Soluţionarea conflictului negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă (NCPC, L. nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1216/2020

NCPC: art. 94 alin. (1) lit. k), art. 95 pct. 1, art. 133 pct. 2 teza I, art. 135 alin. (2) și (4); L. nr. 554/2004: art. 8

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VI-a civilă – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Nici una din cele două instanțe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Pentru a stabili competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea Deciziei nr. 8 din 27 mai 2019, prin care MADR a dispus rezilierea unui contract de finanțare încheiat între acesta și reclamant, respectiv Municipiul Bacău prin primar, motivat de neîndeplinirea de către reclamant, în calitate de beneficiar al contractului de finanțare, a obiectivelor și indicatorilor proiectului în cadrul termenului acordat pentru asigurarea funcționalității proiectului, respectiv pentru neîndeplinirea unor obligații contractuale.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamant, Înalta Curte reține că acțiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel București este o acțiune în anularea unui act (decizie) emis de o autoritate publică în cadrul determinat de neexecutarea de către una din părți a obligațiilor născute în temeiul unui contract administrativ, situație în care sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 fiind vorba de un litigiu în legătură cu un contract administrativ. De altfel, reclamantul a invocat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 8 din această lege, iar anterior sesizării instanței, reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, urmând calea indicată chiar de autoritatea care a emis decizia atacată.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun”.

Din analiza prevederilor legale mai sus menționate rezultă că legiuitorul a înțeles să departajeze litigiile ce presupun un anume grad de specializare în analiza și soluționarea respectivelor cauze de cele care pot fi rezolvate și de alte secții sau completuri specializate, nepresupunând o problematică juridică diferită, sens în care, în urma modificării art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, au fost incluse în sfera de competență a instanțelor civile și litigiile ce provin din executarea contractelor administrative. În speță, măsura rezilierii, contestată de reclamant, nu se raportează la analiza unor aspecte premergătoarea încheierii contractului sau legate de validitatea sa, ci la îndeplinirea sau nu a obligațiilor sale contractuale, această chestiune intrând în sfera de competență a instanței civile deoarece ține de executarea contractului cu caracter administrativ.

Înalta Curte va mai avea în vedere și dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și, raportat la valoarea contractului de finanțare (7.899.139,66 RON), va constata că este competent în soluționarea cauzei tribunalul.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanțele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.