Soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Identificarea debitorului obligaţiei neexecutate (NCPC, NCC, L. nr. 85/2006, L. nr. 31/1990)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 443/2019

NCPC: art. 159 pct. 3, art. 297 alin. (1), art. 312; L. nr. 85/2006: art. 11; NCC: art. 969, art. 973, art. 1082; L. nr. 31/1990: art. 3 alin. (3)

Menținând hotărârea instanței de fond sub aspectul soluției date excepției de necompetență de ordine publică reglementată de art. 159 pct. 3 C. proc. civ., instanța de control judiciar a statuat în mod legal asupra calificării acestei excepții cât și asupra faptului că soluționarea acesteia sunt aspecte ce au intrat în puterea de lucru judecat.

Astfel, deși invocă încălcarea de către instanțe a dispozițiilor art. 159 pct. 3 C. proc. civ. ce reglementează caracterul de ordine publică al excepției de necompetență teritorială exclusivă, recurentul aduce în susținere argumente ce supun analizei excepția de necompetență funcțională, acestea vizând faptul că acțiunea trebuia să fie soluționată de judecătorul sindic și nu de instanța de drept comun, calificarea dată acestei excepții de către instanța de apel fiind corectă.

Excepția necompetenței funcționale a fost soluționată, cu putere de lucru judecat, aspect ce rezultă din parcursul procesual al cauzei.

Astfel, prin sentința nr. 1243 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de către reclamantul A. și admiterea cererii formulate de către S.C. B. S.A. cu obligarea pârâtului A. la plata sumei de 42.554,2 RON cu majorări de întârziere calculate până la data de 01 octombrie 2008.

Această sentință a fost desființată prin decizia civilă nr. 111/C din data de 14 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2008-A, dispunându-se trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru competentă judecare deoarece din contractului de vânzare – cumpărare încheiat în data de 01 iunie 2007 a rezultat că B. S.A. este o societate aflată în stare de faliment, iar din cuprinsul cererii de chemare în judecată a rezultat că toate actele atacate au fost derulate în cadrul procedurii de insolvență.

În rejudecare, prin încheierea din data de 22 martie 2012, judecătorul sindic a dispus disjungerea cererii privind obligarea pârâtei B. S.A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru livada de pomi fructiferi în suprafață de 398,78 ha și toate activele pârâtei și cererea având ca obiect obligarea pârâților la restituirea recoltei de pe întreaga suprafață de livadă ce a făcut obiectul contractelor de arendă din 09 februarie 2007 și 03 aprilie 2007. S-a disjuns și cauza înregistrată sub nr. x/2008 conexată la dosar nr. x/2008.

În pronunțarea acestei soluții judecătorul sindic a reținut că la stabilirea competenței de soluționare prin decizia civilă nr. 111/C din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a avut în vedere cererea prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01 iunie 2007 în cadrul procedurii de insolvență, motiv pentru care a apreciat că numai față de această cerere hotărârea Curții de Apel Oradea produce efectele prevăzute de art. 297 alin. (1) teza finală. Cu privire la cererea prin care s-a solicitat obligarea S.C. B. S.A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru livada de pomi fructiferi în suprafață de 398,78 ha și toate activele acesteia, precum și la cererea prin care s-a solicitat obligarea pârâților la restituirea recoltei de pe suprafața de livadă ce a făcut obiectul contractului de arendă din data de 09 februarie 2007 și 03 aprilie 2007, judecătorul sindic a constatat că aceste cereri au ca obiect o obligație de a face și pretenții. Deoarece soluționarea cererilor care au ca obiect o obligație de a face sau pretenții împotriva societății aflate în insolvență nu intră în atribuțiile judecătorului sindic enumerate la art. 11 din Legea nr. 85/2006 și nu sunt aferente procedurii de insolvență, judecătorul sindic a apreciat că se impune disjungerea acestor două cereri și judecarea lor în cadrul procedurii de drept comun.

Încheierea prin care s-a dispus disjungerea cauzei a fost recurată de către apelant, iar prin decizia nr. 661 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2008 s-a dispus respingerea recursului declarat de către acesta.

Rezultă, așadar, că prin decizia nr. 661 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2008 a fost soluționată, cu putere de lucru judecat, excepția de necompetență funcțională de soluționare și a cererii având ca obiect restituirea recoltei sau a contravalorii acesteia, astfel că orice chestiune legată de competența funcțională de soluționare a cauzei nu mai poate fi pusă în discuție și reanalizată.

Cea de-a doua critică, vizând modul în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților introduși în cauză, ca urmare a radierii pârâților inițiali din Registrul Comerțului, este de asemenea, nefondată.

Întrucât societățile chemate inițial în judecată, în calitate de pârâte au intrat în procedura falimentului și au fost radiate ca efect al închiderii procedurii, recurentul-reclamant a solicitat introducerea în cauză, în calitate de succesori ai celor două societăți radiate, a intimaților-pârâți F. S.R.L. și G. S.R.L. și a intimatei-pârâte Agenția Domeniilor Statului pentru B. S.A..

Acțiunea cu soluționarea căreia a rămas învestit Tribunalul Satu Mare, urmare a pronunțării deciziei nr. 661 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, a fost calificată de instanța de fond – fapt necontestat de părți – ca fiind o cerere în despăgubiri, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, justificată de neexecutarea obligațiilor derivate din contractele de arendă nr. 1 din 09 februarie 2007 și nr. 1 din 03 aprilie 2007 atât de către intimata-pârâtă B. S.A., în calitate de cocontractant, pe de-o parte, cât și de către intimata-pârâtă D. S.R.L., în calitate de cumpărător al plantațiilor ce au format obiectul celor două contracte de arendă, pe de altă parte.

Răspunderea civilă contractuală este guvernată de principiul relativității efectelor contractului și de cel al opozabilității față de terți a contractului.

Dispozițiile art. 969, art. 973 și art. 1082 C. civ., în forma în vigoare la data încheierii contractelor de arendă, consacră principiul relativității efectelor contractului, ceea ce înseamnă că un contract produce efecte obligatorii doar pentru părțile contractante, răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor fiind o răspundere personală, care revine doar persoanei care a încălcat obligația stabilită în sarcina sa – acesta fiind contextul în care a fost examinată de către instanța de apel legalitatea și temeinicia sentinței apelate.

Astfel, stabilind corect limitele de analiză, instanța de control judiciar s-a raportat, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, din perspectiva principiului relativității efectelor contractului, la identificarea debitorului obligației neexecutate.

Intimata-pârâtă D. S.R.L. a fost chemată în judecată în calitate de cumpărător al plantațiilor ce au format obiectul celor două contracte de arendă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.A. în calitate de vânzător și D. S.R.L., în calitate de cumpărător s-a transmis numai proprietatea asupra plantațiilor ce au format obiectul contractelor de arendă, cele două părți neconvenind și asupra transmiterii obligațiilor vânzătorului.

De altfel, sub imperiul reglementării existente în vechiul C. civ., cesiunea de datorie nu era recunoscută de lege.

Astfel, în mod corect, s-a reținut de către instanța de apel că transmiterea proprietății unui bun nu presupune și cesionarea obligațiilor asumate de vânzător în legătură cu acel bun, împrejurare față de care intimata-pârâtă D. S.R.L. nu poate fi asimilată debitorului obligației contractuale neexecutate, aceasta fiind un terț față de raportul juridic contractual.

Intimaților F. S.R.L. și G., chemați în judecată în calitate de succesori ai intimatei D. S.R.L., nu li se poate atribui calitatea de debitori ai obligației contractuale neexecutate, pe de-o parte pentru că pretinsul lor autor este terț față de raportul contractual litigios și, pe de altă parte, pentru că aceștia, în calitate de foști asociați în cadrul D. S.R.L., nu pot răspunde în lipsa angajării răspunderii societății, limitată în raport de dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, aspecte reținute în mod judicios de instanța de control judiciar.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Agenția Domeniilor Statului a primit, de asemenea o corectă dezlegare, dat fiind faptul că intimata Agenția Domeniilor Statului a fost chemată în dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel Oradea în calitate de creditor în procedura de insolvență deschisă împotriva societății B. S.A. Homoroade, împrejurare care nu este de natură a atribui acestei intimate calitatea de succesor al debitoarei aflate în insolvență, Agenția Domeniilor Statului fiind și ea un terț față de raportul juridic contractual dedus judecății.

De asemenea, nici împrejurarea că statul ar fi proprietarul terenului sau creditor pentru redevența aferentă acestuia nu este de natură să confere calitate procesuală pasivă acestei intimate.

Întrucât examenul de legalitate a deciziei recurate se rezumă strict la limitele impuse de natura răspunderii civile pe care recurentul-reclamant și-a întemeiat acțiunea, nu se mai impune analizarea aserțiunilor pe care recurentul le face cu privire la celelalte aspecte, ce țin de drepturile arendașului, în raport de Legea nr. 16/2004, de situația creditorului a cărui creanță nu a fost satisfăcută în urma derulării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 privind insolvența, de necesitatea respectării drepturilor legitime ale reclamantului creditor și de răspunderea delictuală, acestea excedând astfel cadrul judecății.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.