Ședințe ÎCCJ (HP) – 13 decembrie 2021
Înalta Curte de Casație și Justiție (www.scj.ro) a publicat lista ședinței publice din 13 decembrie 2021 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ și fiscal.
În continuare, vă prezentăm lista sesizărilor ce vor fi dezbătute în ședință.
HP
Materia contenciosului administrativ și fiscal
Astfel, la data de 13 decembrie 2021 se vor dezbate următoarele sesizări în materia contenciosului administrativ și fiscal, cu privire la:
− În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1522 alin. (2), (3) și (7) din Codul fiscal, regimul fiscal special, reglementat pentru operațiuni second hand de art. 1522 alin. (4), nu se aplică persoanelor fizice care nu au îndeplinit obligația prevăzută de art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și care au efectuat activitate economică de revânzare autoturisme second hand, atunci când înscrierea ca plătitor de TVA s-a efectuat din oficiu de organul fiscal, urmare a controlului efectuat?
− În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1522 alin. (13) din Codul fiscal și pct.64 alin. (7) din Normele Metodologice, îndeplinirea obligațiilor menționate în textele legale de către persoana fizică care efectuează operațiuni economice condiționează aplicarea regimului special prevăzut de art. 1522 alin. (4) din Codul fiscal de către organul fiscal care a dispus înscrierea din oficiu a persoanei ca plătitoare de TVA?
🔔Vezi și Ședințe ÎCCJ (HP) – 22 noiembrie 2021