Pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii cu aceleaşi părţi. Respingerea cererii de revizuire (NCPC, L. nr. 95/2006, O.U.G. nr. 57/2015)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2479/2019

O.U.G. nr. 57/2015: art. 15; NCPC: art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2); L. nr. 95/2006: art. 100

Față de aspectele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, nu se pune problema pronunțării unor hotărâri contradictorii în litigii cu aceleași părți, obiect și cauză.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un „dat” dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Înalta Curte observă că, prin cererea de revizuire, revizuenta a susținut că autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 455 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă este încălcată de Decizia nr. 1745 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, sub aspectul unei chestiuni dezlegate anterior, anume sursa de finanțare a spitalului județean.

În acest context, revizuenta a afirmat că prin Decizia nr. 455 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă s-a stabilit că spitalul județean se finanțează integral din surse proprii, în vreme ce, prin Decizia nr. 1745 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 57/2015, a reținut că finanțarea spitalului județean se face de la bugetul de stat.

În ceea ce privește considerentele Deciziei nr. 455 din 19 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, se constată, referitor la sursa de finanțare a Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, că această instanță a reținut că finanțarea spitalelor se face pe bază contractuală, „veniturile având natura unor venituri proprii obținute pentru prestarea unor servicii medicale de urgență, iar nu natura unor alocări bugetare făcute prin ordonanțare de credite, chiar dacă sumele plătite în baza contractului de direcțiile sanitare județene sunt alocate din bugetul de stat potrivit art. 100 din Legea nr. 95/2006, republicată (art. 93 alin. (1) anterior republicării). Faptul că o instituție publică, cum este o direcție sanitară județeană, contactează anumite servicii, a căror plată o face din bugetul său alimentat din bugetul de stat, nu transformă prestatorul serviciului într-o instituție finanțată din bugetul de stat, acesta încasând acele sume ca venituri contractuale proprii întrucât nu există o relație directă de finanțare între acesta și ordonatorul principal de credite respectiv ministrul sănătății”.

Pe de altă parte, Înalta Curte, analizând considerentele Deciziei nr. 1745 din 22 octombrie 2019, reține că Tribunalul Constanța, secția I civilă, urmare calificării dreptului de creanță supus executării silite (drepturi salariale), a apreciat că susținerile revizuentei referitoare la sursa de finanțare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța sunt irelevante, câtă vreme dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 57/2015 reglementează eșalonarea la plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, fără a face vreo distincție în funcție de modul de finanțare a acestor entități.

De asemenea, se constată că Tribunalul a reținut că încadrarea intimatului în categoria instituțiilor publice nu a fost criticată de revizuentă, această calificare fiind suficientă pentru atragerea incidenței art. 15 din O.U.G. nr. 57/2015.

Rezultă așadar, că judecata realizată în dosarul nr. x/2018, finalizată prin Decizia nr. 1745 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, a cărei anulare se solicită, nu a ignorat aspectele dezlegate anterior de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin Decizia nr. 455 din 19 octombrie 2016.

Astfel, se reține că revizuenta pretinde, contrar realității juridice, existența unor hotărâri potrivnice, deși în cea de-a doua decizie s-a stabilit că dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 57/2015 nu fac distincție în ceea ce privește modul de finanțare a instituțiilor și autorităților publice obligate la plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, în favoarea personalului acestor entități și nu contrazic dezlegările și efectele lucrului judecat al primei hotărâri.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 1745 din 22 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.