Refuzul medicilor specialiști de a efectua avortul la cererea persoanei însărcinate

De Anamaria Petcu

8 mart. 2023

Vizualizari: 737

În Articol:

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

Cuvânt înainte

Independent de caracterul obiectiv al evenimentelor ce se scurg în realitatea materială ale cărei subiecte suntem, omul este o ființă perceptuală, a cărei viață își desfășoară cursul în materie virtuală. În conformitate cu doctrina existențialismului, ființa umană nu dispune de abilitatea de a concepe o definiție universală asupra însemnătății vieții, fiind constrânsă la a trăi doar prin filtrul subiectivității. În romanul de referință Mitul lui Sisif, redactat de Albert Camus, autorul constată inexistența unei forme concrete de a privi viața umană, pornind de la teoria că reală este numai existența umană, trăirea afectivă a existenței de către individ, persoana fiind supusă la a găsi sens și claritate într-o lume ce nu dispune de niciuna dintre ele. Astfel, fie că admitem influența liberului arbitru ori nu, putem concesiona asupra ideii potrivit căreia omul este o alcătuire de masă genetică dobândită, cumulată cu deprinderi sociale adaptate contextului din care fiecare face parte. Prin urmare, este cu putință să apreciem calea profesională selectată de fiecare individ drept ilustrativă pentru mentalitatea pe care acesta și-o însușește, la fel cum ne putem opri și asupra mediului de proveniență ca element formativ în conduitele sociale adoptate. În esență, totuși, omul reprezintă o tabula rasa, a cărui structură cognitivă se concretizează pe fundamentul normelor sociale ce conturează colectivul față de care își dorește apartenența. Plecând de la antologia de eseuri Desființarea omului, de C.S. Lewis, înțelegem comportamentul ființei umane drept o reflexie a valorilor consemnate în mediul religios, ori în mediul filosofic, specific – în Tao. Acesta constată relația de aservire a omului cu sistemele normative cu valoare obligatorie, ce îi limitează, respectiv extind prerogativele individuale. Lewis apreciază, astfel, că utilizarea instinctului sub formă de tipar comportamental duce la incertitudine, poate chiar haos, instituirea unor construcții normative fiind imperioasă pentru coabitarea ființelor umane.

În acest sens, putem evalua normele juridice ca piatră de temelie pentru ordonarea și ierarhizarea sociale, dar și pentru atitudinile pe care indivizii și le asumă în concret. Teza prezentei lucrări o reprezintă credința conform căreia legalitatea și moralitatea se află într-un raport de interdependență, inserții ale fiecărei discipline fiind identificabile în cealaltă. În materia întreruperii sarcinii, chestiunea legalității în raport cu moralitatea poate fi surprinsă prin spectre cu nuanțe distincte, fiind dependentă de relativismul cultural, religios sau al valorilor naționale al spațiilor teritoriale distincte. Prin analogie, atitudinea medicului față de persoana ce solicită întreruperea sarcinii este adaptată contextului social de proveniență al acestuia, cadrul medical fiind, cu toate acestea, supus exigențelor pe care profesia sa le presupune. Așadar, se impune o analiză amplă asupra accepțiilor privind începutul vieții, legislației conexe în domeniul avortului și, în final, asupra statutului doctorului.

Percepția asupra începutului vieții

Percepția asupra avortului posedă un raport de contingență față de modul cum privim începutul traiului uman. Astfel, pot fi reliefate două judecate de valoare cu privire la momentul când ființa umană își găsește incipitul în parcursul vieții sale. Pe de o parte, prin raportare la argumentul respectării dreptului la viață ca motiv primordial pentru opoziția față de avort, se susține opinia potrivit căreia nu există un indice temporal care să ateste inexistența vieții în funcție de stadiul în care sarcina femeii se află. Pe de altă parte, când admitem posibilitatea de întrerupere a sarcinii, este necesar ori să găsim o justificare pentru momentul când această prerogativă își găsește sfârșitul, ori să demonstrăm că motivele pentru care avortul este justificat au o valență egală sau mai mare decât dreptul la viață al fătului. În universul juridic, această percepție este distinctă în funcție de spațiul normativ asupra căruia ne raportăm. În materia dreptului civil românesc, viața și concepția sunt reglementate în articolul 36, coroborat cu art. 412. Similar stipulațiilor dreptului roman, articolele din Noul Cod Civil consemnează recunoașterea drepturilor copilului nenăscut de la concepțiune, condiția fiind ca acesta să se nască viu. În completare, prin art. 412 sunt înscrise intervalele realizării concepției, fiind calculate zi cu ziîntre a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului. Astfel, legiuitorul român consimte asupra ideii conform căreia viața își găsește începutul odată cu nașterea, apelând la ficțiunea privind drepturile copilului nenăscut drept soluție a unor situații concrete de drept, precum moștenirea.

Prin recurs la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – precis, cauzele Vo împotriva Franței, Mehmet Şentürk și Bekir Şentürk împotriva Turciei, respectiv Evans împotriva Marii Britanii – se concretizează aspectele abstracte ale textului Convenției Europene a Drepturilor Omului, particular, articolul 2 al acesteia. În cadrul primului alineat al art. 2 din CEDO este prevăzut dreptul la viață al individului, fiind specificată protecția legislativă cuvenită acestuia, excepția fiind reprezentată de instanțele când pedeapsa capitală este pronunțată. Astfel, în cazul Vo împotriva Franței, Curtea constată că, în lipsa unui consens absolut privind începutul vieții, sintagma oricărei persoane uzitată în textul normativ rămâne una de strictă interpretare, subordonată limitelor impuse de fiecare stat cu privire la întreruperea sarcinii.

Suplimentar, în cauza Evans împotriva Marii Britanii, judecătorii CEDO apreciază decizia instanțelor engleze de a nu-i oferi doamnei Evans posibilitatea de utilizare a embrionilor inseminați cu materialul genetic al soțului răposat drept validă. Motivarea acestei decizii o constituie, în conformitate cu normele statului britanic, incapacitatea embrionului de a-și asuma prerogative individuale, nefiind, în acest sens, abilitat să deprindă drepturi și obligații. În consecință, teza corespunzător căreia dreptul la viață ar fi fost încălcat a fost respinsă, fiind reiterată facultatea legiuitorului statal de a institui sisteme normative concurente cu mentalitatea și opinia publice definitorii pentru națiunea în cauză. Cu toate acestea, atât în mediul european, cât și într-o serie vastă de state din spațiul american prevederile privind avortul nu se asociază cu cele declarate de CEDO. Particular, spre deosebire de clauzele CEDO, ce nu dispun de specificitate asupra începutului vieții umane, Convenția Americană a Drepturilor Omului consfințește asupra protecției dreptului la viață în general, odată cu concepția, stabilind în acest fel limitarea putinței de întrerupere a sarcinii.

Avortul

Din perspectivă istorică, practicile de întrerupere a sarcinii își găsesc originea în societățile antice, prima sistare presupunându-se a fi fost realizată în anul 1550 î.Hr., în Egiptul Antic. Ca urmare a cunoștințelor medicale lacunare, tehnicile utilizate erau de o puternică brutalitate, unica posibilitate de învățare fiind cea a încercării și exercițiului recurente. Cu toate că asupra tehnicii medicale a survenit un cuantum semnificativ de dezvoltare, realitatea secolului al XXI-lea este în continuare similară, în anumite circumstanțe, cu stadiul incipient al umanității. Așadar, zonele ce nu dispun de acces vast la nivel de cunoștințe ori aparatură, recurg în continuare la practici rudimentare. Concret, o atenție deosebită se cuvine a le fi acordată populațiilor indigene, detașate de standardele și normele morale curent tolerate și propagate. Aceste comunități își desfășoară stilul de viață conform cutumelor tribale, urmărind respectarea sacralității naturii și a ființei umane. În acest sens, ritualuri aflate în stadiu embrionar, necercetate din perspectivă științifică, reprezintă practici comune ale acestor grupuri sociale, utilitatea fiind cel mai adesea conformarea cu cerințele divine. Un asemenea exemplu este cel al mutilării genitale înfăptuite în mare parte din statele africane sau în comunitățile tribale ale continentului. Deși sunt distincte față de metodele utilizate pentru suprimarea femeii în porțiunile ce încă nu au fost afectate de era tehnologică, practicile la care recurg femeile ce fac parte din state unde avortul nu este permis, dispun de un factor de risc cu caracter aproape analogic cu cel al procedeelor antemenționate. În absența unui mijloc pertinent de acces la resurse medicale ce au ca scop avortul, persoanele ce resimt necesitatea de a le fi aplicată această acțiune apelează la resurse mai puțin sigure, a căror valență distructivă este sporită.

Printre cazurile de referință recente, ce reliefează opiniile marilor instituții de drept asupra subiectului avortului, se numără cazul Poloniei, dar și cauza Whole Woman’s Health v. Hellerstedt (2016) din Statele Unite ale Americii. În ceea ce privește statul polonez, la data de 8 iulie 2021, CEDO îi cere acestuia o justificare privind supranormarea problematicii sarcinii. Legislația curentă a Poloniei adaugă la limitările anterior statuate asupra

întreruperii sarcinii, interzicând avortul chiar și în contextul unor malformații severe ale fătului. Ca urmare, o mie de plângeri au fost emise asupra noilor reglementări, subliniind lipsa de mulțumire a populației față de acestea.

În cel de-al doilea caz expus, Ruth Bader Ginsburg emite o opinie în anul 2016 relativ la Whole Woman’s Health v. Hellerstedt, statuând că decizia de a îngreuna accesul la proceduri de întrerupere a sarcinii aduce leziuni legat de sănătatea femeii în cauză. Totodată, fostele state comuniste au asistat la o creștere semnificativă a numărului de avorturi realizate în condiții nesigure, femeile nedispunând de resurse contraceptive.

Printr-un puternic raport de cauzalitate, a fost determinată astfel, o majorare a procentelor de infertilitate în rândul femeilor, primul centru de planificare familială fiind înființat abia în anul 1993 prin influență monetară daneză, franceză și a Băncii Mondiale. Astfel, se concretizează o dihotomie asupra percepției privind avortul. Cei ce au convingerea că avortul nu poate fi admisibil din punct de vedere moral și, prin translație, prin spectru legislativ, se vor opune vehement asupra normării independent de circumstanță, tratând viața drept o prerogativă absolută. Antinomic, susținătorii legalizării și instituirii a unor forme materiale de acces la îndeplinirea procedurii dispun de o serie de argumente ce exced spectrul moral ori religios, fiind apărători ai autodeterminării și a exercitării sigure a practicii medicale. Aceștia apreciază, așadar, că în caz de voință ori necesitate,

persoana va apela invariabil la practici de întrerupere a sarcinii, unica distincție fiind cea a securității, mai precis, a absenței acesteia. Se susține, în concluzie, că pentru a-și îndeplini datoria impusă prin contractul social [teoretizat de Rousseau] de protecție a cetățeanului, statul, reprezentat de legiuitor, este supus exigenței de a forma un cadru propice pentru respectarea drepturilor individului.

Statutul medicului

Pentru a aprecia dacă doctorul dispune, totuși, de competența de a refuza o astfel de practică medicală, se impune o analiză amplă asupra statutului acestuia.

Inițial, punctul originar al atribuțiilor medicului îl reprezintă Codul Internațional al Eticii Medicale. Reglementarea ce prezintă relevanță în această materie este cea conform căreia Medicul va avea permanent în minte obligaţia de a apăra viaţa umană, uzitată în cadrul textului normativ drept fundament al activității profesionale îndeplinite de cadrul medical. Înaintea revizuirii textului, acesta presupunea că de datoria medicului este protecția vieții umane încă de la concepție, incluzând puterea doctorului de a refuza realizarea avortului terapeutic în circumstanțe când valorile sale nu se asociază cu aceasta practică, dar și când legislația națională nu îi permite. Această distincție prezintă însemnătate deoarece ilustrează că accepția în plan internațional își schimbă cursul spre imperativul medicului de a presta serviciul în cauză independent de principiile ce îl ghidează, dacă circumstanța este de așa natură încât un asemenea demers este imperios. În materia națională, dreptul românesc stabilește, prin intermediul Codului Penal la art. 201 că limitele întreruperii sarcinii le reprezintă competența persoanei ce îndeplinește această procedură, intenția cu care se realizează și planul temporal de paisprezece săptămâni. Adiacent, intervine legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. În cadrul capitolului privind exercitarea profesiei de medic, sunt înscrise datoriile pe care medicul este supus să le respecte în activitatea sa.

La articolele 380, 381 și 382 sunt înscrise sarcinile pe care doctorul trebuie să le îndeplinească, remarcante pentru prezenta analiză fiind următoarele: medicul trebuie să ia în considerare interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică, acesta dispune de dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical și medicul acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o intervenţie medicală. Asupra cazului concret supus spre reflecție, aceste norme se revarsă sub forma datoriei medicului de a acționa în interesul pacientului, abandonându-și caracteristicile identitare în vederea îndeplinirii cerințelor carierei sale. În acest sens, se disting două circumstanțe privitoare la admisibilitatea unui răspuns negativ din partea medicului la cerința de a întrerupe sarcina. În ceea ce privește statele unde avortul este legal și conform cu opinia publică, cadrul medical trebuie să admită aceste proceduri. Independent de caracteristicile definitorii și considerate general absolute ale personalității, individul este în anumite circumstanțe supus cenzurii acestor trăsături pentru adaptarea la societate.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Astfel, în momentul depunerii jurământului profesional, acesta își asumă că dimensiunea profesională a vieții sale urmează să fie grănițuită de cele impuse de sistemul juridic, fiind supus spre a se conforma. Relativ la statele unde avortul nu este legal, această obligație nu incumbă asupra medicului, motiv pentru care în aceste circumstanțe răspunsul negativ este justificat, decizia de a acționa în acest sens putând avea efecte negative asupra cadrului medical în funcție de cum legislația prevede. În viață totul e uniformă, trupul e cu adevărat civil doar când e gol scria Jose Saramago în romanul Peștera, acest aspect fiind ilustrativ pentru datoria pe care indivizii o poartă în practicarea meseriei lor, adecvat și pentru contextul medicilor.

Concluzie

În încheiere, anii recenți au îmbrăcat hainele progresului atât din perspectivă socială, cât și privind spectrul tehnologic, motiv pentru care valorile cutumiare au fost cel puțin secvențial anihilate. Omul, prin natura sa de ființă socială, se dezvoltă semnificativ odată cu trecerea timpului, aspect ce inundă dimensiunea morală a colectivului social. Astfel, era tehnologizării a permis umanității recursul la îmbunătățire și distanțare față de tendințele ritualice ale strămoșilor noștri. În acest sens, apreciind realitățile lumii materiale la care suntem supuși să aderăm, putem concesiona asupra necesității de reglementare a unor situații de interes semnificativ precum este subiectul întreruperii sarcinii. Cu toate acestea, în scopul normării legiuitorului i se impune să aibă în vedere cadrele concrete de desfășurare a conduitei umane, ceea ce implică un raport de colaborare între medici și legislația ce li se aplică specific acestora. De aceea, situația nu poate fi privită universal, ci prin raportare la sistemul normativ al fiecărui stat în parte. În esență, independent de motivele determinante pentru respingerea avortului de către cadrul medical, reprezintă o certitudine faptul că riscurile la care femeia este supusă în această circumstanță exced principiile morale ce stau la baza refuzului.

Bibliografie

• Camus, A. (2000). The myth of Sisyphus (J. O’Brien, Trans.). Penguin Classics;

• Saramago, J. (2013). Peștera. Polirom. p. 111;

• Lewis, C. S. (2001). The abolition of man. Zondervan;

• Dicționarul Explicativ al limbii române;

• https://www.juridice.ro/740188/cedo-solicita-polonieisa-justifice-inasprirea- legislatiei-privind-avortul.html;

• https://www.juridice.ro/759118/rbg-si-atat-my-ownwords-de-ruth-bader- ginsburg.html;

• Johnson, Angela, and Oana Savescu, „Family Planning in Romania”, Off Our Backs, vol. 25, no. 10, 1995, pp. 6–7, http://www.jstor.org/stable/20835308. Accessed 13 Apr. 2022;

• Cook, Rebecca J., and Bernard M. Dickens. „Abortion Laws in African Commonwealth Countries”. Journal of African Law, vol. 25, no. 2, 1981, pp. 60–79, http://www.jstor.org/stable/745208. Accessed 13 Apr. 2022;

• Carrier, L. S. „ABORTION AND THE RIGHT TO LIFE.” Social Theory and Practice, vol. 3, no. 4, 1975, pp. 381–401, http://www.jstor.org/stable/23557161. Accessed 11 Apr. 2022;

• Codul Penal – art. 201;

• Legea 95/2006 – art. 380-382;

• Codul Internațional al Eticii Medicale;

• Hotărârea din 8 iulie 2004, pronunțată în cauza Vo c. Franței, 53924/00;

• Hotărârea din 9 aprilie 2013, pronunțată în cauza Mehmet Şentürk și Bekir Şentürk c.Turciei, 13423/09;

• Hotărârea din 10 aprilie 2004, pronunțată în cauza Evans c. Marii Britanii, 6339/05.

Refuzul medicilor specialiști de a efectua avortul la cererea persoanei însărcinate was last modified: martie 7th, 2023 by Anamaria Petcu