Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
490 views
Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2580/2015
NCPC: art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 295, art. 304 pct. 5 și 7, art. 312 alin. (1) și (3)
În conformitate cu articolul 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, (…).”
Această dispoziție convențională consacră nu numai dreptul efectiv de acces la o instanță de judecată, ci și ansamblul garanțiilor procesuale privind desfășurarea procesului civil și obținerea unei soluții asupra pretenției deduse judecății, inclusiv motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care semnifică conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).
Garanția procesuală a motivării hotărârii judecătorești este consacrată expres și în dispozițiile de drept intern, respectiv art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care statuează cu valoare de principiu că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”, iar art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sancționează ca fiind nelegală o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau pe cea care cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrarului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
În cazul în care motivarea lipseşte, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile şi mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecăţii au fost înlăturate, hotărârea este nulă şi se impune casarea sa, cu consecința reluării judecăţii.
Este de menţionat că, în principiu, în sistemul procedural național, este permis ca a doua instanţă, cercetând cauza şi constatând că toate chestiunile de fapt şi toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleaşi ca şi cele discutate în primă instanţă, să se refere la argumentele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit. Deci, pentru a satisface cerinţa referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., adoptarea motivelor hotărârii primei instanţe presupune arătarea, într-o manieră clară şi explicită, a acestui fapt.
Totodată, această modalitate de motivare poate fi adoptată atunci când chestiunile de fapt şi problemele de drept care au fost supuse judecăţii prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate la judecata în primă instanţă, iar, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă le-a analizat în mod efectiv, nu şi în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi sau cuprinde critici privind omisiunea primei instanţe de a analiza, în cuprinsul hotărârii pronunţate, apărările invocate la judecata în primă instanţă.
În același sens, în procesul de elaborare a unei hotărâri judecătoreşti, ca act final al oricărei judecăţi, instanţa trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecinţele desprinse din operaţiunea logico-juridică de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept invocate de părţi sau identificate ca fiind aplicabile raportului juridic litigios, după punerea acestora în dezbaterea contradictorie a părților.
În cauza dedusă judecăţii, prin apelul declarat, reclamanta B. Constanța a criticat hotărârea pentru omisiunea primei instanţe de a fi analizat apărările invocate şi pentru greşita apreciere a probelor administrate în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, cu consecinţa săvârşirii unei greşeli în stabilirea situaţiei de fapt, formulând, totodată, cerere de completare a probatoriilor și cerere de înscriere în fals împotriva înscrisului din 26 ianuarie 1993, care a fost respinsă neargumentat.
În aceste condiţii, instanţa de apel avea obligația procesuală de a analiza şi a răspunde motivat criticilor formulate de reclamantă, care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe, şi, totodată, de a argumenta motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă, precum și cele pentru care respinge probele propuse de reclamantă în apel.
Cât timp instanţa de apel s-a rezumat să enunțe și să reitereze practic, în considerentele hotărârii recurate, doar ceea ce a reținut prima instanţă cu privire la titlul de proprietate al reclamantei și al pârâtei A. Constanța și la celelalte aspecte ale cauzei privind buna-credință a intimaților cumpărători, nerăspunzând, prin considerente proprii, motivelor de apel invocate de către reclamantă, motivarea hotărârii judecătorești, ce formează obiect de critică în recurs, nu este de natură să furnizeze acesteia dovada că cererile şi mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanţa de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar specific acestei căi extraordinare de atac.
De altfel, se poate observa că în decizia instanței de apel nu s-a făcut nicio referire la elementele de fapt invocate de apelanta reclamantă privind atitudinea subiectivă a intimaților D. şi E. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 19 aprilie 2010 la B.N.P., M. și O., și la probatoriul administrat în cauză cu privire la imobilul în litigiu, astfel încât nu rezultă examinarea critică a acestor aspecte esențiale de către instanța de apel și dacă acest probatoriu a fost sau nu valorificat în stabilirea situaţiei de fapt, lipsind, în consecință, orice evaluare proprie a instanței de apel asupra situaţiei juridice a imobilului în litigiu.
Întrucât controlul judiciar de legalitate a deciziei nu poate fi exercitat, din cauza nemotivării hotărârii recurate, nu se va determina, prin prezenta decizie, dacă probatoriul administrat este sau nu suficient și apt pentru conturarea unei situaţii de fapt certe, care să permită aplicarea corespunzătoare a legii incidente. Această apreciere revine instanţei de rejudecare, care este chemată să analizeze motivele de apel ale reclamantei, urmând a avea în vedere şi susţinerile din motivarea recursului, în măsura în care concordă cu cele din apel și în limitele cererii de apel, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art. 295 C. proc. civ.
În același sens, trebuie reținut că, în cauza dedusă judecății, s-au invocat de către reclamantă dispoziţii ale Legii nr. 109/1996 și ale Legii nr. 1/2009, precum și dispoziții ale C. civ. care se raportează la principiul aplicării legii în timp, cu consecințe asupra evaluării bunei-credințe a intimaților cumpărători, instanța de apel nefăcând nicio referire la aceste dispoziții legale. Astfel, chiar dacă ar fi considerat că soluția nu poate fi determinată de legislația specială privind cooperațiile de consum, invocată de apelanta – reclamantă, instanța de apel avea obligația să analizeze apărările esențiale ale acesteia formulate prin intermediul motivelor de apel și să le respingă argumentat.
În consecință, instanţa de trimitere va îndeplini această obligaţie de stabilire a legii civile aplicabile litigiului dedus judecății și de valorificare sau înlăturare a probatoriului, nu numai prin încuviinţarea si administrarea probelor considerate pertinente si concludente cauzei, ci şi prin operaţiunea de apreciere a acestora, în condiţiile prevăzute de lege, operaţiune care presupune şi trebuie să se materializeze în redarea considerentelor de fapt și de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului ce va fi cuprinsă în dispozitiv și asupra căreia, la acest moment procesual, instanța de recurs nu poate specula.
Este nevoie, aşadar, de o preocupare reală din partea instanţei de trimitere de a pune de acord, prin motivare, datele care rezultă din cuprinsul înscrisurilor, interogatoriului și expertizei existente la dosar sau a probelor noi care vor fi administrate în rejudecare, cu susţinerile părţilor, care prezintă punctual si persuasiv elemente de fapt și de drept concrete ce se impun a fi cercetate, valorificate, înlăturate de instanţă, în mod argumentat.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza și toate celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, care nu se impun a fi analizate în acest cadru procesual, în raport de aprecierea ca fondat a motivului de recurs relativ la nemotivarea hotărârii recurate și care determină în mod necesar casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, cu respectarea ansamblului garanțiilor procesuale ce conturează dreptul la un proces echitabil al părților.
În aplicarea art. 304 pct. 5 cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi îl va admite ca atare, constatând că insuficienţa argumentării deciziei de apel echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce împiedică exercitarea controlului de legalitate de către această instanţă și determină nulitatea hotărârii pentru nerespectarea dispoziţiilor procedurale în materia motivării unei hotărâri judecătoreşti, cu consecința afectării dreptului la un proces echitabil al reclamantei B. Constanța.
Pentru considerentele expuse, apreciind că sunt operante motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., reţinând şi că vătămarea procesuală cauzată reclamantei nu poate fi înlăturată altfel, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta B. Constanţa împotriva Deciziei nr. 371 din 11 septembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă aceleiași curți de apel.
Sursa informației: www.scj.ro.
