Suspendare legală facultativă. Recurs (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 727/2016

NCPC: art. 105, art. 244, art. 261, art. 304, art. 312

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru examinarea acestui motiv trebuie reținut că prin dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere motivul de nelegalitate mai sus enunțat, se are în vedere reglementarea de drept comun a nulităților procedurale cu ipotezele sale, respectiv: (1) actele de procedură să fie îndeplinite cu neobservarea formelor legale și (2) să se fi pricinuit părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea lor. Aceleași dispoziții prevăd că vătămarea se presupune până la dovada contrară în cazul nulităților prevăzute expres de lege.

Astfel, sub imperiul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include toate neregularitățile de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, până la nesocotirea principiului publicității, oralității sau contradictorialității.

Înalta Curte notează că recurenta nu a dezvoltat, în mod distinct și concret criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., subliniind, totodată, că autoarea căii de atac nu a indicat formele de procedură încălcate, acesteia neproducându-i-se vreo vătămare în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și, prin urmare, nu se poate reține incidența acestui motiv de recurs.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar încheierea atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Așadar, observând considerentele încheierii criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pentru care instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile suspendării, respectiv începerea urmăririi penale pentru o infracțiune care poate avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză, precum și că nu există contradictorialitate între dispozitivul încheierii recurate și considerentele acesteia, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Textul de lege menționat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative, din economia acestuia rezultând că, pentru a se putea dispune măsura suspendării, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv: 1. începerea urmăriri penale și 2. infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Se constată că adoptarea măsurii suspendării depinde de aprecierea instanței, care este datoare să examineze și să aibă în vedere, atât începerea urmăririi penale, cât și înrâurirea hotărâtoare a infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Din această perspectivă Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, Curtea de apel reținând, în mod corect, că în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică și îndeplinește condițiile cerute de textul de lege invocat.

Prin caracterul permisiv al dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, întregul sistem de drept procedural românesc bazându-se pe dreptul de apreciere al judecătorului, prerogativă pe care instanța de apel a exercitat-o în sensul adoptării măsurii suspendării cauzei.

Într-o altă exprimare, cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține faptul că aceste prevederi nu au caracter imperativ, ci lasă la aprecierea instanței de judecată oportunitatea suspendării cauzei aflate pe rol. Așadar, instanța poate suspenda judecarea cauzei atunci când se ivesc indiciile unei infracțiuni, dacă se face dovada că, într-adevăr, sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea o înrâurire directă asupra soluționării cauzei civile pendinte.

În atare condiții, în mod legal, instanța de apel a apreciat că măsura suspendării solicitată de intimata-pârâtă întrunește cerințele art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aceasta fiind și întemeiată având în vedere legătura dintre prezenta cauză, având ca obiect cererea de executare a celor două contracte de garanție, reținând astfel, în mod corect, că nu se poate face abstracție de faptul că aceste scrisori de garanție au fost emise în legătură cu lucrarea de achiziție publică spre care se îndreaptă tocmai sesizarea organelor de urmărire penală și începerea în fapt și în drept a urmăririi penale, emiterea acestor scrisori de garanție constituind, potrivit legii (H.G. nr. 264/2003 și H.G. nr. 925/2006), o condiție necesară de atribuire a lucrării.

Înalta Curte, notează că nu se poate susține cu temei că suspendarea judecării cauzei conduce la tergiversarea cauzei și la perpetuarea unei stări de incertitudine cu privire la dreptul A. de a obține sumele de bani datoare de B., astfel cum menționează recurenta, atâta vreme cât instanța de apel a apreciat că se impune măsura suspendării în raport de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în urma unei analize riguroase a condițiilor impuse de acest text de lege.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în respectarea principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți.

Termenul în care este înfăptuită justiția este esențial pentru garantarea eficacității sale, însă susținerea recurentei referitoare la faptul că, prin admiterea cererii de suspendare, instanța de judecată creează un dezechilibru semnificativ în ceea ce privește soluționarea cu celeritate a prezentei cauze, nu poate fi primită, atâta vreme cât pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare celeritatea nu trebuie să vină în contradicție cu dreptul de apreciere al judecătorului asupra oportunității luării măsurii suspendării în speță.

Este de necontestat că art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Înalta Curte, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva încheierii din 9 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.