Refuzul persoanei solicitate de a executa pedeapsa în Germania. Admiterea contestației la executare (NCPP, L. nr. 302/2004)

19 aug. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 157

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 68/2019

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 85, art. 86 alin. (1), art. 98 alin. (2) lit. c); NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a)

Conferința Noi reglementări în agricultură

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial ai Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 01.10.2018 de Parchetul Darmstadt – Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoană solicitată-condamnat A., are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, că intimatul-persoană solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa și că este îndeplinită condiția dublei incriminări, intimatul-persoană solicitată fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, din care a mai rămas de executat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru comiterea, pe datele de 15.06.2016, 02.07.2016, 04.07.2016 și 14.03.2017, a patru infracțiuni de furt din magazine situate în orașul Offenbach am Main, Republica Federală Germania.

În ceea ce privește motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că instanța de fond a reținut aplicabil în cauză motivul facultativ de refuz a executării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respectiv „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent”.

Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere faptul că intimatul-persoană solicitată este cetățean român, cu domiciliul în România, unde întreține o relație consensuală cu E., care are în întreținere doi minori, rezultați din relațiile anterioare ale acesteia, și care, în prezent, este, din nou, însărcinată, restul destul de redus al pedepsei închisorii care a mai rămas de executat în urma deducerii măsurilor de prevenție, practica judiciară în materie, conform căreia, în cazul unor pedepse mici cu închisoarea, autoritățile judiciare germane obișnuiesc să nu mai preia persoana solicitată, deși autoritățile judiciare române au dispus predarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum și faptul că autoritățile judiciare germane nu și-au mai exprimat un punct de vedere cu privire la recunoașterea hotărârii judecătorești, pe cale incidentală și executarea pedepsei închisorii de către intimatul-persoană solicitată A. în România, ceea ce relevă lipsa reciprocității și intervenirea dezinteresului din partea autorităților judiciare germane.

Înalta Curte constată că, în mod formal, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în sensul existenței refuzului persoanei solicitate cetățean român de a executa pedeapsa în Germania, însă circumstanțele reale ale cauzei nu justifică o soluție de refuz a executării mandatului european de arestare.

Preocuparea autorităților judiciare germane cu privire la posibilitățile reale de resocializare a persoanei solicitate în cazul executării pedepsei în România, la condițiile de liberare condiționată și la locul în care aceasta urmează să execute pedeapsa nu pot fi interpretare ca o lipsă a reciprocității și a unui dezinteres din partea statului solicitant. Dimpotrivă, Înalta Curte apreciază aceste întrebări au fost justificate în perspectiva preocupării autorităților germane de inserția socială a condamnatului și alegerea pentru executarea pedepsei a statului ce oferă condiții mai bune de executare a pedepsei, inclusiv sub aspectul duratei acesteia, în condițiile în care statul român a suferit numeroase condamnări la CEDO pentru condițiile de detenție, fapt de notorietate la nivelul Uniunii Europene.

Totodată, nu poate fi pus semnul egalității între reținerea autorităților germane în a-și exprima consimțământul cu privire la executarea restului de pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare în România și un vădit dezinteres al acestora față de propria solicitare, justificat, în opinia instanței de fond, de cuantumul redus al pedepsei rămas de executat, precum și de comportamentul autorităților germane în cazuri similare, în condițiile în care statul emitent nu și-a retras cererea inițială, documentele de la dosarul cauzei permit soluționarea acesteia, iar fiecare cerere are propria autonomie, ce exclude certitudinea manifestării unei conduite contrare manifestării de voință exprimate de statul emitent, de executare a mandatului european de arestare.

În plus, Înalta Curte consideră că circumstanțele personale ale intimatului-persoană solicitată A., respectiv faptul că familia acestuia locuiește în România, că, în prezent, întreține o relație consensuală cu E., care are în întreținere doi minori, rezultați din relațiile anterioare ale acesteia, și care este, din nou, însărcinată, nu pot prevala principiului recunoașterii și încrederii reciproce. Relația de concubinaj pe care intimatul-persoană solicitată o are în acest moment nu s-a derulat pe o perioadă îndelungată de timp, pentru a o putea considera similară unei relații de căsătorie, copii minori de care acesta face vorbire nu sunt ai săi, ci provin dintr-o relație anterioară a concubinei sale, iar intimatul nu a precizat dacă copilul pe care îl așteaptă E. ar fi al său.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul intimatului-persoană solicitată de a executa pedeapsa în Germania nu poate conduce la exonerarea acestuia de a executa pedeapsa cu închisoarea stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă pe care nu o contestă, doar pe motiv că autoritățile din statul de condamnare nu și-au dat acordul pentru executarea pedepsei în România, scopul pedepsei, reintegrarea socială a condamnatului, putând fi atins, în egală măsură, prin programele de inserție socială derulate pe timpul executării pedepsei cu închisoarea de ambele state.

În urmărirea acestei finalități, nu poate fi omisă nici împrejurarea că, ulterior hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare ce face obiectul prezentei cauze, intimatul-persoană solicitată a comis fapte de aceeași natură pe teritoriul statului național, pentru care a și fost condamnat definitiv.

În ceea ce privește solicitarea intimatului-persoană solicitată de a se revoca măsura arestării preventive luată în vederea predării sale autorităților germane sau de a fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte constată că scopul bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare poate fi atins doar prin arestarea persoanei solicitate în vederea predării, în condițiile în care predarea acesteia autorităților străine se poate face doar în stare de arest preventiv.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 5/F din data de 15 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2018, privind pe persoana solicitată-condamnat A..

Va desființea sentința penală contestată și rejudecând:

În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 01.10.2018, emis de Parchetul Darmstadt – Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoană solicitată-condamnat A., în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni, aplicată prin sentința penală din data de 28.06.2017 a Tribunalului din Offenbach am Main din Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, rămasă definitivă la data de 17.07.2017.

Va dispune menținerea arestării în vederea predării a persoanei solicitate-condamnate, dispusă prin încheierea din 08.11.2018 a Curții de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, de la 05.02.2019 până la data de 06.03.2019, inclusiv și predarea acesteia, în stare de arest, către autoritățile judiciare germane, în vederea executării pedepsei ce face obiectul prezentului mandat.

Va constată că persoana solicitată-condamnat a fost reținută, arestată provizoriu, în vederea predării și, apoi, arestată, în vederea predării, începând cu data de 28.10.2018 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) și (6) din C. proc. pen..,

Sursa informației: www.scj.ro.

Refuzul persoanei solicitate de a executa pedeapsa în Germania. Admiterea contestației la executare (NCPP, L. nr. 302/2004) was last modified: august 19th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter