Sentința civilă nr. 1076/2021 a C. Ap. București privind anumite aspecte din HCNSU nr. 40/2021 și HCNSU nr. 28/2021

Considerentele Curții de Apel București:

„În ceea ce privește tardivitatea completării acțiunii, instanța constată că cererea completatoare a fost formulată verbal de reclamant, în timpul primei ședințe de judecată din această cauză, cu respectarea art. 204 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă («Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat»), îndeplinind în aceeași zi, la scurt timp după terminarea ședinței de judecată, și condiția generală a formei scrise a cererii, cu respectarea art. 148 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă («Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris… »), fără a provoca prin aceasta amânarea judecății, în condițiile în care instanța dispusese oricum amânarea pentru a se da posibilitatea pârâtului să formuleze un punct de vedere la cererea de intervenție accesorie, cerere care îi fusese comunicată în aceeași zi, cu aproximativ 2 ore înaintea ședinței de judecată.

În consecință, excepția va fi respinsă.

În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie, instanța constată că, potrivit art. 61 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, intervenția într-un proces, fie că este principală, fie că este accesorie, poate fi realizată numai de o persoană care «are interes», adică de o persoană care, în urma admiterii cererii de intervenție, va beneficia de un folos practic concret, determinat.

Analizând atribuțiile pe care Departamentul pentru Situații de Urgență le avea la data formulării cererii de intervenție accesorie, adică anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2021, în special cele invocate chiar de acesta în cadrul cererii [art. 81 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004], Curtea constată că această instituție asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului Național, fără a influența luarea hotărârilor de către acest Comitet.

Față de cele de mai sus, cererea de intervenție accesorie va fi respinsă ca inadmisibilă în principiu.

Pe cale de consecință, instanța nu va analiza niciuna din excepțiile și apărările pe fond formulate prin cererea de intervenție accesorie.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, instanța constată următoarele:

Prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28/14.05.2021 [emisă în temeiul art. 4 alin. (1) lit. c), art. 81, art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, al art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, al art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014] s-au aprobat lista și clasificarea țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic în vederea stabilirii persoanelor asupra cărora se instituie măsura carantinei de 14 zile cu privire la cei care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa la hotărâre, criteriul pe baza căruia se stabilește încadrarea în lista de mai sus, procedura de actualizare a listei, categoriile în care se clasifică țările/teritoriile, categoriile de persoane asupra cărora se instituie măsura carantinării, precum și categoriile de persoane exceptate de la această măsură.

În anexa hotărârii sunt enumerate țările/teritoriile care intră în zonele verde, galbenă și roșie, la data de 14.05.2021.

Prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 40/17.06.2021 [emisă în temeiul art. 4 alin. (1) lit. c) și i), art. 81, art. 20 lit. k), l) și n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, al art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, al art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014] s-a aprobat clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei, prevăzută în anexa la hotărâre (art. 1).

În anexa hotărârii sunt enumerate țările/teritoriile care intră în zonele verde, galbenă și roșie, la data de 17.06.2021.

Analizând conținutul celor două hotărâri, se observă că acestea îngrădesc temporar libertatea de circulație pe teritoriul României (libertate fundamentală, recunoscută de art. 25 din Constituția României) a persoanelor care au decis anterior să își exercite aceeași libertate de circulație (sub forma părăsirii României către o țară aflată în zonele de risc epidemiologic și apoi sub forma revenirii în România).

Astfel, prin exercitarea unei libertăți fundamentale, persoana în cauză este supusă unei îngrădiri ulterioare, temporare, a aceleiași libertăți (este adevărat că formele de exercitare, respectiv de îngrădire a aceleiași libertăți sunt diferite, însă, în esență, în ambele cazuri este vorba tot de libertăți fundamentale).

Însă aplicarea unei sancțiuni pentru exercitarea unei libertăți echivalează cu însăși afectarea respectivei libertăți, cu restrângerea limitelor ei, persoana ajungând în situația de a nu mai fi titulara unei libertăți fundamentale «la fel de întinse, cu același conținut» ca cea pe care o avea anterior reglementării în cauză, putându-se vorbi deci de o vătămare.

În ceea ce privește primul motiv, referitor la nepublicarea hotărârilor în Monitorul Oficial al României, instanța constată că situația de fapt evocată este reală, în sensul că, într-adevăr, niciuna din cele două hotărâri contestate nu a fost publicată în sensul expus.

Cu privire la necesitatea publicării în Monitorul Oficial, în acord cu Decizia civilă nr. 3.479/9.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3.251/2/2021, prezenta instanță reține următoarele:

Dată fiind natura acestuia, de organism compus din reprezentanții mai multor ministere și instituții publice centrale, în mod incontestabil comitetul reprezintă o autoritate publică.

Sistemul general al autorităților publice este reglementat de Constituția României (titlul III, precum, și unele dispoziții speciale inserate în cadrul altor titluri din Legea fundamentală), orice autoritate publică din România trebuind să se încadreze într-una din categoriile generale indicate de Constituție, date fiind natura de stat de drept a României [art. 1 alin. (3)] și obligația generală de respectare a Constituției [art. 1 (alin. 5)].

Având în vedere că emitentul hotărârilor contestate nu este menționat expres în vreuna din dispozițiile speciale ale Constituției, va rezulta că el trebuie integrat în una din categoriile generale ale autorităților publice, enumerate de titlul III din Legea fundamentală.

În ceea ce privește sancțiunea care intervine în cazul nepublicării în Monitorul Oficial a actelor administrative cu caracter normativ, instanța apreciază că aceasta este cea a «inexistenței» actului normativ, și nu cea a «nulității/nelegalității» acestuia, dat fiind că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, publicarea în Monitorul Oficial reprezintă o condiție pentru intrarea în vigoare a actelor normative, adică pentru a lua ființă, pentru a exista din punct de vedere juridic, pentru a putea începe să producă efecte juridice și deci pentru a intra în circuitul juridic (în cauză neinteresând existența materială, în planul realității fizice, a unui înscris care încorporează voința emitentului, ci existența lui în planul realității juridice).

Altfel spus, un astfel de înscris nu generează niciun efect juridic și, deci, nu beneficiază de nicio prezumție de legalitate, prezumție care, eventual, să poată fi răsturnată ulterior pe calea unei acțiuni în anulare.

Ca atare, ținând cont de toate cele expuse mai sus, Curtea constată că hotărârile contestate (în limitele supuse analizei de către reclamant, potrivit principiului disponibilității) sunt afectate de sancțiunea «inexistenței», sancțiune ce urmează a fi reținută în mod expres în dispozitivul hotărârii judecătorești, motiv pentru care cercetarea motivelor de nelegalitate invocate prin acțiune devine inutilă.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de publicare a hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial, instanța reține că, potrivit art. 15 alin. (20) din Legea nr. 136/2020, publicarea vizează numai hotărârea definitivă prin care s-a anulat actul administrativ cu caracter normativ.

Or, prezenta hotărâre nu este definitivă, ea fiind susceptibilă de calea de atac a recursului, prevăzută de art. 15 alin. (18) din aceeași lege, astfel încât publicarea nu poate fi dispusă decât fie în cazul nedeclarării recursului, fie în cazul respingerii/anulării acestuia.

Ca atare, acțiunea urmează a fi admisă numai în parte”.

Sentința civilă nr. 1076/2021 a C. Ap. București

Prin sentința civilă nr. 1076/2021, Curtea de Apel București a respins cererea de intervenție accesorie, introdusă de petentul DSU din cadrul MAI, ca inadmisibilă, a admis în parte acțiunea reclamantului, constatând inexistența art. 1 din HCNSU nr. 40/2021 și a anexelor aferente, precum și inexistența HCNSU nr. 28/2021 și a anexelor la aceasta.

Totodată, a respins în rest acțiunea formulată de reclamantul S.C.A., în contradictoriu cu pârâtul CNSU.