Tribunalul București. Măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19

13 nov. 2020
Vizualizari: 419

Potrivit site-ului oficial (www.tmb.ro), Tribunalul București a publicat un comunicat prin care face unele precizări cu privire la măsurile luate pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Astfel, Tribunalul București, ca urmare a apariției unui număr de 27 de cazuri de infectare, în perioada 15 martie-9 noiembrie 2020, a procedat la efectuarea dezinfecției prin nebulizare în maximum 12 ore de la momentul anunțării acestora.

De asemenea, la nivelul Tribunalului se efectuează curățenie în clădire zilnic, iar cantitățile de substanțe folosite și concentrația respectă normele sanitare, potrivit omologărilor produselor, astfel cum sunt prevăzute în fișele tehnice deținute de firma de curățenie.

Totodată, accesul justițiabililor se realizează pe baza listelor de ședințe postate în timp util pe site-ul Tribunalului București, în vederea participării la ședințele de judecată, precum și în urma programărilor realizate cu ajutorul aplicațiilor „e-legalizare” sau „programari on-line” la compartimentele de lucru cu publicul, fiind respectată  în acest fel distanțarea fizică.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Tribunalul București. Aplicația „Dosar Electronic” este operațională în materie penală

Tribunalul București. Măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19 was last modified: noiembrie 13th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: