Conținutul raportului trebuie să corespundă exercitării atribuțiilor practicianului în insolvență, respectiv acesta să își exprime punctul de vedere în legătură cu cauzele și împrejurările care au determinat apariția stării de insolvență, iar opinia sa să fie formată exclusiv pe baza documentelor avute la dispoziție.

Nu pot fi primite susțineri precum cele privind nearătarea clară a cauzelor și împrejurărilor insol­venței, cu indicarea corespunzătoare a persoanei căreia îi este imputabilă aceasta, atât timp cât din cuprinsul raportului rezultă în mod indubitabil opinia administratorului judiciar cu privire la această chestiune.

În situația în care în raportul prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b) și art. 97 din Legea insolvenței se face referire expresă și concretă la factorii obiectivi și subiectivi care au cauzat starea de insolvență a debitoarei, nu se poate considera că raportul conține vreo omisiune. Nu se poate considera că raportul este nelegal întocmit pentru faptul că, în viziunea altui participant la procedura insolvenței, au existat alte cauze sau justificări ale insolvenței, atât timp cât practicianul în insolvență și‑a expus opinia în legătură cu această problemă.

De asemenea, concluzia neidentificării unei persoane din cadrul debitoarei care să fie răspunzătoare în condițiile art. 169 din Legea insolvenței nu se traduce într‑o lipsă a unui element esențial al raportului, susceptibilă de a atrage nevalabilitatea actului. Cu alte cuvinte, concluziile administratorului judiciar cu privire la această chestiune nu pot forma obiectul controlului în fața judecătorului‑sindic, nepunându‑se în discuție aspecte care să vizeze legalitatea raportorului.

Faptul că un alt participant la procedura insolvenței consideră că reprezentanții debitoarei sunt vinovați de ajungerea societății în insolvență nu poate fi cenzurat și analizat într‑o contestație la raport, ci într‑o eventuală cerere formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Tot astfel, nu pot fi examinate nici apărări legate de lipsa oricărei acțiuni sau inacțiuni culpabile a societății creditoare, deoarece excedează controlului de legalitate pe care îl poate efectua judecătorul‑sindic în cadrul contestației împotriva raportului întocmit de administratorul judiciar.

În contestația la raportul cauzal, judecătorul‑sindic nu poate interveni în a determina schimbarea opiniei practicianului. Altfel spus, faptul că alt participant la procedura insolvenței nu este de acord cu opinia administratorului judiciar, contestând datele reținute și analiza efectuată de către acesta, nu poate determina admiterea contestației la raport, ci eventualele apărări pot fi făcute în cadrul acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale, conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, dacă va fi cazul.

De aceea, toate susținerile în sensul că vinovăția pentru ajungerea societății în stare de insolvență ar aparține reprezentanților debitoarei excedează cadrului procesual și nu pot fi analizate în cadrul contestației la raportul cauzal întocmit de către practicianul în insolvență.

Nici împrejurarea că administratorul judiciar nu a făcut vreo precizare cu privire la posibilitatea de reorganizare efectivă a activității debitoarei nu este în măsură să atragă nelegalitatea raportului. Relevant sub acest aspect este conținutul raportului întocmit în temeiul art. 92 din Legea insolvenței. Prin urmare, practicianul în insolvență și‑a expus opinia cu privire la posibilitatea de reorganizare a societății debitoare.

Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 rezultă că, deși raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență trebuie să fie amănunțit, în privința persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, raportul se impune doar a menționa eventuale indicii sau elemente preliminare. Din această împrejurare, se reține concluzia că aceste indicii sau elemente preliminare pot fi completate pe parcursul procedurii cu probatorii suplimentare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă apariția stării de insolvență^[53].

Un astfel de element probant poate fi reprezentat de un eventual raport de expertiză asupra căruia creditorii au libertatea să dispună, prin intermediul adunării acestora, respectiv a comitetului creditorilor.

Legiuitorul nicidecum nu pune în sarcina practicianului în insolvență să probeze fiecare concluzie la care a ajuns din analiza contabilității societății debitoare.

Așadar, judecătorul‑sindic, fără a avea de soluționat o cerere de atragere a răspunderii în sensul art. 169 din Legea
nr. 85/2014, nu poate face o analiză, respectiv nu poate cenzura concluzia cuprinsă în raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvență a debitorului, în sensul existenței sau inexistenței eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă și cu privire la existența premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile prevederilor art. 169‑173.

În caz contrar, s‑ar prejudeca acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale într‑un alt cadru procesual decât cel determinat de dispozițiile art. 169, respectiv ale art. 59 din Legea nr. 85/2014, ceea ce nu ar fi admisibil^[54].

Ceea ce poate fi verificat în contestația la raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvență a debitoarei este dacă practicianul în insolvență a respectat atribuția stabilită în sarcina sa conform art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, respectiv dacă a procedat efectiv la examinarea activității debitorului și la întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență^[55].

În ceea ce privește nerespectarea termenului legal de întocmire a raportului ca motiv de contestație la raportul cauzal, acesta nu poate fi primit, atât timp cât termenul de 40 de zile prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b) și art. 97 din Legea insolvenței este unul de recomandare, care impune îndeplinirea unei atribuții de către practicianul în insolvență, fără ca respectarea sau nerespectarea acestuia să determine nașterea vreunor drepturi sau obligații pentru părțile participante la procedura insolvenței.

În jurisprudență^[56] s‑a stabilit că nu se poate reține vreo vătămare a contestatorului prin depășirea termenului de 40 de zile în situația în care nu sunt administrate dovezi în sensul că respectiva întârziere ar fi fost produsă de reaua‑credință a administratorului judiciar și că prin aceasta s‑ar fi cauzat vreun prejudiciu.

Emiterea raportului cu depășirea termenului de 40 de zile nu poate atrage nulitatea acestuia, nefiind o cerință intrinsecă de valabilitate, termenul nefiind unul imperativ, ci supletiv, stabilit numai pentru ordonarea activităților în cadrul procedurii, dovadă fiind chiar posibilitatea prelungirii lui de către judecătorul‑sindic, dar și pentru că raportul inițial poate fi completat în cazul apariției unor date noi^[57].

Completarea raportului este posibilă tocmai pentru că acesta nu este un act prin care se ia o anumită măsură, asupra căreia se revine în mod abuziv, în lipsa controlului judecătorului‑sindic, ci este un înscris care analizează activitatea economico‑financiară a debitoarei, anterior declanșării procedurii, în vederea identificării cauzelor care au condus la insolvență.

11. Completarea la raportul cauzelor

Cu privire la legalitatea completării raportului inițial asupra cauzelor ce au determinat apariția stării de insolvență a debitoarei, o astfel de posibilitate nu este contrară dispozițiilor Legii nr. 85/2014, în contextul în care, ulterior întocmirii raportului prevăzut de art. 97, se descoperă înscrisuri noi ce determină o reconsiderare a aspectelor avute în vedere inițial^[58].

Este evident că, în acest caz, primează necesitatea existenței unei analize exhaustive a situației economice a debitoarei care fundamentează ulterior deciziile în etapele procedurii. Această situație se întâlnește în mod frecvent în cazul în care debitoarea nu predă în termen actele prevăzute de art. 67 din Legea
nr. 85/2014, împrejurare ce face imposibilă întocmirea completă a raportului în termen de 40 de zile de la data deschiderii procedurii, fiind necesară o completare a acestuia, după analizarea tuturor documentelor contabile.

Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în cuprinsul raportului se menționează faptul că administratorul judiciar își rezervă dreptul de a proceda la completarea raportului, în situația identificării unor elemente suplimentare, astfel că această posibilitate este cunoscută încă de la întocmirea raportului inițial asupra cauzelor ce au determinat apariția stării de insolvență.

Totodată, raportul prevăzut de art. 97 din Lege este întocmit într‑o fază preliminară a procedurii și presupune o examinare a activității debitoarei, precum și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență.

De asemenea, dacă prin completarea primului raport nu se invalidează concluziile raportului inițial în legătură cu cauzele stării de insolvență, ci se referă la un alt element, și anume la existența premiselor angajării răspunderii patrimoniale, în condițiile prevăzute de art. 169‑173 din Legea insolvenței. Acest text legal permite ca o parte/întregul pasiv al debitoarei să fie suportat/ă de persoanele care „au contribuit” la starea de insolvență, prin săvârșirea faptelor prevăzute expres în lege.

Analiza corelată a textelor din Legea insolvenței nu permite concluzia unei nelegalități a completării raportului, în legătură cu premisele angajării răspunderii patrimoniale, din moment ce opțiunea formulării unei asemenea acțiuni îi aparține administratorului/lichidatorului judiciar până la închiderea procedurii insolvenței, în interiorul termenului de prescripție, și nu într‑un interval legal legat de întocmirea raportului prevăzut de art. 97 din Lege, cu concluzia că punctul de vedere exprimat în cuprinsul acestuia poate fi revizuit ulterior.

12. Obligarea practicianului în insol­vență la completarea raportului

În practica judiciară^[59], a fost obligat practicianul în insolvență la completarea raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei, având în vedere faptul că, deși a avut acces la documentele contabile ale debitoarei, raportul conține nu mai mult de două fraze, și acestea lipsite de orice semnificație juridică ori economică:

„Din evidența contabilă pusă la dispoziție în baza art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se constată unele cauze și împrejurări care au dus la apariția stării de insolvență la debitoare.

Pe toată perioada analizată societatea nu a mai putut să‑și realizeze domeniul de activitate – comerț cu bunuri de uz gospodăresc, conform codului caen – și din aceste motive a realizat pierderi foarte mari”.

Judecătorul‑sindic a statuat că, dincolo de faptul că utilizarea articolului nehotărât „unele” este inacceptabilă în redactarea unui raport de cauze, de vreme ce acesta se referă la o categorie generică – ceea ce este total incompatibil cu rolul unui astfel de raport, din cuprinsul căruia trebuie să se înțeleagă în mod neechivoc cauzele și împrejurările concrete care au determinat starea de insolvență a debitoarei –, raportul nu conține nicio analiză a activității societății din perioada premergătoare insolvenței, nu spune absolut nimic despre indicatorii financiari care au caracterizat respectiva activitate, despre situația patrimoniului societății, despre tranzacțiile suspecte ori despre actele și operațiunile realizate de foștii administratori, care ar putea reprezenta premisele angajării răspunderii patrimoniale, în condițiile prevăzute de art. 169 din Legea insolvenței.

În atare situație, raportul prezentat de lichidatorul judiciar nu îndeplinește exigențele unui raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței și nu poate sta la baza desfășurării, în continuare, a procedurii de insolvență față de debitoare, întrucât necunoașterea premiselor insolvenței face imposibilă declanșarea oricărui demers pentru reîntregirea activului patrimonial și pentru acoperirea creanțelor înregistrate la masa credală, ceea ce contravine în mod flagrant scopului procedurii – instituit de art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că „scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia”.

Însă nu se poate impune pe calea unei contestații la raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 administratorului judiciar a formulării acțiunilor prevăzute de art. 117 și art. 169 din Legea nr. 85/2014, în condițiile art. 118 alin. (2), respectiv art. 169 alin. (2) din același act normativ^[60].

În mod evident, decizia administratorului judiciar de a nu formula acțiuni conform art. 114 și art. 169 din Legea nr.85/2014 este analizată de către comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor ori creditorul ce deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, în acord cu dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, nu se poate impune nici completarea raportului cauzal, chiar dacă solicitarea ar fi motivată de faptul că ar exista indicii privind săvârșirea unor fapte prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, întrucât același text de lege reglementează posibilitatea pentru creditori, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2), de a formula acțiunea privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență, în situația în care administratorul/lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile sau a hotărât că nu este cazul să introducă această acțiune^[61].

13. Calitate procesuală activă

Conform alin. (6) al art. 97 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusă la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul și va fi comunicată debitorului.

Ca atare, sub aspectul calității procesual active și al interesului reclamantului în promovarea unei atari acțiuni, dată fiind importanța acestui raport, legiuitorul a prevăzut efectuarea unor formalități de publicitate și comunicare ale acestuia, tocmai pentru ca orice persoană interesată să poată lua cunoștință despre conținutul lui și să poată formula obiecții, dacă este cazul.

Calitatea procesuală activă o au persoanele prevăzute de art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014. Creditorii justifică interes întrucât, pentru stabilirea eventualelor condiții de promovare a cererii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014 și a persoanelor răspunzătoare de ajungerea debitoarei în insolvență, este necesară verificarea tuturor operațiunilor economice ale debitoarei.

Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora^[62].

Drept urmare, judecătorul‑sindic nu poate interveni și analiza concluziile administratorului/lichidatorului judiciar din raportul cauzal, în legătură cu analiza situației economice a debitoarei și cu cauzele sau persoanele care, în opinia acestuia, au determinat insolvența.