Auditorii de justiție Claudia Mihălcescu și Andrei Căbulea la conferința „Interviul INM – Misiune imposibilă?!” (II)

18 mai 2016
Vizualizari: 8782

👍Vezi și: Domnul judecător Cristi Danileț la conferința „Interviul INM – Misiune imposibilă?!” (I)

Asociația Studenților în Drept a organizat în data de 18 aprilie conferința „Interviul INM – Misiune imposibilă?!”

Invitații speciali Cristi Danileț – judecător și membru în Consiliul Superior al Magistraturii, cu o implicare intensă în activitatea didactică, Claudia Mihălcescu – auditor de justiție și Andrei Căbulea – auditor de justiție le-au vorbit studenților despre temutul interviu la Institutul Național al Magistraturii, despre celelalte probe și despre magistratură în general. Vă prezentăm, în continuare, un rezumat al prezentărilor auditorilor de justiție.

Claudia Mihălcescu, auditor de justiție:

Proba Juridică

Î: De pe ce ai învățat?

R: De pe coduri.

Trebuie să folosiți cu încredere legea, gândindu-vă că avem niște coduri noi, scrise în limba noastră, pe care o cunoaștem, spre deosebire de cei care au prins admiterile pe vechile coduri, să profitați de acest lucru și să încercați să înțelegeți ce a vrut să spună legiuitorul.

Proba de raționament demonstrează faptul că nu este suficient să reții anumite instituții juridice mot à mot, ci că sunteți capabili să analizați, să înțelegeți anumite texte și să fiți acolo, într-un examen sub presiune, unde nu veți avea timp să stați pe gânduri sau să vă schimbați foaia de examen și, în nici un caz, dacă vă trece prin minte, să vă uitați la colegul.

Cinci ore de învățat eficient pot fi echivalentul a doisprezece ore de stat în fața unei cărți. Nu faceți grile, dacă nu vă place stilul de învățat pe grile. Nu tociți, dacă nu sunteți capabili să tociți. Găsiți-vă propriul comportament de învățare.

👍Vezi și: Admiterea în magistratură: „Q&A Despre admiterea în profesiile juridice” – Auditori de justiție

Proba interviului este îndelungată. Durează 30 de minute, dar este îndelungată pentru că vă pregătiți pentru ea cam de când vă știți voi. O să vă pregătiți și mai mult cu două săptămâni înainte, pentru că așa suntem noi făcuți, să lăsăm totul pe ultima sută de metri. Pentru interviu nu te pregătești cu două săptămâni înainte, între proba raționamentului logic și proba interviului. Te pregătești încă de la începutul facultății, te pregătești mai ales în anul patru.

La interviu, comisia își dorește să vadă cum vă comportați în niște situații fără ieșire. Să spui că nu ai un răspuns exact înseamnă că nu vrei să analizezi, înseamnă că nu vrei să empatizezi, înseamnă că ai venit cu poezia învățată de acasă.

Nu vă pregătiți pentru această probă cu alți oameni. Proba interviului nu necesită meditații cu oameni care să vă învețe răspunsuri prestabilite.

Încercați să răspundeți făcând o analiză. Trebuie să vă aduceți aminte că în fața dumneavoastră sunt niște oameni. Sunt niște profesioniști, într-adevăr, dar sunt niște oameni care vă pun întrebări, chiar și acelea de etică, pentru a vedea cum reacționați voi ca oameni în viața de profesioniști, pentru că pregătirea voastră juridică a fost deja testată la prima probă. Nu vor să recitați articole, vor să vadă cum gândiți într-o situație de viață personală sau profesională îmbinată cu cea personală.

Încercați să vă gândiți de acasă ce defecte aveți, fiind sinceri cu comisia.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Referitor la situația în care apare un blocaj. Fiind în fața unor oameni de care vă este un pic teamă, se poate întâmpla să vă blocați. Încercați să nu faceți asta, tocmai gândindu-vă că aveți în fața voastră niște oameni, și nu balauri. Dacă nu v-ați gândit la acea ipoteză, luați-vă câteva secunde, respirați. Nu vă dați în spate pe scaun spunând «Aoleu. La asta nu n-am gândit». Încercați să vă aduceți aminte de toate experiențele personale. Sigur aveți un răspuns pentru orice întrebare a comisiei. Bun sau rău, asta urmează să spună comisia.

Vreți să deveniți judecători sau procurori, astfel încât veți fi nevoiți să vorbiți chiar și atunci când nu vă doriți să faceți asta. Veți avea provocări mult mai mari decât un examen în fața unei comisii. Trebuie să aveți curajul de a vă exprima cu sinceritate și spontaneitate, ca să vadă comisia cine sunteți voi cu adevărat.

Vezi cărțile recomandate de Ujmag.ro pentru pregătirea examenlui de admitere la INM

Andrei Căbulea – auditor de justiție

Proba Juridică

Pregătiți-vă după cod, pentru că plecați cu toții de la același start. Toată lumea are codul în față pentru fiecare dintre cele patru materii și știe care este tematica.

Nu citiți foarte multe cărți de drept pentru că nu interesează opiniile autorilor atât de mult. Conținutul unei cărți bune te ajută să înțelegi instituțiile dintr-un cod și să faci mai ușor corelările între acele instituții. O carte pentru o materie este suficientă.

Stabiliți-vă un moment în care voi atingeți vârful maxim de formă. Vârful maxim de formă este un termen preluat din fotbal. Fotbaliștii, când fac pregătirea fizică, își stabilesc ca vârful lor maxim de formă să fie într-o anumită perioadă a anului. Și voi ar trebui să faceți la fel, iar vârful vostru maxim de formă ar trebui să fie luna august 2016.

Pregătirea voastră trebuie să fie pe două planuri: planul juridic, planul de cărți și coduri pentru examen, iar apoi planul interior, planul psihologic, care vă va ajuta extrem de mult la următoarele două probe. Trebuie să încercați să fiți echilibrați în ceea ce faceți.

Pregătirea trebuie să fie organizată și trebuie să fie progresivă. Încercați să parcurgeți mai multă materie decât v-ați planificat pentru ziua respectivă. O zi câștigată înseamnă foarte mult.

Încercați să găsiți un echilibru între pregătirea pe care o faceți și timpul vostru liber.

Niciodată nu țintiți la 70 de grile. Țintiți la 80, la 85. Încercați să vă impuneți «vreau să fac 90, 95, dacă se poate». Cu cât țintești și îți dorești să faci mai multe grile și cu cât ești mai riguros și mai exigent cu tine și îți impui de fiecare dată să faci mai mult, cu atât șansele de reușită vor crește.

Unii colegi se gândesc, raportat la acest examen, «mă duc să văd cum e». În situația asta, mai bine nu vă prezentați. La acest examen nu mergi să vezi cum e, la acest examen mergi să îl iei și să intri.

Bulinele care trebuie încercuite pentru a marca răspunsurile corecte mănâncă timp. Gândiți-vă în momentul în care faceți grile că nu aveți 4 ore la dispoziție. În momentul în care vă apucați să faceți cele 100 de grile, aveți undeva la trei ore și un sfert, trei ore și jumătate – depinde de cât de repede încercuiești acele buline. Sunt cazuri concrete în care unii s-au trezit cu 3-4 grile în minus pentru că au depășit marginile bulinelor. Puteți deschide un document word, faceți buline, printați-le și vedeți cât de bine vă descurcați la completați niște buline. Acele buline pot face diferența între 77 de puncte și 74, sau 77 și 80.

👍Încearcă și: Grile pentru admiterea în profesiile juridice

Proba de raționament

Proba de raționament reprezintă analiză, sinteză și concluzie. Proba de raționament este extrem de obositoare. Veți fi 6 ore în aceeași sală și nu veți comunica cu nimeni.

Proba este împărțită în două părți: o primă parte care cuprinde raționamentul analitic și text, iar a doua parte cuprinde raționamentul logic. De la ora 9 la ora 11 se susține una dintre părți, urmează o pauză de o oră, iar apoi veți susține cealaltă parte. Concentrarea pe care o veți face în cele două ore inițiale este mare și mai urmează încă două ore la fel de importante.

Proba interviului

Reușita la această probă depinde de trei cuvinte: sinceritate, seriozitate și spontaneitate.

Important este să fiți voi înșivă, să încercați să fiți relaxați chiar dacă este greu.

Contează și cum vă îmbrăcați în ziua aceea. Într-un an, la interviu, cineva s-a prezentat în șlapi. La un interviu ținuta este importantă. Contează mult modul în care vă prezentați. Primul lucru pe care un om îl vede la dumneavoastră este cum arătați: ținuta. Este importantă și poziția pe care o aveți la masă. Comisia nu analizează numai ce spuneți, ci și cum spuneți ceea ce spuneți, gestica, mimica, poziția corpului.

Referitor la speța de etică, soluția nu este unică, nu există răspunsuri prestabilite. Încercați să vă gândiți «ce aș zice dacă, ce aș spune în situația în care m-ar întreba x sau y», dar în momentul în care sunteți în fața comisiei și vi se spune speța de etică, pe care nu ați mai rezolvat-o până atunci, răspunsurile trebuie să vină spontan, dar acel spontan vine din ceea ce știți despre profesia pe care vreți să o practicați, din valorile pe care dumneavoastră la aveți, din calitățile pe care le aveți și din ceea ce credeți dumneavoastră despre sistemul de justiție în general.

👍Vezi și: Rezultate INM 2015

Auditorii de justiție Claudia Mihălcescu și Andrei Căbulea la conferința „Interviul INM – Misiune imposibilă?!” (II) was last modified: mai 23rd, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: