Ședințe ÎCCJ (HP) – 29 martie 2021

25 mart. 2021
Vizualizari: 530

Înalta Curte de Casație și Justiție (www.scj.ro) a publicat lista ședinței completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă din 29 martie 2021.

HP

Materie civilă

Astfel, la data de 29 martie 2021 se vor dezbate următoarele sesizări în materie civilă, cu privire la:

– dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2.523 din Codul civil, publicarea în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 582/2015 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, determină momentul obiectiv de la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască existența drepturilor reclamate având ca obiect drepturi bănești reglementate de H.G. nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările și completările ulterioare;

– dacă dispozițiile art. 591 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar exclud sau nu competența instanței de judecată de a se pronunța asupra modificării titlului de proprietate, modificare solicitată în baza art. 58 din legea menționată, respectiv dacă procedura reglementată de art. 591 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 este obligatorie și exclusivă sau facultativă și alternativă pentru ipotezele prevăzute de art. 235 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

– dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/29.10.2020, aceste prevederi se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în calea de atac a apelului, în raport de considerentele Deciziei nr. 80/12.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent pentru soluționarea unor chestiuni de drept.

Sursa informației

Ședințe ÎCCJ (HP) – 29 martie 2021 was last modified: martie 25th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.