Recursul în casaţie. Cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 231/RC/2021

NCPP: art. 396 alin. (10), art. 433, art. 438 alin. (1), art. 442 alin. (1) și (2); NCP: art. 80 alin. (2), art. 83 alin. (2), art. 295 alin. (1), art. 308

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a invocat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pe de o parte împrejurarea că pedeapsa aplicată de instanța de apel nu se încadrează în limitele prevăzute de lege, iar pe de altă parte că exista posibilitatea legală de a se dispune de instanța de apel o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, fiind îndeplinite cerințele privind limita maximă de pedeapsă la care fac referire dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen. și art. 83 alin. (2) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte amintește că în jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) – Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative).

În consecință, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greșitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casație, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secția Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).

În consecință, evaluând legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel:

Potrivit art. 295 alin. (1) C. pen., infracțiunea de delapidare se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă se situează între 1 an,4 luni și 4 ani, 8 luni, iar ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 308 C. pen., limitele de pedeapsă sunt între 10 luni și 20 de zile și 3 ani, 1 lună și 10 zile.

În acest context, Înalta Curte constată că pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată recurentului inculpat îndeplinește condiția de legalitate raportat atât la dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cât și la dispozițiile art. 308 alin. (1) C. pen.

În realitate, ceea ce critică recurentul inculpat este dispoziția instanței de apel referitoare la suspendarea executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare și nu aplicarea unei pedepse peste limitele prevăzute de lege, pedeapsa fiind aplicată în limitele legale, inclusiv în ipoteza reținerii prevederilor art. 308 C. pen. Însă, ceea ce se cenzurează în calea extraordinară de atac a recursului în casație sunt limitele de pedeapsă apreciate ca fiind nelegale și nu modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Susținerile recurentului inculpat nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea pedepsei aplicate în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date lor, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.

Se constată, așadar, că susținerile invocate de recurentul inculpat în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Așadar, aceste dispoziții legale sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate și, cu atât mai puțin, a unui aspect de netemeinicie care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte reține că neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 80 C. pen. (renunțarea aplicării pedepsei) sau art. 83 C. pen. (amânarea aplicării pedepsei) nu pot fi invocate în calea de atac a recursului în casație declarat, întrucât în această cale extraordinară de atac, nu se poate reindividualiza cuantumul pedepsei, această operațiune judiciară fiind de esența căii ordinare de atac, ce are caracter devolutiv, în timp ce, pe calea recursului în casație se verifică numai erorile de drept.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 7 din data de 04 ianuarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.