Statutul fetusului în legislaţiile lumii: o protecţie efectivă a drepturilor fetusului versus drepturile mamei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

C. Coreea de Sud. Țara care, deși este liberală, se opune dreptului de a avorta al femeii

O situație interesantă este și cazul Coreei de Sud. Deși cercetările în domeniu au arătat că statele dezvoltate sunt liberale în ceea ce privește permiterea avortul, se pare că statul coreean face notă discordantă. Astfel, la sfârșitul anului 2018, statul coreean includea avortul pe lista „acțiunilor medicale imorale”. Legislația actuală coreeană prevede că medicii care fac avort pot fi condamnați până la doi ani de închisoare^[22], iar femeile care fac avort pot fi amendate sau primi chiar până la un an de închisoare^[23].

În ceea ce privește situația Coreei de Sud, legislația din 1953 interzice cu desăvârșire avortul, însă modificarea operată în 1972 l-a admis în următoarele 3 situații: în caz de viol, de incest sau în cazul în care sarcina pune în pericol viața și sănătatea mamei. În 2012, Curtea Constituțională, sesizată să se pronunțe asupra constituționalității acestei legi, statuează că legea care interzice avortul este constituțională^[24]. Pronunțând decizia, Curtea afirmă că „dreptul la viață este un drept fundamental al omului și că dreptul unei femei de a dispune de corpul său nu poate fi evocat ca fiind superior dreptului la viață al fetusului”. În fapt, Curtea fusese sesizată de o moașă acționată în justiție pentru că a efectuat un avort ilegal, mai exact al unei femei însărcinate în 6 săptămâni. Aceasta a susținut că, deși legea penală incriminează avortul sancționând „cu o pedeapsă maximă de 2 ani de închisoare medici, moașele sau farmaciștii care practică avorturi ilegale, aceasta este contrară legilor fundamentale ale țării”. Astfel, judecătorii constituționali au statuat că „o femeie care încearcă să întrerupă sarcina provocând un avort spontan aduce atingere dreptului la viață”. Prin decizia pronunțată, Curtea Constituțională tranșează un conflict pe care multe state încă evită să-l clarifice „viața începe din momentul în care ovulul fecundat este implantat în uterul feminin”^[25]. La sfârșitul lui 2018, Curtea Constituțională coreeană a trebuit să se pronunțe din nou, de această dată asupra unui recurs depus de un medic urmărit pentru că ar fi efectuat aproape 70 de avorturi, încălcând astfel legea mai-sus menționată^[26].

D. Situația în Europa

În Spania, avortul este permis prin legea adoptată în 1985, care-l permite doar în caz de viol, malformație a fetusului sau dacă pune în pericol sănătatea mentală ori fizică a femei^[27].

Malta, unde catolicismul este religie de stat, rămâne singura țară din Uniunea Europeană care interzice total avortul. Interesant de văzut este situația Irlandei, care la data de 25 mai 2018 a organizat un referendum prin care a consultat poporul irlandez cu privire la abrogarea celui de-al 8-lea amendament al Constituției, care prohibea în totalitate avortul protejând un drept „al copilului de a se naște”, în numele unui drept la viață, „egal cu cel al mamei”^[28]. Referendumul a fost validat, urmând ca legislația Irlandei să fie modificată în sensul legalizării avortului și eliminării amendamentul în cauză din Constituție.

În Germania, Curtea Constituțională a confirmat în 1998 o decizie de concediere pronunțată împotriva unui medic căruia i se reproșa că ar fi produs în mod involuntar moartea unui fetus printr-un diagnostic eronat, în timp ce jurisprudența italiană a mers mai departe, extinzând calificarea omucidului involuntar la fetusul a cărui moarte a fost cauzată în timpul nașterii^[29]. Tot în Germania, în mai 1993, Curtea Constituțională declară articolele 218 și 219 din Codul penal care reglementau avortul legal și gratuit ca fiind neconstituționale și le anulează^[30].

IV. Poziția Curții Europene a Drepturilor Omului

În ceea ce privește Curtea Europeană a Drepturilor Omului, această rămâne oarecum tăcută atunci când trebuie să se pronunțe cu privire la statutul omului înainte de naștere și, în consecință, nu recunoaște nici un drept la avort, dar nici nu i se opune. Ea a statuat că statele pot „în mod legitim să aleagă să considere copilul care urmează să se nască ca o persoană și să îi protejeze viața”, precum pot reglementa și invers^[31].

Această jurisprudență a fost confirmată în hotărârea Vo contra Franței, în care Curtea a arătat că nu este de dorit și nici posibil de a răspunde la întrebarea de a ști dacă copilul care urmează să se nască este „o persoană” în sensul articolului 2 din Convenție, în așa fel încât un stat membru al Convenției poate și trebuie să reglementeze singur dacă dorește să recunoască copilul care urmează să se nască ca fiind o persoană sau nu.

În ceea ce privește cauza Vo contra Franței, reclamanta, o femeie de origine vietnameză, Thi-Nho Vo, trebuia să efectueze un control medical pentru cea de-a șasea lună de sarcină. O altă femeie, Thi Thanh Van Vo, trebuia să-și înlăture un sterilet în aceeași clădire, iar în momentul în care medicul cheamă în cabinet pe doamna Vo, femeia care venise la control răspunde la chemare. Faptul că femeia nu înțelegea bine limba franceză a accentuat neînțelegerea, iar medicul decide să elimine steriletul fără nicio examinare prealabilă a pacientei.

Considerând că dreptul la viață al copilului ei a fost atins prin neglijența medicului, doamna Vo se adresează Curții Europene a Drepturilor Omului pentru violarea articolului 2 care consacră dreptul la viață. Curtea constată că nu există încălcare a articolului 2 și estimează că „dreptul la viață al fetusului este intim legat de viața femeii care îl portă si nu ar putea fi considerat separat”^[32]. În plus, Curtea subliniază că „nu este de dorit, nici posibil în momentul de față să se răspundă în abstract la problema dacă copilul care urmează să se nască este o «persoană», în sensul articolului 2 din Convenție”.

Curtea arată, de asemenea, că dacă s-ar admite că articolul 2 din Convenție se aplică și fetușilor și că protecția acordată prin acest articol ar trebui, în lipsă de orice limitare expresă, să fie considerată ca fiind absolută, ar trebui să se deducă că avortul este interzis, chiar și atunci când continuarea sarcinii ar pune în pericol viața mamei. Acest lucru ar însemna că viața care urmează să se nască este considerată mai importantă decât cea a femeii însărcinate.

De-a lungul jurisprudenței sale, Curtea a statuat că prin dispozițiile Convenției nu se garantează un drept de a suferi un avort^[33], nici de a-l practica^[34] sau chiar un drept de a concura cu impunitate pentru realizarea sa în străinătate^[35].

Curtea a precizat, în numeroase rânduri, că articolul 8 din Convenție care garantează dreptul la autonomia personală „nu ar ști să se interpreteze ca si cum ar consacra un drept la avort”^[36]. Totuși, dacă un stat membru decide să legalizeze avortul, trebuie să o facă prin modalități care să respecte Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

V. CONCLUZII

Observăm, așadar, din cele prezentate mai sus, că nu există o practică unitară a legislațiilor lumii în ceea ce privește statutul de ființă umană a fetusului. Există o tendință a statelor liberale și dezvoltate spre o liberalizare a avortului, însă nici aceasta nu constituie o regulă generală, exemplul cel mai elocvent constituindu-l Coreea de Sud, care, deși este un stat democratic și liberal, a adoptat o legislație contrară avortului.

De asemenea, statele religioase ca Malta și Vatican au adoptat o legislație strictă privind practicarea avortului prevăzând pedepse cu închisoarea pentru cei ce nu respectă interdicția.

Interesantă este concepția lui Michael Sandel, care atunci când vorbește despre neutralitatea statului liberal se raportează la problema pe care o pune avortul, precum și determinarea momentului din care începe viața. El afirmă de altfel, că atât cei care se opun avortului, cât și cei care îl susțin, adoptă o poziție în controversa morală și religioasă pe care această problemă o pune, iar cei care susțin avortul o fac datorită opțiunilor religioase pe care le îmbrățișează considerând că: „viața începe de la concepție, deci, trebuie să interzicem avortul pentru că el este echivalent cu suprimarea unei vieți omenești inocente”, în timp ce aceia care îl apără consideră că „… în măsura în care statutul fetusului este controversat, guvernul ar trebui să rămână neutru si să lase femeile să decidă singure dacă vor recurge la avort sau nu”. În consecință, ei consideră de fapt că viața nu începe de la concepție, că fetusul nu este o ființă umană înainte de naștere, însă pentru aceasta trebuie să dovedească că „fetusul nu este o persoană”, întrucât dacă este o persoană suprimarea acestuia constituie infanticid. Or, „puțini oameni ar admite că Guvernul ar trebui să lase părinților alegerea de a decide dacă vor sau nu să își ucidă copilul”^[37]. Concluzia lui Sandel ar fi că identitatea morală și religioasă a indivizilor joacă un rol fundamental în procesul de legiferare, iar omul debarasat de credințele și filosofiile sale în spațiul public, fundament al statului liberal, nu este decât o mască a unei poziții adoptate în prealabil de stat față de problema în cauză.