Pronunţarea unei hotărâri prealabile. Caracterul previzibil al legii. Suspendarea acordării indemnizației de pensionare pentru magistrați prin acte normative temporare, până în anul 2017 (NCPC, Legea nr. 303/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 79/2017

NCPC: art. 519, art. 521, art. 634 alin. (1) pct. 4; Legea nr. 303/2004: art. 81 alin. (1); O.U.G. nr. 37/2008: art. 11; Anexa nr. IV/2 la Legea- cadru nr. 330/2009: art. 2 alin. (1) și (2); Legea nr. 118/2010: art. 9 și art. 16 alin. (1); Legea nr. 285/2010: art. 13 alin. (1); O.U.G. nr. 80/2010: art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II; Legea dialogului social nr. 62/2011: art. 208, art. 214; O.U.G. nr. 19/2012: art. 7 alin. (1); O.U.G. nr. 84/2012: art. 2; O.U.G. nr. 103/2013: art. 10; Legea nr. 2/2013: art. XVIII alin. (2); O.U.G. nr. 83/2014: art. 9; O.U.G. nr. 57/2015: art. 11; Constituția României: art. 41 alin. (2)

În M. Of. nr. 67 din 23 ianuarie 2018, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 79/2017 din 6 noiembrie 2017 referitoare la examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1984/112/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 42/2014 și ale Deciziei nr. 16/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordării indemnizației de pensionare pentru magistrați prin acte normative temporare, până în anul 2017, afectează caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și, implicit, substanța acestui drept”.

Conform art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

49. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere exprimate de părți, precum și problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

50. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esențiale apărute într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță.

51. Ca atare, prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, se impune a se stabili dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv:

a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;

b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze pricina;

d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și aceasta să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

52. Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată îndeplinirea numai în parte a condițiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

53. Astfel, primele trei cerințe sunt întrunite, întrucât Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale este legal învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantul A împotriva Sentinței civile nr. 622/F din 21 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 1.984/112/2016, într-un litigiu având natura juridică a unui conflict de muncă, de competența exclusivă, în primă instanță, a tribunalului, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare; hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, în această pricină Curtea de Apel Cluj judecă în ultimă instanță și urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

54. Cât privește condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în care se ridică, se reține că, în situația de față, titularul sesizării solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept să precizeze „dacă, avându-se în vedere considerentele Deciziei nr. 42/2014 a Curții Constituționale și a deciziei nr. 16/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordării indemnizației de pensionare pentru magistrați prin acte normative temporare, până în 2017, afectează caracterul previzibil al dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și, implicit, substanța acestui drept”, întrucât instanța de fond a reținut, în considerente, că pentru întreaga perioadă 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2016 este suspendat dreptul la indemnizația de pensionare, ca urmare a faptului că în fiecare an de exercițiu bugetar a intervenit o normă legală imperativă prin care s-a interzis acordarea acesteia, astfel că în mod corect nu se poate restitui reclamantului dreptul pretins, respectiv că, prin Decizia nr. 42/2014, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea unor drepturi sunt constituționale.

55. În speță, prin apelul declarat în cauză reclamantul a invocat cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 16/2015, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că a fost recunoscută existența dreptului la indemnizația de pensionare, că această indemnizație constituie un drept la protecție socială, drept garantat de art. 41 alin. (2) din Constituție, acesta fiind reglementat tocmai în considerarea condițiilor speciale în care s-a desfășurat activitatea și pentru recompensarea privațiunilor și interdicțiilor pe care statutul magistraților le impune acestora. A susținut că temporizarea plății indemnizației nu poate fi acceptată la nesfârșit, neprobându-se în cauză că mai există un interes public care să justifice în continuare interdicția aplicării unor dispoziții legale în vigoare.

56. Or, din această perspectivă, se poate considera că este întrunită condiția de admisibilitate ce are în vedere ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

57. Cu toate acestea, la această condiție de admisibilitate a sesizării se impune observația că instanțele judecătorești ce au soluționat acțiuni identice ca obiect și temei juridic cu cea aflată pe rolul instanței de trimitere, cu o singură excepție regăsită la nivelul unei soluții de primă instanță pronunțate de Tribunalul Botoșani, rămasă definitivă în calea de atac exercitată la Curtea de Apel Suceava, le-au tratat în mod uniform, adoptând soluția de respingere a acestora ca nefondate, ceea ce le-a diferențiat fiind doar modalitatea de fundamentare a soluției adoptate.

58. Se constată, astfel, că întrebarea instanței de trimitere vizează chiar modul de argumentare a unei eventuale soluții de admitere adoptate în astfel de cauze, prin prisma considerentelor expuse într-o hotărâre judecătorească cu forță juridică obligatorie erga omnes, care are menirea să atingă scopul urmărit de legiuitor din perspectiva sporirii rolului constituțional al instanței supreme, respectiv acela de unificator al practicii judiciare prin asigurarea funcționalității mecanismelor judiciare reglementate de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, dar și printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, aceasta cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind exercițiul unor drepturi precum cele supuse prezentei analize.

59. În cauză, însă, nu este îndeplinită nici cea din urmă condiție dedusă din analiza art. 519 din Codul de procedură civilă. Astfel, cerința necesară pentru declanșarea mecanismului procedural referitoare la existența unei chestiuni de drept noi, asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, ridică o serie de clarificări în ceea ce privește identificarea elementului de noutate al problemei de drept, dat fiind faptul că legiuitorul impune cu caracter generic ca, asupra respectivei probleme de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat.

60. Așa cum s-a reținut și prin decizii anterioare ale instanței supreme, textul de mai sus relevă că „noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea chestiune de drept. Scopul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudențe neunitare, urmare a unei interpretări și aplicări diferite a unor dispoziții legale, iar în lipsa unei definiții a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiției noutății revine Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

61. Pentru a se cerceta îndeplinirea criteriilor care susțin condiția noutății, se impune redarea conținutului textelor de lege, obiect al chestiunii de drept sesizate, precum și a dispozitivelor deciziilor nr. 16 din 8 iunie 2015 și nr. 11 din 20 februarie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

62. Art. 81 din Legea nr. 303/2004 – „(1) Judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.

63. Art. 9 și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 118/2010):

– art. 9 – „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”;

– art. 16 – „(1) Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010”.

64. Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare – „(1) În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

65. Art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 – „În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”.

66. Art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 – „Prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013”.

67. Art. 10 din O.U.G. nr. 103/2013 – „(1) În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”.

68. Art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 – „(1) În anul 2015, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

69. Art. 11 din O.U.G. nr. 57/2015 – „(1) În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

70. Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – „Admite sesizarea […] și stabilește că: Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, vizează exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, și nu existența acestui drept”.

71. Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – „Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea . . .  în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, și art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică», cuprinse în textele legale menționate, se referă la substanța dreptului la acordarea indemnizației la ieșirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizații și, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exercițiului dreptului la indemnizația la ieșirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, și numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocație la plata acestei indemnizații, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; în condițiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menționate anterior se referă doar la suspendarea exercițiului dreptului la indemnizația la ieșirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocație la plata acestei indemnizații pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor”.

72. Problema de drept ce se urmărește a fi dezlegată este legată de efectele pe care le produc actele normative privind suspendarea dreptului instituit prin dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

73. Analizând normele legale de mai sus, se observă că ele dispun asupra unor beneficii de natură pecuniară, cu referire în speță la indemnizații la ieșirea la pensie cuvenite magistraților, în legătură cu care, pentru raționamente identice aplicabile altor beneficii reglementate în favoarea altor categorii socio- profesionale, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat deja prin Decizia nr. 16/2015 ori Decizia nr. 11/2017.

74. Prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a explicitat sensul interpretării dispozițiilor legale de suspendare contestate și în cauza de față, având în vedere perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, aceasta în raport cu momentul la care a intervenit pensionarea solicitantului beneficiului recunoscut de legiuitor prin pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (M. Of. nr. 762 din 9 noiembrie 2009) și de dispozițiile legale în vigoare la acea dată.

75. Ulterior, prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată cu interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 103/2013) și art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014), cerere formulată într-un litigiu promovat de un reclamant a cărui eliberare din funcție prin pensionare a intervenit în anul 2014.

76. Prin această decizie s-a reținut că, în cauză, se constată că problema de drept generată de aplicarea dispozițiilor legale invocate în sesizare nu este recentă, existând o hotărâre a instanței supreme, pronunțată în cadrul mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menționată chiar de către instanța de trimitere, în cuprinsul sesizării, hotărâre prin care problema de drept în discuție a fost dezlegată în interpretarea și aplicarea unei dispoziții legale anterioare cu conținut similar, făcându-se trimitere la Decizia nr. 16/2015.

77. În motivarea Deciziei nr. 16/2015, instanța supremă a statuat în sensul că, „Din interpretarea normelor legale enunțate rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Rațiunea acestei interpretări este impusă și de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispozițiilor legale privind ajutoarele/indemnizațiile în anii 2011-2015”. De asemenea, s-a apreciat, din interpretarea normelor legale interpretate, că voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept.

78. Or, în acest context, dată fiind analiza anterioară făcută de instanța supremă asupra aceleiași norme juridice, dar cu aplicare la un alt tip de beneficiu acordat de legiuitor [ajutoarele prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din anexa nr. IV/2 la Legea- cadru nr. 330/2009 și conferirea Ordinului „Meritul Militar” clasa a III-a, în condițiile Legii nr. 238/1998 privind conferirea Ordinului „Meritul Militar” pensionarilor militari, veterani de război], este inutil a da o dezlegare în același sens în condițiile restrictive impuse de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

79. Rezultă, astfel, că problema de drept care face obiectul sesizării nu are caracter de noutate, în Decizia nr. 16/2015 fiind explicitat sensul interpretării dispozițiilor legale de suspendare contestate și în litigiul pendinte.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1984/112/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept mai sus discutate.