Specificitatea publicităţii în dreptul familiei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând aceste prevederi legale, putem trage concluzia că în materie de filiație față de mamă există și o publicitate prin împrejurări de fapt care se grefează pe o publi­citate făcută prin actul autentic (certificatul de naștere).

Există situații în care între certificatul de naștere al copilului și posesia de stat nu există concordanță. Este vorba despre cazul în care o femeie își însușește un copil căruia în mod fals îi constituie certificatul de naștere și folosirea posesiei de stat conformă cu acesta. Aceeași situație o întâlnim și în cazul în care sunt schimbați între ei la mater­nitate, din eroare sau cu intenție, copii născuți de mame diferite.

În cazul substituirii de copii, folosirea stării civile nu mai este conformă cu certifi­catul de naștere și de aceea se poate pune în discuție starea civilă a copilului, o acțiune în contestarea identității copilului fiind astfel admisibilă.

După părerea noastră, deși în doctrină există discuții în legătură cu această pro­blemă, situația este identică, indiferent de momentul în care a intervenit substituirea copiilor, înainte de întocmirea certificatului de naștere sau după aceasta. În niciuna dintre aceste situații nu există concordanță între certificatul de naștere al copilului și folosirea stării civile^[15].

Noul Cod civil reglementează în mod expres, spre deosebire de vechiul Cod al familiei, în art. 411 alin. (3), că, „dacă printr‑o hotărâre judecătorească s‑a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l‑a născut, se poate face dovada adevăratei filiații cu orice mijloc de probă”.

Recunoașterea filiației față de mamă este actul prin care o femeie declară legătura de filiație dintre ea și un copil, despre care pretinde că este al său.

Recunoașterea filiației față de mamă este modalitatea firească, normală a stabilirii filiației față de mamă, care, în situația obișnuită, se realizează cu ocazia nașterii copilului, atunci când se întocmesc, la maternitate, certificatul constatator al nașterii și apoi, la starea civilă, actul de naștere al copilului și certificatul de naștere.

Formele recunoașterii față de mamă sunt, potrivit art. 416 C. civ.:

– declarația la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor;

– înscrisul autentic;

– testamentul.

Declarația poate fi făcută la orice serviciu public comunitar local de evidență a per­soanelor, însă înregistrarea se va face la cel de la locul unde a fost înregistrată nașterea acelui copil. În cazul în care nașterea nu a fost înregistrată, recunoașterea se va face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor de la locul unde s‑a produs nașterea copilului.

În cazul recunoașterii prin înscris autentic, recunoașterea va fi autentificată de către notarul public în baza prevederilor Legii privind activitatea notarială. O copie de pe înscrisul autentic este trimisă din oficiu serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor competent pentru a se face mențiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă. De asemenea, recunoașterea maternității poate fi făcută în fața instanței judecătorești.

În cazul recunoașterii de maternitate prin testament, aceasta poate fi făcută indi­ferent de forma testamentului. Conform art. 416 alin. (3) C. civ., recunoașterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă. În același sens erau și prevederile art. 48 alin. (3) C. fam.

În cazul în care testamentul este revocat, el fiind un act esențialmente revocabil, recunoașterea făcută prin testament rămâne în ființă.

Conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, recunoașterea se înscrie pe marginea actului de naștere al persoanei a cărei mater­nitate a fost recunoscută.

În cazul în care filiația față de mamă a fost stabilită prin acțiune în justiție, hotă­rârea judecătorească se va înscrie prin mențiune pe marginea actului de naștere al copilului. Hotărârea judecătorească definitivă prin care s‑a stabilit filiația față de mamă este opozabilă erga omnes.

B. FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ. Filiația față de tată poate fi definită ca fiind legătura juridică dintre un copil și tatăl său. Filiația față de tată sau paternitatea poate fi din căsă­torie sau din afara căsătoriei.

Între copilul din căsătorie și cel din afara căsătoriei există deosebiri din punctul de vedere al stabilirii filiației față de tată.

Paternitatea copilului din căsătorie se stabilește prin prezumția de paternitate, iar paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin acțiune în justiție pentru stabilirea paternității.

a) Prezumția de paternitate. Avându‑se în vedere dificultatea sporită de a se face dovada concepțiunii (zămislirii) copilului, care este un fapt natural ce nu poate fi dovedit în mod direct și nemijlocit, legiuitorul a instituit o prezumție care să ușureze posibi­litatea de dovadă a paternității. Astfel, pornindu‑se de la un fapt cunoscut – nașterea copilului – se ajunge la un fapt necunoscut și care nu poate fi dovedit în mod nemijlocit – zămislirea copilului.

Așadar, cel ce dorește să‑și stabilească filiația față de tatăl său este suficient să facă dovada că mama sa a fost căsătorită la momentul nașterii sale sau la momentul concep­țiunii sale. Această dovadă îl dispensează de obligația de a produce alte dovezi, și anume: nu va trebui să se probeze că nașterea copilului este rezultatul raporturilor dintre mama acestuia și soțul ei.

Prezumția de paternitate are un fundament moral, bazându‑se pe ideea morală că soții au avut, în timpul căsătoriei, relații de felul acelora din care au putut rezulta copii. Aceste relații au avut un caracter exclusivist și, în acest punct, morala se întrepătrunde cu dreptul, în sensul că, în dreptul nostru, relațiile extraconjugale (tradițional) au fost interzise și se pedepseau chiar penal.

Prezumția de paternitate funcționează automat, deci indiferent de mențiunile din actul de naștere al copilului^[16].

În practica judiciară, s‑a decis că prezumția de paternitate nu poate fi înlăturată prin înregistrarea copilului pe numele altui bărbat decât soțul mamei și nici prin recunoașterea copilului de către pretinsul tată, înainte de a se fi admis acțiunea în tăgada paternității^[17].

În cazul în care soțul mamei n‑a fost trecut la rubrica „Tatăl copilului”, se poate introduce o acțiune prin care să se ceară constatarea aplicabilității dispozițiilor art. 414 C. civ. privitoare la prezumția de paternitate^[18].

În concluzie, se poate susține că în această materie publicitatea se realizează prin dovada calității de soț, care declanșează automat prezumția de paternitate.

b) Filiația față de tatăl din afara căsătoriei. Conform prevederilor art. 415 alin. (2) și art. 424 C. civ., filiația față de tatăl din afara căsătoriei se poate stabili prin recunoaștere voluntară și prin hotărâre judecătorească.

Conform legii, nu pot fi recunoscuți decât copiii din afara căsătoriei, deoarece față de cei din căsătorie operează prezumția de paternitate. Este copil din afara căsătoriei și copilul din căsătorie căruia i‑a fost tăgăduită paternitatea^[19].

Potrivit prevederilor art. 416 C. civ., recunoașterea de paternitate se poate face prin declarație la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, prin înscris autentic sau prin testament.

Legea nr. 119/1996 prevede că, dacă declarația intervine odată cu înregistrarea nașterii copilului, la rubrica „Numele tatălui” din actul de stare civilă se va înscrie numele celui care a făcut recunoașterea și, astfel, copilul va figura cu ambii părinți în actul de naștere.

Dacă declarația intervine ulterior întocmirii actului de naștere al copilului, recu­noașterea de paternitate va fi înscrisă prin mențiune pe marginea actului de naștere al copilului.

Recunoașterea făcută prin înscris autentic este cea care se realizează în fața nota­rului public, în condițiile Legii notarilor publici și a activității notariale, sau în fața instanței judecătorești, cu ocazia unui proces.

Potrivit art. 416 alin. (2) C. civ., dacă recunoașterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor competent, pentru a se face mențiune corespunzătoare în registrele de stare civilă.

Legea admite recunoașterea paternității prin testament, indiferent de forma acestuia. Este însă nevoie să fie îndeplinite toate cerințele legale pentru ca actul prin care s‑a făcut recunoașterea să aibă valoare de testament.

Recunoașterea de paternitate făcută prin testament este irevocabilă. Ea produce efecte de la data testamentului, și nu de la data succesiunii, ceea ce înseamnă că filiația, cu toate efectele sale, va exista de la acea dată.

Stabilirea filiației față de tatăl din afara căsătoriei prin acțiune în justiție se poate face în toate cazurile în care copilul este din afara căsătoriei. Potrivit Legii nr. 119/1996, hotărârea judecătorească prin care s‑a stabilit filiația față de tată se înscrie prin mențiune pe marginea actului de naștere al copilului, eliberându‑se un alt certificat de naștere.

Hotărârea judecătorească are un caracter declarativ, produce efecte pentru viitor, însă și pentru trecut până la data concepțiunii copilului. Copilul va fi considerat, pentru toată această perioadă, ca fiind al bărbatului împotriva căruia s‑a admis acțiunea în stabilirea paternității.

Hotărârea produce efecte erga omnes, având deci caracter absolut. Terții (care nu au participat la procesul de stabilire a filiației) pot face proba contrară hotărârii, în fața instanței judecătorești.

Odată stabilită filiația, copilul va rămâne copil din afara căsătoriei, însă cu filiația stabilită. El se va bucura, conform legii, de aceeași situație legală ca și copilul din căsătorie.

VI. Concluzii

– Specificitatea publicității drepturilor, actelor și faptelor juridice din materia drep­tului familiei rezultă din specificul ramurii dreptului familiei, ca ramură a dreptului privat.

Deși obiectul de reglementare al dreptului familiei sunt relațiile de familie, acestea din urmă prezintă atât un interes privat al subiectelor de drept între care se nasc rapor­turile juridice, cât și un interes public. Întrepătrunderea dintre cele două tipuri de interese generează și un specific al normelor juridice, care au un caracter preponderent imperativ.

Caracterul imperativ al normelor de drept al familiei derogă de la principiile generale ale dreptului civil, care sunt fondate pe autonomia de voință a părților. Și în această materie procedura și condițiile de publicitate se stabilesc prin lege.

– Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicității, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită [art. 19 alin. (4) C. civ.].

Conform art. 20 C. civ., publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum și a oricărui alt raport juridic supus publicității și, dacă legea prevede în mod expres, condiționează constituirea sau efectele lor juridice.

– Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea terților dobânditori de bună‑credință.

Dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într‑un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în condițiile legii.

În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.

– În dreptul familiei, publicitatea prin dovada unei anumite stări de fapt îmbracă un anumit specific. Astfel, legiuitorul întrebuințează formula generică „afară de cazul în care se dovedește că aceștia le‑au cunoscut pe altă cale”.

Această expresie trebuie interpretată în sensul că scopul legii este de a asigura în mod efectiv cunoașterea situației de fapt – exempli gratia, în materia posesiei de stat sau a condiției de la adopția majorului: să fi fost crescut în timpul minorității de către adoptator.

Nu se întrebuințează de către legiuitor, ca în dreptul comun sau în alte ramuri
de drept, formula „a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască”. Această formulă conduce la necesitatea întrebuințării unui criteriu de apreciere a conduitei subiectului de drept – criteriul obiectiv – prin modelul de comportament abstract (bonus pater familias, the reasonable man, în dreptul englez).

– În dreptul familiei, criteriul de apreciere a conduitei este și el criteriul modelului etalon de comportament, însă legiuitorul încearcă să fixeze cât mai multe criterii legale ce rezultă din exigența măsurării comportamentului uman prin luarea în considerare atât a interesului privat, cât și a interesului public.

Conform prevederilor art. 24 C. civ., orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condițiile legii, să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situație juridică și să obțină extrase sau copii certificate de pe acestea.