Acţiunea civilă în procesul penal (art. 19 C. pr. pen.). Tranzacţie încheiată cu asigurătorul. Pretenţii ce nu rezultă din fapta dedusă judecăţii (art. 313 Legea nr. 95/2006)

2 mart. 2016
Vizualizari: 2427
  • Cod procedură penală: art. 19
  • Legea nr. 136/1995: art. 50
  • Legea nr. 95/2006: art. 313

În condițiile în care în cuprinsul tranzacției încheiate cu asigurătorul, părțile civile declară și recunosc faptul că indemnizația acoperă toate costurile/cheltuielile care s-au născut sau se vor naște în temeiul sau în legătură cu accidentul, cu dosarul penal, sau contractul de asigurare, incluzând, dar fără a se limita, la cheltuielile de judecată sau despăgubiri datorate în temeiul legii, iar prin primirea indemnizației se stinge orice drept al său de a solicita orice sumă de bani cu orice titlu de la asigurator și/sau față de inculpat, aceleași părți civile nu mai pot solicita separat de la inculpată obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Contractul de tranzacție încheiat cu asigurătorul nu poate fi opus însă părții civile Spitalul Județean care nu a fost parte în respectivul contract. Pentru plata acestor despăgubiri este responsabil autorul faptei în condițiile art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006, în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, răspundere patrimonială preluată însă de asigurătorul de răspundere civilă în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1, 2 din Legea 136/1995.
În condițiile în care acțiunea penală nu a fost exercitată în procesul penal față de inculpat cu privire la vătămările cauzate numitului CN, nici acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Județean nu poate fi soluționată în acest cadru procesual, nefiind accesorie acțiunii penale. Din aceleași considerente, nici asigurătorul nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli. De asemenea, deși Decizia nr. 1 din 23.02.2004 a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii își păstrează valabilitatea și după intrarea în vigoare a noului Cod procedură penală, pretențiile numitului CN referitoare la contravaloarea autoturismului distrus prin fapta inculpatului nu pot fi admise în condițiile în care instanța nu a fost sesizată cu vătămarea corporală cauzată acestuia. Într-o astfel de situație soluția legală este aceea de a respinge acțiunea civilă ca inadmisibilă în cadrul acestui procesul penal, situație care creează posibilitatea părții de a se adresa unei instanțe civile.

(C. Ap. Suceava, S. pen. și pentru cauze cu minori, dec. nr. 876 din 9 noiembrie 2015)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

Acțiunea civilă în procesul penal (art. 19 C. pr. pen.). Tranzacție încheiată cu asigurătorul. Pretenții ce nu rezultă din fapta dedusă judecății (art. 313 Legea nr. 95/2006) was last modified: martie 2nd, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: