Abuz în serviciu. Funcționari publici. Recurs în casație (CP; NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 395/RC/2015

CP: art. 5, art. 72, art. 74, art. 258; NCPP: art. 275; CEDO: art. 6

În cadrul recursului în casație, în contextul cazului de casare de la pct. 12, instanța analizează plasarea cuantumului pedepsei în intervalul prevăzut de norma de incriminare sau în cel dictat de cauzele sau stările de agravare ori de reducere a pedepsei, modalitatea de executare și efectele principiului nori reformații in pejus asupra pedepsei ori modalității de executare.

Înalta Curte constată că instanța de apel a dispus condamnarea la pedepse sub minimul special fără a reține incidența unor circumstanțe atenuante sau a unei cauze legale de reducere a pedepsei. Instanța de apel a reținut în încadrarea juridică a faptelor art. 258 C. pen. anterior potrivit căruia pentru faptele de abuz în serviciu săvârșite de alți funcționari, iar nu de funcționarii publici, maximul pedepsei se reduce cu o treime. Instanța de apel a aplicat însă pedepse orientate sub minimul special. În aceste condiții nu se poate cunoaște care a fost intervalul în care instanța de apel a realizat individualizarea și implicit modalitatea orientării spre minim, mediu sau maxim. Cunoașterea orientării spre minim, mediu sau maxim ar fi permis instanței supreme reformarea pedepsei și plasarea acesteia, în intervalul legal, în modalitatea determinată de către instanța de apel.

Ca urmare, în cadrul recursul în casație instanța nu poate proceda la sporirea pedepsei pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată la nivelul cuantumul minimului special și, implicit, a pedepsei rezultante. Pentru a obține aplicarea unei pedepse legale este necesară individualizarea judiciară, acest mecanism fiind inaplicabil în recursul în casație. Ca urmare, individualizarea judiciară se va realiza de către instanța de apel care va evalua textele incidente, cu efect asupra limitelor de pedeapsă și criteriile enumerate de art. 72 C. pen. anterior, art. 74 C. pen.

Limita rejudecării va viza exclusiv latura penală cu privire la inculpații A. și B., sub aspectul repunerii pedepselor principale aplicate pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, în limite legale, cu consecința determinării și a unei pedepse rezultante noi pentru inculpata A.

Având în vedere durata procedurii și necesitatea reducerii perioadei de incertitudine cu efecte negative asupra intereselor legitime ale părților se impune soluționarea cu celeritate a cauzei în urma trimiterii spre rejudecare cu observarea jurisprudenței utile aspectului analizat (CEDO cauza Vișan și alții împotriva României, 16 dec. 2012/I.C.C.J., s.p., d.p. 2348 din 3 iulie 2012, ș.a.).

Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x din 271/2010.

Va casa, în parte, decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Oradea, în limitele menționate. Aceeași soluție a casării cu trimitere este valorificată și prin deciziile anterioare ale Î.C.C.J., secția penală, nr. 115/RC din 1 aprilie 2015, nr. 218/RC din 23 iunie 2015 și nr. 325/RC din 6 octombrie 2015.

Înalta Curte va menține restul dispozițiilor din decizie care nu contravin prezentei, precum și toate actele îndeplinite până la data de 23 aprilie 2015, respectiv cele ce vizează soluționarea acțiunii penale, iar nu a unor aspecte incidentale, cum sunt cele privitoare la amenzile judiciare.

Înalta Curte va dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea nr. x din 2014 din 23 aprilie 2015 pentru A. și nr. y/2014 din 23 aprilie 2015 pentru B. și punerea, de îndată, în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză. Pentru a dispune astfel se va avea în vedere jurisprudența în dosarul nr. x/1/2015, în care, deși Înalta Curte nu este instanță de executare, pentru punerea în libertate a inculpatului, în urma admiterii recursului în casație, a fost necesară pronunțarea unei încheieri ulterioare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat inculpatului Ministerul Public vor rămâne în sarcina statului.

II. În ceea ce privește recursul în casație promovat de partea civilă R.R. și de inculpații A., B. și C.

Înalta Curte constată că cererile de recurs în casație vizează neîndeplinirea conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu. Astfel s-a susținut stabilirea eronată a calității de funcționar a inculpatului B. și lipsa raportului de cauzalitate în cadrul infracțiunii de abuz în serviciu; aplicarea unor pedepse nelegale în cazul inculpatului C.. rezultat al evaluării greșite a legii penale mai favorabile în privința unității legale de infracțiune; existența unei erori judiciare, nulitatea actului de sesizare, lipsa competenței materiale, lipsa dezbaterii pe aspectul încadrării juridice și a schimbării acesteia schimbării pentru R.R.

Toate aceste susțineri se subsumează sintagmei cerere vădit nefondată criticată de Curtea Constituțională.

Inculpatul B. a săvârșit faptele în calitate de expert cadastral, inculpatul C. a săvârșit faptele în calitate de funcționar al O.C.P.I., deci evaluarea calității de funcționar a fost corectă, aspect de altfel motivat de instanțe și reținut și în actul de sesizare.

Nulitatea actului de sesizare și lipsa dezbaterii pe aspectul încadrării juridice și a schimbării acesteia invocate de inculpatul R.R., nu se subsumează niciunuia din cazurile de casare expres prevăzute de lege, iar existența unei erori judiciare este explicitată prin raportare la nulitățile invocate. Aceeași parte a invocat numai formal lipsa competenței materiale a instanțelor întemeiată însă pe art. 6 din CEDO, recursul acestei părți venind de fapt în susținerea situației juridice a inculpatei A., mama sa.

În urma judecății s-a reținut, în fapt, că inculpata A., cu concursul coinculpaților B. și C. care au întocmit și avizat, în fals, cinci documentații cadastrale, a obținut ilegal dreptul de proprietate asupra unor terenuri ce aparțineau persoanelor vătămate, cauzând o vătămare importantă acestora din urmă, în ceea ce privește existența infracțiunii de abuz în serviciu, indiferent de forma de participație reținută, instanța de apel a evaluat întrunirea elementelor constitutive, iar legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpaților și urmarea socialmente periculoasă rezidă din cele evocate de instanță.

În ceea ce privește evaluarea legii penale mai favorabile pluralitatea de persoane vătămate distincte în cazul unității legale a generat reținerea ca lege mai favorabilă, alături de considerațiile privind incidența prescripției și de necesitatea aplicării globale a legii ca urmare a Deciziei C.C.R. nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, a legii de la data săvârșirii faptelor. Astfel prima instanță a evaluat ca lege mai favorabilă codul vechi aplicând textele incidente, evaluare menținută de instanța de apel. De altfel, determinarea legii penale mai favorabile în mod global sau pe instituții autonome nu poate fi obiect al cenzurii în cadrul recursului în casație, aspect stabilit în jurisprudența anterioară (Dosarul nr. x/3/2009*, încheierea 131/ RC din 25 iulie 2014, p. 70), dacă acea cale aleasă a dus obiectiv la pedepsele principale și rezultante aplicate și nu este incidență o eroare de determinare a cuantumului pedepsei în raport cu norma de incriminare și cauzele ori stările de atenuare sau agravare reținute).

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen. privind cheltuielile judiciare.

Sursa informației: www.scj.ro.