Respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare. Arestarea şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare străine (NCPP)

19 dec. 2019
Vizualizari: 554
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 305/2019

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6)

Persoana solicitată a invocat împrejurarea că are un sechestru de instituire bunuri în Dosarul nr. x/2016 care se află la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Slobozia, iar chiar dacă s-a disjuns cauza cu privire la aceasta, în continuare se mențin măsurile asigurătorii și în plus se efectuează cercetări cu privire la presupusele fapte săvârșite de mama soțului său și de alte persoane.

Prin urmare, motivul opțional de refuz al executării invocat de apărare nu este incident în speță.

Nici criticile persoanei solicitate, în sensul că nu s-ar face vinovată de săvârșirea faptelor pentru care a fost emis mandatul european de arestare nu pot fi primite.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Circumstanțele personale invocate de persoana solicitată – doi copii minori în întreținere, faptul că soțul este arestat în Anglia – nu pot constituii motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare.

Așadar, respingerea cererii de executare a unui mandat european de arestare pentru acest motiv ar trebuie să aibă la bază împrejurări speciale care să justifice un astfel de refuz. Or, în caz nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de împrejurări.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, nefiind incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării.

Totodată, opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar nu a unei alte măsuri mai blânde, a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în statul emitent, față de circumstanțele cauzei și în lipsa unor elemente concrete în raport cu care să se aprecieze că o măsură mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului pentru care a fost dispusă.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, având în vedere durata pedepsei privative de libertate care se poate aplica pentru infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, Înalta Curte apreciază că punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este pe deplin justificată.

Înalta Curte reține așadar că sunt îndeplinite condițiile privind predarea persoanei solicitate, că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare și, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și a încrederii reciproce între autoritățile judiciare pe care se fundamentează instituția mandatului european de arestare, constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 113/F din data de 31 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare. Arestarea și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare străine (NCPP) was last modified: decembrie 17th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.