Minuta subgrupului de lucru CSM privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor

27 mart. 2015
Vizualizari: 1968

Despre

  • Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor
  • Ghidul de evaluare a activității profesionale a magistraților
Pe site-ul CSM a fost publicată minuta subgrupului de lucru privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor. Potrivit acesteia, a avut loc întâlnirea membriilor CSM cu scopul analizării propunerilor de modificare și completare a Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor , aprobat prin Hotărârea CSM nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare.

 
Au fost luate următoarele decizii:

Reglementarea interviului într-o etapă opțională a evaluării, acesta urmând să aibă loc doar la cererea judecătorului evaluat sau a comisiei de evaluare;

Stabilirea de comun acord a unui plan individual de dezvoltare personală se va impune doar în situația în care comisia de evaluare consideră că este necesar;

­– Procedura de autoevaluare va fi menținută, însă fișa de evaluare va avea o formă simplificată, ca urmare a reanalizării indicatorilor pe baza cărora se realizează evaluarea.

– S-a propus ca în cazul art 4. indicatorii folosiți pentru evaluarea eficienței activității judecătorilor să fie înlocuiți cu indicatori de eficiență și eficacitate ai activității instanțelor, și anume:

Rata de soluționare a dosarelor (operativitatea);

Stocul de dosare (mai vechi de un an și jumătate);

Ponderea dosarelor închise într-un an și redactările peste termenul legal.

Tot în cadrul art. 4, la alin. (2) s-a apreciat că indicatorii ce indică eficiența trebuie raportați la volumul de activitate al instanței în domeniul de specializare, volumul de activitate și complexitatea cauzelor cu care a fost învestit judecătorul evaluat, precum și încărcătura medie pe țară în același domeniu de specializare.

– La art. 5 s-a propus modificarea lit. b) și c), precum și renunțarea la subindicatori, urmând ca elementele necesare evaluării calității activității să fie prevăzute în Ghidul de evaluare a activității profesionale a magistraților.

– În cazul art. 6 s-a propus eliminarea indicatorului prevăzut de lit. c), și anume imparțialitatea, urmând ca acesta să fie dezvoltat în Ghidul de evaluare menționat mai sus. S-a mai propus modificarea lit. b) a aceluiași articol.

– Pentru art. 7 s-a propus comasarea indicatorilor prevăzuți la lit. a) și b) și reformularea lor, încât la analizarea criteriului formării profesionale continue a judecătorilor să se țină cont de disponibilitatea de a participa la activitățile de formare prevăzute la lit. a), participarea la activitățile care au drept scop unificarea practicii judiciare, precum și învățământul profesional al judecătorilor. Se precizează că elementele ce vor fi avute în vedere în analizarea acestui indicator să fie prevăzute în respectivul Ghidu de evaluare.

La același articol s-a hotărât eliminarea lit. c) a alin. (1) și lit. d) a alin. (2).

– Cu privire la indicatorii de evaluare a performanțelor profesionale pentru judecători care ocupă funcții de conducere, s-a apreciat că este necesară păstrarea doar a celor 4 indicatori, urmând sa fie eliminați subindicatorii din Regulament. S-a luat hotărârea ca în reglementarea Ghidului de evaluare să fie preluați ca elemente de raport față de care vor fi apreciați indicatorii, acei subindicatori reglementați în prezent la art. 18 alin (1) pct. 1 lit. a)-c) și h), pct. 2 lit. b), pct. 3 lit. a) și pct. 4 lit. a), c), d) și f). Referitor la subindicatorii de la lit. c) și d) ale pct. 4, s-a concluzionat că aceștia trebuie uniți. S-a mai decis renunțarea la ceilalți subindicatori reglementați la art. 18.

– Cu privire le propunerea unor instanțe ca evaluarea să  țină cont și de analiza soluțiilor pronunțate de judecători din perspectiva desființării sau casării, pentru motive de legalitate, s-au exprimat două opinii:

1. Prima opinie susține introducerea ca indicator de evaluare a calității activității și indicele de casare pentru motive de legalitate.

2. O doua opinie este pentru menținerea reglementării actuale, prin prisma următoarelor aspecte:

• Adoptarea unui indice de casare ca și indicator de evaluare ar putea afecta dezvoltarea jurisprudenței;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

• Respectivul indicator ar presupune un volum mare de muncă pentru comisiile de evaluare pentru că ar implica verificarea tuturor hotărârilor casate;

• În situația cauzelor repetitive, dacă sunt pronunțate un număr mare de hotărâri care ulterior sunt casate până în momentul pronunțării instanței de control judiciar, ar rezulta situația în care evaluarea judecătorului este afectată pentru modul în care a rezolvat o singură chestiune de drept.

 

Pentru mai multe detalii, consultați minuta publicată pe site-ul CSM.

Minuta subgrupului de lucru CSM privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor was last modified: martie 27th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: