Statul de drept nu poate exista fără o avocatură funcțională

O lume a dreptului compusă numai din acuzatori și judecători nu are cum să fie una a dreptății… nici măcar una în care să găsești arbitrii cei mai corecți… din cauza faptului că, dacă nu se îndoiește nimeni cu curaj de „adevărurile absolute” ale acuzatorilor, dacă nu le opune nimeni nicio forță serioasă de contra-argumentare, atunci tirania este la ea acasă, pentru ca limpezimea „dreptății absolute și eterne” nu se regăsește la oameni, ci doar la entitatea abstractă a Divinității.

Oamenii, indiferent cât de multe intenții bune au și care îi îndreaptă în orice fel de luptă, ei bine, oamenii au o mare problemă cu echilibrul psiho-emoțional propriu, cu stăpânirea egoismului, a autosuficienței toxice și au un mare semn de întrebare cu privire la „liberul arbitru încotro?”, trăsătură a slăbiciunii umane tipice și care vrea tot mai multă putere… Adică totul duce spre imperfecțiunea dramatică a omului, care conduce inevitabil la excese și derapaje, la manipularea semenilor în propriul interes sau, cel mult, spre iluzorii „scopuri nobile”. Însă CHECK AND BALANCE, o echilibrare a contrariilor prin însăși antiteza lor reciproc reglatoare, rămâne întotdeauna soluția optimă, astfel că avocații au rolul lor esențial pentru a tempera excesele anchetatorilor și ale judecătorilor, pentru a induce o Justiție curată, sănătoasă și dezbătută amplu în arenă… Adică fără avocați puternici și luptători, dreptatea este o iluzie de serial Netflix, gen Homeland sau Black List etc… adică acolo unde unii au mereu dreptate și alții pierd întruna din drepturile fundamentale pe considerentul că „Nu le merită”!

Poporul, ca entitate abstractă care se vede în istorie pe orizonturi atemporale, este cel care are nevoie de un concept funcțional CHECK AND BALANCE… astfel încât normalitatea să fie, totuși, linia mediană a vieții oamenilor. Echilibrul ca mod de viață, echilibrul ca mod de gândire, echilibrul ca pulsație a vieții.