Anularea unui titlu de despăgubire. Excepții de necompetență. Lipsa dovezii calității de reprezentant (NCPC, Legea nr. 165/2013)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1465/2017

NCPC: art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1), art. 480; Legea nr. 165/2013: art. 33, art. 34, art. 35

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 16 noiembrie 2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în baza Legii nr. 247/2005 și a art. 480 C. civ. și în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la plata sumei de 160.058 lei reprezentând diferența de plată ori restul sumei din valoarea de 263.428,46 lei, ce a fost stabilită prin Decizia nr. 6241 din 30 iunie 2009.

Prin sentința civilă nr. 225 din 10 martie 2016, Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâta ANRP A admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ fiscal din cadrul Tribunalului Galați. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secției I civile din cadrul Tribunalului Galați.

Prin sentința nr. 1076 din 20 septembrie 2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu. A anulat cererea în pretenții formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 226/A din 23 noiembrie 2016, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 1076/2016 a Tribunalului Galați, secția I civilă, pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința nr. 169 din 22 februarie 2017, Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale. A admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

S-a reținut, față de prevederile art. 35 alin. (2), prin raportare la art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, că în condițiile în care notificarea privind acordarea despăgubirilor a fost adresată de către reclamanți Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar aceasta entitate nu a emis o decizie de soluționare a notificării, competența de soluționare a cererii aparține Tribunalului București, neavând nicio relevanță locul situării imobilului preluat abuziv sub aspectul stabilirii competenței teritoriale.

Prin sentința nr, 699 din 18 mai 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

A apreciat, în esență, că față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în pretenții, nu poate fi reținută calificarea dată de Tribunalul Galați drept contestație circumscrisă art. 35 din Legea nr. 165/2013.

S-a avut totodată în vedere și momentul la care a fost invocată excepția necompetenței teritoriale, și anume ca urmare a rejudecării cauzei în prima instanță de către Tribunalul Galați.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii dedus judecății îl constituie acțiunea prin care reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei la plata sumei de 160.058 lei reprezentând diferența de plată ori restul sumei din valoarea de 263.428,46 lei, care a fost stabilită prin decizia nr. 6241 din 30 iunie 2009.

Se observă ca acțiunea formulată de reclamanți nu este o cerere circumscrisă art. 35 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civila a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Astfel obiectul cererii de chemare în judecată nu îl constituie anularea/modificarea deciziei nr. 6241/2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 263.428,46 RON, ci îl reprezintă o acțiune în pretenții, prin care reclamanții au solicitat plata unei diferențe din suma stabilită prin decizie. Acest aspect reiese cu evidență inclusiv din răspunsul la întâmpinarea formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care reclamanții au arătat că nu solicită modificarea deciziei, ci plata restului sumei din valoarea stabilită inițial.

Nu prezintă relevanță sub aspectul calificării obiectului cererii de chemare în judecată împrejurarea că reclamanții au adresat o notificare pârâtei în anul 2015, prin care au solicitat achitarea diferenței din suma stabilită prin decizia nr. 6241/2009. Formularea respectivei notificări nu poate schimba obiectul acțiunii deduse judecății și nu poate conduce la concluzia că reclamanții au formulat o cerere în baza art. 35 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care, în speță, fusese emis titlul de despăgubire, în temeiul căruia au fost efectuate și două plăți, neputând fi astfel reținute ipotezele la care se referă art. 33 și 34 din lege.

Totodată, C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. încheierea are caracter interlocutoriu”.

În speță, după înregistrarea cauzei pe rolul secției I civile a Tribunalului Galați (urmare admiterii excepției necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ fiscal din cadrul Tribunalului Galați), instanța a procedat Ia introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice, prin încheierea din 18 mai 2016, iar la 20 septembrie 2016 a soluționat cauza, prin anularea cererii în pretenții pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Ca atare, Tribunalul Galați nu mai putea reveni asupra competenței soluționării cauzei, devenind și sub acest aspect instanța competentă teritorial să judece actuala pricină, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, în speță ca urmare a deciziei curții de apel prin care cauza i-a fost trimisă spre rejudecare.

Pentru toate aceste motive, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Galați.

Sursa informației: www.scj.ro.