Arestarea în vederea predării. Punerea în executare a dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare. Repingerea contestației la executare ca fiind nefondată

• Legea nr. 302/2004: art. 49
• Legea nr. 302/2004: art. 52 alin. (3)
• Legea nr. 302/2004: art. 56 alin. (3)
• Legea nr. 302/2004: art. 57 alin. (5)
• Legea nr. 302/2004: art. 74
• Legea nr. 302/2004: art. 43 alin. (6)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
• NCPP: art. 598 alin. (1)

Prin sentința penală nr. 202/F din data de 15 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul Curții de Apel București – secția a II-a penală cu privire la sentința penală nr. 50/F/1.03.2021 Curții de Apel București – secția a II-a penală (definitivă prin decizia penală nr. 226/11.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală) și s-a constatat că a dispărut împiedicarea la executarea acestei sentințe, stabilită prin sentința penală nr. 98/F/11.05.2021 a Curții de Apel București – secția a II-a penală.

În baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, rep., s-a dispus arestarea persoanei extrădate A. – cetățean român, în vederea predării către autoritățile din Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 31 din 13 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând actele dosarului și hotărârea contestată prin prisma tuturor criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată contestația formulată, în considerarea următoarelor argumente:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudența națională au fost calificate ca astfel de situații: omisiunea instanței de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absența dispoziției de arestare împiedică executarea dispoziției de admitere a cererii de extrădare; existența unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin sentința penală nr. 50 F/din data de 01.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 pronunțată la data de 11.03.2021 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, dispunându-se extrădarea și predarea, către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. față de care a fost emis mandatul de arestare nr. 1:20-cr-78 (01) la data de 04.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație de asociere a unei organizații în cadrul căreia să efectueze și să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizației prin activități de racket, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunile 1962(d), conspirație să importe și să exporte cocaină și să producă și să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenția, cu bună știință și cu credința că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secțiunile 959 și 963, conspirație la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită și să transfere, tentativă să transporte, să transmită și să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenția de a promova executarea unor activități ilegale, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956 (h).

S-a luat act, în baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare.

S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate se fie efectuată cu respectarea regulii specialității, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 și art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a respins cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată A., ca neîntemeiată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus menținerea arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a constatat că persoana extrădată fost reținută, arestată provizoriu în caz de urgență și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

S-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor și a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităților judiciare americane.

Ulterior, prin sentința penală nr. 98/F din data de 11 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021(1362/2021), modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 485/17.05.2021, s-a constatat ivită o împiedicare la predarea persoanei extrădate A., dispusă prin sentința penală nr. 50/F din data de 01 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 din 11 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus, prin cererea nr. x/21, cauza A. v. România, măsura provizorie ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfășurate în fața acesteia.

Prin sentința penală nr. 112/F din data de 02 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021(1665/2021) modificată prin decizia penală nr. 567/08.06.2022, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării în vederea predării luată față de persoana extrădată A. (mandat de arestare nr. x/EX/19.11.2020 emis de Curtea de Apel București – secția a II-a penală) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Prin încheierea de ședință din data de 19.09.2022 a Curții de Apel București, în dosar nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/27.09.2022 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar față de persoana extrădabilă A..

La data de 14.12.2022, a fost înregistrată lucrarea nr. 3606/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de înaintare a adresei Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Agent Guvernamental, din care a rezultat că, la data de 12 decembrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea măsurii provizorii (reclamantul să nu fie îndepărtat „extrădat” de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfășurate în fața Curții), măsură dispusă la data de 5 mai 2021, potrivit art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții, sens în care instanța de fond a dispus arestarea persoanei extrădate A. în vederea predării către autoritățile din Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 30 de zile.

Critica formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. vizează posibilitatea de a se dispune, în procedura contestației la executare, arestarea sa în vederea predării către autoritățile din statul solicitant, măsura care a depășit durata prevăzută de dispozițiile legale și care reprezintă o încălcare gravă a drepturilor fundamentale recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și analizate de Curte în jurisprudența sa constantă.

Or, contrar susținerii apărării, Înalta Curte constată că aspectele invocate în suținerea contestației la executare formulate de către judecătorul delegat de la Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel București vizează în mod exclusiv punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare a persoanei extrădabile A., împiedicarea la executare constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana să poată fi reținută și în vederea predării către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii.

Înalta Curte reține că Tratatul de extrădare dintre Statele Unite ale Americii și România (semnat la București în data de 10.09.2007), ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, nu conține dispoziții referitoare la durata, prelungirea, menținerea sau încetarea arestării în vederea predării (având drept consecință punerea în libertate a persoanei extrădate).

Astfel, dispozițiile art. 13 alin. (3), (4) din Tratat prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autoritățile statului solicitant și cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei și locului predării, iar, în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislația acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate.

În prezenta cauză, persoana extrădată A. se află sub măsura arestului dispus în vederea predării, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia „odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate, în vederea predării”.

Prin urmare, dispozițiile legale amintite stabilesc că în situația în care instanța admite cererea de extrădare, potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei extrădate în vederea predării este obligatorie.

Drept urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispozițiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziției de admitere a cererii de extrădare, situație oarecum similară mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

Aceasta este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluționării cererii de extrădare și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar împlinirea duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, prevăzută în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu constituie un impediment în luarea măsurii arestării în vederea predării. În această din urmă ipoteză, temeiul privării de libertate este dat de însăși soluția dispusă, respectiv cea de admitere a cererii de extrădare, instanța neputând analiza oportunitatea sau necesitatea acestei măsuri din perspectiva dispozițiilor C. proc. pen. referitoare la arestarea preventivă. Verificarea pe care judecătorul o efectuează cu ocazia analizării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune extrădarea constituie implicit și o garanție că lipsirea de libertate a persoanei nu este arbitrară.

Sub acest aspect, termenul de 180 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată), este un termen substanțial și se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, în cursul soluționării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând depăși, conform dispozițiilor respective, acel termen.

Ca atare, după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 43 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare nemaifiind în curs de soluționare în sensul art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Aceste dispoziții privesc arestarea provizorie și sesizarea instanței, după cum arată și denumirea marginală și vizează arestarea provizorie și prelungirea acesteia pe parcursul procedurii de soluționare a cererii de extrădare, cum rezultă expres din art. 43 alin. (3) și (5) din Legea nr. 302/2004.

După rămânerea definitivă a sentinței privind extrădarea, devin incidente dispozițiile art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 arestarea provizorie vizând predarea persoanei extrădate prin sentința definitivă, fiind reglementate situații în care măsura arestării provizorii încetează în cazul în care persoana solicitată nu este preluată de către autoritățile statului solicitant, intervenind o altă categorie de termene care vizează predarea.

Pe cale de consecință, după pronunțarea sentinței definitive privind extrădarea, aceasta nu a fost pusă în executare ca urmare a măsurii provizorie dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în baza art. 39 din Regulamentul de procedură al acesteia constând în neîndepărtarea persoanei extrădabile de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfășurate în fața Curții, nefiind astfel fixat de către autoritățile solicitante și solicitate o dată a predării, astfel încât termenele menționate de art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) din Legea 302/2004 nu au început să curgă.

Or, în cauza de față, a fost deja admisă cererea de extrădare, prin sentința definitivă a instanței române, fiind aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate, în vederea predării și, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeași lege (potrivit căruia, în caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fiind aplicabile, sub acest aspect, dispozițiile art. 56 alin. (3) din lege – care prevăd că, dacă data predării nu este fixată în termen de 15 zile, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române trebuie să informeze asupra demersurilor făcute și motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acel interval).

Predarea, ca o consecință directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Ca atare, lipsa dispoziției de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, care, în substanța sa, presupune punerea persoanei extrădate la dispoziția autorităților statului solicitant. Impedimentul se circumscrie cazului de contestație la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar prin aceasta nu se aduce atingere autorității de lucru judecat, întrucât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, în acest caz, arestarea dă doar conținut sentinței definitive de extrădare, reprezintă doar o punere în executare a acestei hotărâri.

Fiind vorba despre o ingerință a autorităților într-un drept fundamental al persoanei extrădabile, în acord cu prevederile și jurisprudența CEDO, s-a apreciat că măsura se caracterizează prin proporționalitate, prin raportare la scopul urmărit – acela de a se asigura buna desfășurare a procedurii de predare, ca urmare a admiterii cererii de extrădare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 202/F din data de 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.