Programul jud. VÂRGĂ MARIANA: „Cum se reflectă autoritatea judecătorească în lumina constituției actuale?”

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Candidat

Judecător dr. VÂRGĂ MARIANA

Despre

• judecător Tribunalul Argeș
• purtător de cuvânt Tribunalul Argeș
• Vicepreședinte Tribunalul Argeș

REZUMAT

al Proiectului elaborat în vederea participării la Alegerile pentru desemnarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, 2016

În actuala Constituție a României, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, conform art. 133 alin. (1), nu are inițiativă legislativă așa cum are Guvernul și Parlamentul, deși este o entitate care identifică fenomenele sociale negative, în urma soluționării litigiilor din societate, aceasta pentru că cei care au gândit actuala formulă a Constituției, aveau sechelele vechiului sistem totalitarist care controla JUSTIȚIA, prin puterea executivă și serviciile de informații, transformând puterea judecătorească într-un serviciu auxiliar, într-o anexă a executivului, fără finanțare proprie, respectiv fără managementul resurselor umane și materiale.

Pe această cale, supunem dezbaterii publice și posibilitatea ca la prima revizuire a Constituției, societatea românească să-și perfecționeze sistemul de organizare a statului de drept, prin acordarea de inițiativă legislativă Consiliului Superior al Magistraturii.

În situația în care puterea judecătorească ar rămâne un serviciu auxiliar al puterii executive și implicit al puterii politice, ne-am putea confrunta cu aceeași situație cu care s-a confruntat în secolul trecut puterea judecătorească din statul fascist sau din statul comunist, când magistrații au fost constrânși să numească „binele” ca fiind „rău” și „răul” ca fiind „bine”, situație de neacceptat în societatea românească, deși formal, suntem un stat de drept dar fără eficiență maximă.

Pe fondul conștientizării necesității unui management de calitate al sistemului judiciar, valorificând experiența dobândită în calitate de Vicepreședinte al Tribunalul Argeș, Purtător de cuvânt al instanței, membru în Colegiul de conducere și prin implicarea în activitatea Asociației Magistraților din România, prezentul demers vizează reevaluarea și optimizarea resursele umane, creșterea calității manageriale și a performanței judiciare a instanțelor, identificarea și evaluarea nevoilor magistraților și ale personalului auxiliar, participarea la actul de management judiciar în cadrul sistemului.

Obiective pentru crearea unui cadru care să permită C.S.M să uzeze de dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și gestiona treburile justiției, respectiv dobândirea autonomiei administrative și financiare a instanțelor de judecată și gestionarea sub proprie responsabilitate a resurselor umane și financiare, în scopul declarat de a ieși de sub tutela executivului:

1. Reașezarea Consiliului Superior al Magistraturii pe baze constituționale

Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se înfăptuiește prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege.

Potrivit art. 133 alin. (1) din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justiției, cu atribuții de management al resurselor materiale și umane, având și atribuții jurisdicționale în ceea ce privește soluționarea acțiunilor disciplinare promovate împotriva magistraților.

Întreaga activitate a statului, inclusiv a justiției, trebuie să fie subordonată scopului enunțat în art.1 alin 3 din Constituția României, respectiv respectarea și garantarea demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor, liberei dezvoltări a personalității umane, dreptății și pluralismului politic.

În acest sens, potrivit art. 1 din Legea nr. 303/2004: „Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenilor”. De aceea, datorită scopului său nobil, se poate susține că justiția este cel mai important factor al înfăptuirii democrației într-un stat de drept și prima putere în stat.

În condițiile actuale, în care România nu a atins toate obiectivele specifice din domeniul reformei sistemului judiciar, se impune pe lângă responsabilizarea întregului corp profesional al magistraților, identificarea celor mai potrivite metode și tehnici de organizare pentru îmbunătățirea managementului instanțelor, în vederea aplicării deciziilor de atingere a obiectivelor de eficiență a instanței și a societății românești în ansamblu.

 Unul dintre obiectivele esențiale pentru reforma sistemului judiciar, îl constituie îmbunătățirea legislației privind organizarea și funcționarea C.S.M, sens în care prezentăm o nouă concepție a componentei C.S.M, după cum urmează :

• membrii de drept vor fi Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României, Ministrul Justiției;
• membrii aleși dintre judecători de la toate instanțele de judecată (3 reprezentanți aleși în adunările generale ale judecătorilor de la Curțile de Apel, 4 reprezentanți aleși în adunările generale ale judecătorilor de la tribunale, 2 reprezentanți aleși în adunările generale ale judecătorilor de la judecătorii) și un reprezentant al asociațiilor profesionale ale magistraților.
• reprezentanți desemnați din profesii juridice conexe, respectiv: câte un reprezentant cu înaltă competență profesională din rândul avocaților, executorilor judecătorești, consilierilor juridici recunoscuți și consacrați, cadrelor didactice universitare, profesori în științe juridice (în acest sens, la data de 23 septembrie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a organizat, la sediul Institutului Național al Magistraturii, Conferința Internațională cu tema “Dialogul interprofesional între judecători, procurori și avocați – necesitate în consolidarea Justiției în societatea democratică în România”, iar în cadrul acestei conferințe a fost semnată Carta interprofesională între judecători, procurori și avocați).

Prin modul de constituire Consiliul Superior al Magistraturii, trebuie sa fie o garanție de obiectivitate în privința numirii, suspendării, transferării judecătorilor. În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii va îndeplini în continuare 3 funcții importante:

1. 1. o funcție administrativă-recrutarea și numirea judecătorilor.
2. 2. o funcție disciplinară.
3. 3. apărarea reputației și independentei judecătorilor.

Se mai impune, pentru buna funcționare a sistemului judiciar, ca C.S.M să exercite și funcția de management al resurselor umane și materiale al instanțelor de judecată, respectiv să poată stabili numărul de posturi în funcție de volumul de activitate și să asigure logistica necesară pentru desfășurarea proceselor de judecată în condiții optime.

2. Funcția de demnitate publică pentru orice judecător

Exercitarea puterii statale în toate orânduirile sociale a fost numai de competența unui demnitar, cum este cazul judecătorului ca reprezentant al puterii judecătorești, care exercită „Imperium”.

În acest context, considerăm că judecătorii, indiferent de ierarhia instanței la care funcționează, trebuie să dețină o funcție de demnitate publică, de Înalt funcționar Public, aceasta cu atât mai mult cu cât pentru a candida la funcția de judecător, se cer a fi îndeplinite aceleași condiții ca și pentru ceilalți demnitari.

Potrivit Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, membrii desemnați de Adunările generale ale judecătorilor și procurorilor sunt validați de un exponent al puterii legislative (Senatul) iar ministrul justiției este membru de drept în acest organism independent.

Judecătorii au un statut deosebit de cel al altor funcționari publici, el nu este un simplu funcționar public, judecătorul este purtător de putere și pronunță deciziile judiciare fără a fi influențat de vreo elită politică.

Judecătorul exercită prerogative de putere publică și cea mai importantă funcție judiciară, de aceea Constituția îi conferă un statut special și o poziție socială deosebită.

Funcția principală a judecătorului este aceea de autoritate de stat, funcția de stat fiind definită ca o situație juridică impersonală (obiectivă) creată și organizată prin acte normative, în vederea realizării puterii de stat ori pentru a concura la realizarea acesteia (Prof. Ilie Iovanas „Cadrele administrației de stat”, p. 175).

Funcția jurisdicțională reprezintă o funcție a statului, distinctă de cea legislativă și executivă. Atribuțiile funcției jurisdicționale nu pot fi preluate de celelalte două funcții, după cum nici funcția jurisdicțională nu poate prelua din atribuțiile celorlalte două funcții ale statului.

În condițiile în care fiecare judecător aplică normele juridice corespunzătoare situației de fapt deduse judecății, aceasta reprezentând însăși esența actului jurisdicțional, judecătorii de la orice nivel al instanței, trebuie să aibă același statut constituțional, de demnitate publică, iar nu numai judecătorii de la instanța supremă.

Funcția de demnitate publică impune și salarizarea tuturor judecătorilor, indiferent de gradul instanței, la nivelul celorlalte două puteri în stat, remunerare respectabilă, pe măsura demnității și răspunderii întregului corp judiciar.

Puterile statului se află în echilibru și exercită un control reciproc, iar dezechilibrele ivite în practică au condus nu de puține ori la influențe negative ale unei puteri asupra alteia.

De aceea, prin egalitatea de statut constituțional conferită membrilor celor trei puteri în stat, se asigură independența judecătorului față de celelalte puteri publice.

Statutul judecătorului. În toate statele democratice moderne, judecătorul beneficiază de un statut special propriu destinat a oferi garanțiile necesare pentru exercitarea funcției, iar potrivit Rezoluției din octombrie 2006 adoptată de Asociația Europeană a Magistraților, judecătorii sunt „paznicii independenței și cei care interpretează legea”.

Statutul procurorului în prezent, este diferit de statutul judecătorului, deoarece procurorii nu aparțin puterii judecătorești, doar conlucrează la înfăptuirea justiției, procurorii nu au „Jus dicere”, nu se bucură de independență și inamovibilitate (garanția independentei), fiind subordonați pe linie ierarhică. Procurorii nu sunt magistrați judiciari, deoarece Ministerul Public aparține puterii executive. Puterea judiciară se supune numai Constituției și legii.

Dovada că procurorii fac parte din executiv, rezultă și din emiterea de către Puterea executivă prin Ministerul Public, a Ordinului de salarizare pentru procurori cuprinzând 18% în indemnizația de încadrare brută lunară, drept salarial refuzat judecătorilor de către Puterea executivă prin Ministerul Justiției.

Amintim în acest sens Sentința civilă nr. 1484 din 4 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 7876/2/2015, prin care am obținut în instanță acest drept conferit de lege și confirmat prin titluri executorii, dar refuzat de către puterea executivă prin Ministerul Justiției. A fost obligat astfel Ministerul Justiției să ne emită ordin de salarizare prin care să recalculeze drepturile salariale prin includerea în indemnizația brută lunară de încadrare, a majorărilor de 18% prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

Statutul diferit al procurorilor mai rezultă așadar și din faptul că au beneficiat de acest drept fără să se judece cu Ministerul Public, așa cum a fost necesar în cazul judecătorilor, să se confrunte cu propriul ordonator principal de credite, Ministerul Justiției.

3. Consiliul Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției

Tema enunțată în titlu „Autoritatea judecătorească-putere constituțională sau anexa celorlalte puteri?”, derivă din convingerea că nu putem vorbi despre independența justiției, atâta timp cât în privința organizării și funcționării acestui organism constituțional, nu sunt respectate condițiile legale, minime, de constituire a unei entități cu personalitate juridică: autofinanțare, managementul propriu al resurselor umane și financiare, inițiativă legislativă pentru asigurarea funcționării justiției la parametri normali.

De aceea se naște legitim întrebarea: puterea judecătorească este o putere constituțională sau o anexă a celorlalte puteri în statul român și nu numai?

În mod constant, prin rapoartele anuale din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită luptei împotriva corupției din România, însă probleme de sistem nu se regăsesc doar la nivel de vârf, la instituțiile angrenate în combaterea corupției, ci la toate instanțele de judecată care se confruntă cu subfinanțarea acută și lipsa de personal.

Este neîndoielnic faptul că în actualul context politic, puterea executivă „suferă” din cauza faptului că principalele atribuții și puteri pe justiție le deține Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin Legea nr. 317/2004 publicată în M.Of. partea I nr. 599 din 2 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare C.S.M), au fost reluate și dezvoltate normele constituționale prevăzute în art. 134 al Constituției României, fiind conferite acestui organism atribuții de natură administrativă și jurisdicțională.

Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă organul de decizie în privința numirii, suspendării, transferării judecătorilor, un organism INDEPENDENT DE ORICE ALTĂ AUTORITATE SAU PUTERE, menit să asigure independența magistraților în adoptarea deciziilor, dar care, în actualul sistem de justiție, nu-și poate exercita pe deplin funcția întrucât nu beneficiază de autofinanțare, managementul propriu al resurselor umane și financiare, inițiativă legislativă pentru asigurarea funcționării justiției la parametri normali.

Dat fiind faptul ca procurorii nu înfăptuiesc justiția și aparțin puterii executive, considerăm că această categorie profesională poate fi reprezentata la nivelul C.S.M, însă fără a deține statutul de magistrat, atribut exclusiv al judecătorului.

Pe această cale, supunem dezbaterii publice posibilitatea ca la prima revizuire a Constituției, societatea românească să-și perfecționeze sistemul de organizare a statului de drept, aliniindu-se la jurisprudența Curții Europene a drepturile omului, în sensul că procurorii sunt reprezentanți ai Guvernului și au calitatea de agenți guvernamentali, iar nu aceea de magistrați.

În condițiile în care, de la bugetul republican se alocă fonduri speciale pentru Ministerul Public, conferind procurorilor un statut superior față de categoria profesională a judecătorilor, ceea ce este specific statului polițienesc, susținem în continuare că justiția trebuie să fie autonomă din punct de vedere financiar, respectiv bugetul sistemului judiciar [art. 59 alin. (4) din Legea nr. 317/2004], trebuie să fie gestionat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de reprezentant al puterii judecătorești, iar bugetul Ministerului Public, să fie încadrat în bugetul Ministerului Justiției, ca reprezentant al puterii executive.

Această reglementare va contribui major la reducerea cheltuielilor bugetare repartizate pe segmentul justiției și va elimina tratamentele diferențiate de salarizare între judecători și procurori.

4. Drept de inițiativă legislativă a Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește actele normative în sistemul judiciar

Constituția României, la art. 74, prevede dreptul de inițiativă legislativă pentru puterea executivă – Guvernul, puterea legislativă – senatorii și deputații și cel puțin un număr de 100.000 de cetățeni cu drept de vot, lipsind cu desăvârșire această inițiativă pentru puterea judecătorească, singura care mai poate transmite un mesaj de corecție eficient pentru sistemul judiciar.

În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii emite avizul conform în ceea ce privește bugetul instanțelor de judecată și bugetul propriu, însă, în exercitarea rolului sau de garant al independentei justiției, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să aibă și o componentă legislativă, în sensul de a emite aviz conform pentru actele normative în materia organizării judiciare sau a admiterii în magistratură.

Mai mult, având în vedere calitatea Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, nu este suficient ca acest organism independent doar să avizeze actele normative ce vizează autoritatea judecătorească, ci trebuie să aibă inițiativă legislativă în ceea ce privește actele normative, legislația principală și secundară în sistemul de justiție.

În condițiile în care, în actualul sistem constituțional cetățenii români au drept de inițiativă legislativă, judecătorii, care au viziune de ansamblu asupra sistemului justiției și care în aplicarea legii, pot identifica vulnerabilitățile și neregularitățile în funcționarea justiției și fenomenele sociale negative, trebuie să aibă posibilitatea, prin organismul constituțional care-i reprezintă – C.S.M- să poată iniția propuneri și proceduri de remediere a acestor disfuncții.

Menținerea statutului C.S.M de „consultant” în loc de „inițiator”, în sensul sesizării Ministrului Justiției pentru promovarea sau modificarea unor acte normative în domeniul justiției, întreține starea de dependență a puterii judecătorești față de puterea executivă, situație de neacceptat într-un stat de drept.

În aceeași direcție de acțiune, pentru revitalizarea sistemului judiciar prin îmbunătățirea funcționarii C.S.M și eficientizarea funcțiilor sale, propunem instituirea votului universal al judecătorilor în Adunările Generale, în probleme de maximă importanță pentru organizarea sistemului judiciar și aspectele care vizează cariera magistratului, concomitent asigurării dezbaterilor publice pe marginea proiectelor de acte normative care privesc justiția.

Efectul imediat al acestei măsuri îl reprezintă o mai bună ajustare a sistemului judiciar, întrucât în acest fel, fiecare magistrat ar transmite mesajul sau de corecție, eficient pentru sistemul judiciar. În acest mod, sistemul ar deveni funcțional, față de actualul sistem care practic funcționează în virtutea inerției, fără implicarea activă a judecătorilor.

5. Restructurarea și reformarea aparatului tehnic administrativ din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

În ceea ce privește aparatul tehnic administrativ propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, deși rolul acestei structuri este acela al pregătirii și fundamentării lucrărilor adresate consiliului, în realitate acest aparat „conduce din umbră” și direcționează practic deciziile adoptate de plen sau secții.

Nu sunt puține cazurile în care, fără o analiză aprofundată, C.S.M a adoptat soluții fundamentate de aparatul tehnic administrativ „ la limita legii” sau chiar nelegale (un exemplu recent îl constituite abuzurile și discriminările constatate la Concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor din 29 martie 2015, redistribuirea unor posturi de la instanțe și parchete fără o analiză atentă a volumului de muncă și fără consultarea prealabilă a conducerii instanțelor etc.).

În sensul eliminării acestor practici, un obiectiv principal pe care îl vom urmări în calitate de membru C.S.M, va fi acela al restructurării aparatului tehnic administrativ atât sub aspectul atribuțiilor conferite de lege cât și sub aspectul recrutării personalului.

În această direcție, ținând cont de faptul că potrivit art. 63 din Legea nr. 317/2004, personalul este numit prin concurs sau examen, este necesar pe de o parte ca numirile în aceste funcții să aibă loc în condiții de transparență și obiectivitate, pe baza meritelor și capacităților profesionale, iar pe de altă parte, numirea judecătorilor și procurorilor în funcții de specialitate juridică, să fie pe o perioadă determinată, respectiv să nu depășească 3 ani.

Soluția se impune în condițiile în care politica detașărilor magistraților în cadrul C.S.M, I.N.M etc. nu a fost reglementată de actualul Consiliu, în ciuda faptului că toți membri C.S.M, în proiectele întocmite, au susținut această regândire a instituției detașării.

În situația în care se impune sau se apreciază că angajarea magistratului este necesară pe perioadă nedeterminată, postul respectiv va fi bugetat de către C.S.M, iar nu de către Ministerul Justiției, din fondurile alocate instanțelor de judecată.

6. Limitele de control pentru Inspecția Judiciară

În ceea ce privește rolul inspecției judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suplimentarea schemei de personal și a asigurat un sediu adecvat Inspecției Judiciare.

Inspecția judiciară trebuie să funcționeze cu păstrarea autonomiei față de factorul politic și va fi exercitata în continuare sub tutela C.S.M, ca unic garant al înfăptuirii justiției, puterea executivă având posibilitate de control reciproc, prin faptul că Ministrul Justiției este membru cu drept de vot în C.S.M și are deplină putere să exercite căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor în materie disciplinară și nu numai.

În opinia noastră, Ministerul Justiției nu are căderea de a realiza inspecții judiciare la instanțe sau de a ancheta orice gen de abateri sau fapte comise de către magistrați în exercitarea funcției, deoarece este un organ eminamente politic, poate produce ingerințe în actul de justiție și poate afecta inamovibilitatea judecătorului.

Tot astfel, greșelile profesionale nu pot face obiectul acțiunii disciplinare (cum este cazul greșelilor de procedură, acestea putând fi îndreptate prin căile de atac admise de lege). Acest lucru ar aduce atingere independentei judecătorului.

Prin Avizul nr. 1 din 23 noiembrie 2001 al CCJE, se recomandă statelor ca inspecțiile judiciare, să nu aibă în competență obiectul sau corectitudinea hotărârilor și nici nu trebuie să-i determine pe judecători să-și sacrifice îndeplinirea corespunzătoare a rolului lor de a pronunța o hotărâre bine gândită în conformitate cu interesele justițiabilului în favoarea productivității (Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, Ed.Hamangiu 2008 ).

În acest sens, apreciem că inspecția judiciară poate verifica doar chestiuni legate de organizarea muncii, durata dosarelor, îndeplinirea de către magistrați a îndatoririlor de serviciu, chestiuni legate de respectarea deontologiei profesionale, iar inspectorii judiciari, trebuie selectați în mod obiectiv și cu asigurarea reprezentativității la nivel regional.

Pornind de la Starea sistemului judiciar în anul 2015, reținem faptul că în această perioadă, instanțele naționale au înregistrat un volum total de activitate de 3.040.020 dosare, funcționând un număr de 176 judecătorii, 42 de tribunale, 4 tribunale specializate.

În acest sens, susținem că inspecția judiciară are rolul de a analiza activitatea unui magistrat în funcție de încărcătura de dosare pe care o rulează și soluționează, pentru a nu prima cantitatea în detrimentul calității.

7. Aspecte legate de numirile în funcții de conducere la instanțe

Prima măsură care se impune cu necesitate este curățirea sistemului de „virușii sistemului”, magistrați care funcționează în punctele vitale ale sistemului judiciar.

Magistrații care au colaborat cu securitatea, fie ca informatori fie ca ofițeri activi, vor fi eliberați din funcții, putând fi menținuți ca judecători, în scopul garantării dreptului la muncă, dar cu interdicția expresă, de a nu fi conducători de instanțe și cu atât mai mult, interdicția de a avea calitatea de membru în C.S.M.

Apreciem oportun, ca investirea președintelui și a vicepreședintelui instanței să aibă loc și prin votul Adunărilor Generale ale Judecătorilor de la instanțele respective, pentru un mandat de 2 ani, cu posibilitatea de a candida la mai multe mandate, dar nu consecutive.

Aceasta deoarece, în cadrul colectivului din care fac parte, judecătorii trebuie să comunice foarte bine intre ei, pe baza de colegialitate și respect reciproc, iar desemnarea unui conducător cu acordul lor, are consecințe pozitive asupra activității instanței în particular și a sistemului judiciar în general.

În ceea ce privește rezultatele obținute de candidați la proba practică, respectiv susținerea Proiectului de management, în vederea eliminării subiectivismului în acordarea punctajului și pentru responsabilizarea membrilor Comisiilor de examinare, se impune modificarea art. 15 din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor, respectiv să fie prevăzută posibilitatea contestării rezultatului susținerii proiectului.

Acest text este menținut, nemodificat în Proiectul C.S.M de modificare a Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor.

Considerăm că nu este normal și nici legal ca rezultatele susținerii proiectului să fie definitive și necontestate. Este important pentru candidați să cunoască în unde a fost depunctat, la care dintre criteriile privind îndeplinirea atribuțiilor funcției de conducere nu a atins punctajul necesar pentru promovare.

Consideram ca revocarea din funcția de conducere, pentru grave deficiente și exces de autoritate, să aibă loc pe principiul simetriei, în același mod, respectiv cu exprimarea votului Adunărilor Generale ale Judecătorilor de la instanțele respective, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma constatării deficientelor în managementul instanței.

Încălcarea independenței judecătorului, poate avea loc și în situația în care i se solicită o subordonare ierarhică nejustificată, cu consecințe directe asupra soluționării unui dosar.

În acest sens, propunem ca în viitoarea reglementare Codului Deontologic, pentru a evita ingerința în actul de justiție prin acte de corupție, să se prevadă ca abatere gravă „excesul sau abuzul de autoritate exercitat de către superiorii ierarhici administrativi”, care în prezent îndeplinesc funcția de judecător și de manager de instanță (funcții incompatibile, întrucât cariera de magistrat implică interdicția de a fi manager sau administrator).

În scopul eliminării acestei incompatibilități, susținem continuarea demersurilor pentru instituirea conceptului de „manager de instanță” cu studii superioare economice, având atribuții exclusiv administrative, în vederea degrevării judecătorilor cu funcții de conducere de orice activitate de natură extrajudiciară.

Efectul imediat al acestei măsuri îl constituie participarea judecătorilor cu funcții de conducere (președinte, vicepreședinte, șefi de secție), într-o măsură mai mare la soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecata, în prezent aceștia „simulând” această activitate care este de fapt, esența funcției de judecător.

8. Rolul CSM în ceea ce privește logistica și informatizarea instanțelor de judecată

În Strategia de întărire a integrității în justiție 2011-2016, Consiliul Superior al Magistraturii propune îmbunătățirea condițiilor de exploatare a sistemului de gestionare a bazei de date a instanțelor. Măsura urmărește să extindă utilizarea sistemului ECRIS în toate instanțele și parchetele.

Se susține că pentru facilitarea schimbului de informații, procurorii trebuie să aibă acces la ECRIS-ul instanțelor, măsură pe care nu o considerăm necesară, în condițiile în care actele și lucrările procurorilor sunt supuse cenzurii instanței de judecată.

Dezvoltarea sistemului de statistică judiciară, care să utilizeze toate datele din mediul electronic, este o măsură necesară, pentru publicarea hotărârilor judecătorești evidențiate în ECRIS.

În ceea ce privește sistemul informatizat ECRIS, se constată unele deficiențe în sistem, respectiv echipamentul tehnic din dotare este deficitar, respectiv este un sistem uzat moral, neadapat la programele actuale și insuficient (spre exemplu există mai multe stații conectate la o singură imprimantă).

Astfel, din verificările efectuate, rezultă că persoanele responsabile IT au solicitat constant fie achiziționarea de echipamente noi, performante, actualizate, fie alocarea unor sume pentru efectuarea reparațiilor la dotările existente, demersurile însă rămânând de cele mai multe ori fără finalitate. În această privință, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acorde prioritate obținerii fondurilor necesare pentru asigurarea unor dotări compatibile cu programele aplicate.

Pe de altă parte, semnalăm faptul că în citativul emis către părțile dosarului, nu se regăsește dovada comunicării și identificarea actului procedural comunicat, ceea ce determină pe de o parte lipsa de transparență față de justițiabil, precum și imposibilitatea verificării de către magistratul responsabil cu instrumentarea dosarului, a efectuării comunicărilor prevăzute de legea procesuală. În acest scop, vom face demersuri pentru adaptarea programului ECRIS în sensul inserării în citativ a conținutului actului comunicat către justițiabil.

Sistemul actual de repartizare a dosarelor, se confruntă cu deficiente, dintre care vom semnala repartiția dosarelor fără a se ține cont de numărul de cauze soluționate, ci din perspectiva termenului de soluționare.

Acest lucru face ca judecătorii care se implică în activitatea lor și soluționează cu celeritate și operativitate dosarele, să primească spre soluționare în mod neechitabil, același număr de dosare, în raport de cei care mențin o încărcătură ridicată a ședințelor de judecată.

9. Independența magistratului – factor important și element de esență care garantează existența statului de drept

Luând în considerare importanța sistemului judiciar pentru întreaga societate, Constituția României a statuat la art. 124 alineat (3), faptul ca judecători sunt independenți și se supun numai legii.

Independenta judecătorului presupune lipsa oricăror presiuni și imixtiuni în actul de justiție din partea celorlalte puteri ale statului, aspect consacrat expres în Principiul I alin. (2) lit. b) din Recomandarea R(94) 12 a Consiliului Europei: „puterea executivă și cea legislativă trebuie să se asigure că judecătorii sunt independenți și că nu sunt adoptate măsuri susceptibile de a pune în pericol această independenta”.

Aplicarea și interpretarea defectuoasă a unei legi pentru protejarea anumitor interese de grup conduce la dezintegrarea societății și la „moartea statului de drept”, statul fiind forma superioară de organizare a unei societăți, chiar dacă teoretic legea este democratică și vizează binele general.

În aceasta direcție, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să contribuie la întărirea rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție de interpretare unitară a legii și unificarea jurisprudențială, menită să elimine exercitarea cu rea credință a căilor procedurale coroborate cu dispozițiile regulamentare interne de funcționare a instanțelor, în folosul intereselor personale și de grup (spre exemplu, cazul înlocuirii unui complet de judecata, prin încuviințarea cererilor de preschimbare de termen și repartizarea cauzei unui alt complet ).

În considerarea independentei judecătorului față de puterea legislativă și executivă, apreciem că politicienii ar trebui să aibă ca țintă principală, convingerea cetățenilor de faptul că legile sunt bune, drepte și juste, că ele trebuie respectate pentru întărirea statului de drept, iar ca primă consecință, va spori încrederea cetățenilor în sistemul de justiție.

În acest sens, forțele politice (partidele, Guvernul, Parlamentul) trebuie să declare justiția ca pe un domeniu de interes național și să-i acorde suport politic decisiv și stabilitate legislativă în direcția înfăptuirii reformelor.

Principiul independentei justiției trebuie analizat în raport de mai multe criterii, printre care și acela al statutului special conferit de Constituția României, judecătorului și procurorului. În actuala reglementare, procurorii sunt considerați magistrați, membri cu statut egal cu cel al judecătorilor, dar potrivit Constituției României, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului subordonării ierarhice, sub autoritatea ministrului justiției.

Amintim aici necesitatea declarării independenței procurorului, chiar și în condițiile în care în ar primi statutul de agent guvernamental întrucât, în actuala legislație, respectiv în art. 54 din Codul de procedură penală, există instituția judecătorului de cameră preliminară, care are ca principal rol verificarea legalității măsurilor de trimitere sau netrimitere în judecată, verificarea măsurilor preventive etc., așa încât nu se mai impune supervizarea actelor procurorilor de către propriile organe de conducerea administrativă, respectiv prim procuror și procuror șef, supervizarea care afectează grav independența și libertatea de conștiință a procurorului în instrumentarea dosarului.

Independența puterii judecătorești în plan financiar.

În scopul asigurării funcționarii în condiții adecvate a instanțelor de judecată, prima urgentă o constituie modificarea legislației privind taxele judiciare de timbru în sensul redirecționării fondurilor către puterea judecătorească.

Deplina independență a puterii judecătorești fata de celelalte puteri publice, nu se asigură doar prin garanția inamovibilității, ci și prin asigurarea unei autofinanțări parțiale a instanțelor, care să le asigure gestionarea activității în bune condiții.

Masurile principale ce se impun pentru îndeplinirea acestui obiectiv, ar fi stabilirea unui procent minim de finanțare din PIB, reașezarea gradelor de jurisdicție și a numărului de instanțe.

Puterea judecătorească nu beneficiază de independență și în plan financiar, în condițiile în care bugetul este coordonat de o autoritate politică, de ministrul justiției. În acest fel, în mod nejustificat puterea politică exercită controlul asupra independentei magistraților, prin modul de stabilire a salariilor și alte drepturi ale acestora.

Spre exemplu, semnalam o grava ingerință în actul de justiție a puterii executive prin Ministerul Justiției în calitate de debitor, în unele raporturi juridice în care a eșalonat plata datoriilor statului față de justițiabili, pe o perioada mai mare de 6 luni, fără acordul acestora, fapt interzis de lege prin art. 1101 alin. (2) Cod civil și art. 499 Cod pr. Civilă.

Faptul că Ministerul Justiției refuză constant executarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, eliminarea diferențelor salariale nejustificate, acordarea sporului de doctorat etc, reprezintă o dovadă în plus a tendinței și scopului determinat al puterii executive de a subordona puterea judecătorească. Acesta este și motivul pentru care Ministerul Justiției se opune la aplicarea legii privind preluarea bugetului instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție și la conferirea dreptului de inițiativă legislativă Consiliului Superior al Magistraturii.

Sistemul judiciar se confruntă cu o jurisprudență neunitară și excesivă în sistemul de salarizare, ceea ce a condus la agravarea conflictelor de muncă și declanșarea altora de către personalul din sistemul judecătoresc.

În prezent, pe rolul instanțelor de judecată se află numeroase cauze reprezentând litigii derivate din refuzul Ministerului Justiției de a emite ordine de salarizare în executarea legii adoptate de puterea legiuitoare în materia salarizării magistraților și personalului din justiție.

În această privință, remarcăm faptul că aceste probleme nu subzistă și cu privire la judecătorii membrii CSM, procurorii de la Parchetul ÎCCJ, judecătorii ÎCCJ, dat fiind faptul că aceste instituții sunt și ordonatori principali de credite finanțate direct de la bugetul de stat.

Aceasta în condițiile în care, statul de drept presupune garantarea pentru toți judecătorii a veniturilor nete, cu includerea tuturor drepturilor înscrise în registrele electronice de evidență, recunoscute prin lege și prin hotărâri judecătorești.

Tot astfel, garanție a principiul inamovibilității, retribuția unui judecător nu poate fi diminuata în nici un mod în timpul exercitării funcției.

În orice stat democratic salariile judecătorilor se stabilesc prin lege specială și asigura autonomie și independența judecătorului. În acest sens, considerăm că se impune constituirea la nivelul ordonatorului principal de credite (în prezent Ministerul Justiției) a unei comisii care să verifice dacă drepturile salariale și celelalte indemnizații cuvenite judecătorilor sunt respectate și satisfăcătoare, așa cum se întâmplă în statele democratice.

10. Rolul Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește numirile la “vârf” de parchete și Direcția Națională Anticorupție

Potrivit dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit dispozițiilor art. 40 lit. h) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, avizul pentru numirea procurorilor în funcțiile menționate mai sus, este acordat de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În calitate de garant al independenței justiției, C.S.M trebuie să aibă rol esențial în numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, pentru a evita ingerința politicului în exercitarea autorității judecătorești.

În acest sens, se impune modificarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul că „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.”

Pe această cale, supunem dezbaterii publice și susținem amendarea Legii nr. 303/2004, în sensul arătat, pentru a evita ingerința politicului și a exclude situația ca puterea judecătorească să rămână un serviciu auxiliar al puterii executive și implicit al puterii politice, deoarece ne-am putea confrunta cu aceeași situație cu care s-a confruntat în secolul trecut puterea judecătorească din statul fascist sau din statul comunist, când magistrații au fost constrânși să numească „binele” ca fiind „rău” și „răul” ca fiind „bine”, situație de neacceptat în societatea românească, deși formal, suntem un stat de drept fără eficiență.

11. Funcția consultativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recunoașterea justiției drept domeniu strategic de interes național și de către puterea executivă, legislativă, care să garanteze respectarea recomandărilor Comitetului Miniștrilor cu privire la independența Puterii judecătorești (volumul de activitate pe judecător, finanțarea sistemului judiciar, excluderea atribuțiilor nejuridice ale judecătorilor, luarea de masuri pentru îmbunătățirea imaginii justiției, asigurarea independenței economice a magistraților).

Având în vedere că Înalta Curte este instanță aflată în vârful ierarhiei judiciare, principala sarcină a sa trebuie să fie unificarea jurisprudențială, clarificarea problemelor de principiu asigurarea aplicării și interpretării unitare a legii.

Fata de faptul ca puterea executivă se subrogă tot mai pregnant puterii legiuitoare a tarii, considerăm că se impune, de lege ferenda, avizul conform al Secțiilor reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru ordonanțele de urgență adoptate de Guvern, ca un veritabil filtru al acestor acte normative, în chestiuni de interes public și probleme de drept de importanță deosebită.

Acest lucru se impune cu necesitate, ținând cont de faptul că judecătorii Curții Constituționale care exercită controlul de constituționalitate asupra legilor și ordonanțelor de guvern, sunt numiți politic și în opinia noastră, nu oferă garanții de independență.

12. Dreptul la protecție al magistratului – consacrarea legislativă a dreptului la protecție al judecătorului

Judecătorul trebuie să facă parte din categoria personalului protejat de stat, prin reglementarea în legislația românească a principiului protecției magistraților împotriva acuzațiilor nefondate și a abuzurilor de orice fel.

Demersurile noastre se îndreaptă spre acțiuni eficiente de protecție a magistratului împotriva interceptărilor ilegale și abuzive, în orice mediu, cu argumentul nefondat al asigurării securității și siguranței naționale, împiedicarea monitorizării din partea structurilor și serviciilor speciale, oricare ar fi acestea. Consecința imediată a acestor acțiuni nelegale, o constituie șantajul magistratului și evident deturnarea justiției de la adevăratul scop, restabilirea ordinii de drept și protecția drepturilor fundamentale ale omului.

Conform Raportului de activitate pe 2014 al Serviciul Român de Informații, raport depus la Parlament, numărul interceptărilor solicitate de DNA și Ministerul Public este în continuă creștere. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Român de Informații, în perioada 2005 – 2013 numărul telefoanelor ascultate din motive de securitate națională a crescut cu 265%, iar totalul interceptărilor a crescut cu 700%. Numărul interceptărilor se menține la fel de mare și în 2015, numai Înalta Curte a emis 2.020 de mandate de interceptare pe siguranța națională.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, judecătorii Curții Constituționale au stabilit că articolul 142, alineatul (1), din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituțional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului”.

S-a reținut astfel, că probele obținute prin interceptări ale SRI, chiar și cu mandat de la judecător, pot fi considerate nelegale, după ce judecătorii constituționali au decis că articolul 142, alineatul (1), din Codul de Procedură Penală, referitor la punerea în executare a mandatului nu respectă legea fundamentală. În 2014 au fost puse în executare 42.263 mandate de supraveghere tehnică și 2.410 ordonanțe aparținând structurilor Ministerului public și DNA (Raportul SRI pe anul 2014, depus la Parlament).

De asemenea, susținem că autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea judecătorul, este obligata să-l despăgubească pe acesta în situația în care a suferit un prejudiciu de orice fel, moral sau material, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

13. Protecție față de atacurile nejustificate ale mass-media

Independenta magistratului trebuie apărată și în raport cu mass-media, existând posibilitatea reala ca în unele cazurile de mediatizare, justiția sa fie controlata și influențată de presa.

Prin sporirea neîncrederii publicului în justiție și dezbaterile publice asupra unor cazuri judiciare, actul de justiție va fi mereu suspectat de neobiectivitate, aspect de natură a amenința însăși ordinea constituționala, mass-media punând efectiv în pericol siguranța statului prin răspândirea de informații false, neverificate de cele mai multe ori.

În exercitarea funcției lor constituționale, corpul magistraților nu trebuie expus nici unei strai de pericol sau amenințare de orice natura, motiv pentru care consideram ca în procesele judiciare, pentru garantarea libertății de exprimare, jurnaliștii ar trebui sa se rezume la prezentarea unor opinii, fără atacuri și distorsionări ale valorii fundamentale de independenta a justiției.

În acest sens, consideram oportuna adoptarea unui act normativ inițiat de C.S.M în temeiul art. 133 alin. (1) din Constituția României, în calitatea sa de garant al independentei justiției, privind monitorizarea faptelor prin care se aduce atingere autorității și înfăptuirii justiției, imaginii publice a organelor judiciare, actul normativ urmând a interzice expres influențarea în vreun mod a procedurilor judiciare care au legătură directă cu exercitarea funcției de judecător.

14. Obiective cu privire la accesul în magistratură și promovarea în carieră magistraților

Având în vedere situația actuală a societății românești, apreciem că recrutarea în magistratură trebuie sa se facă numai după 8 ani vechime în alte activități juridice (procurori, avocați, executori judecătorești, notari publici, consilieri juridici, grefieri, politie judiciara), numai prin examen de admitere la Institutul National al Magistraturii și instruire timp de 1 an la cursurile de pregătire prin Institutul Național al Magistraturii, testare psihologică aprofundată și dosar profesional efectiv (practică efectivă în materie judiciară).

Judecătorul trebuie sa fie o persoana integră, cu viziune de ansamblu asupra funcționării sistemului judiciar, să aibă experiență de viață și să fie o persoană reprezentativă (cu pregătire profesională academică, publicații în doctrina judiciară etc.).

În acest sens, judecătorii care au colaborat cu securitatea nu pot deține funcții publice în justiție, deoarece prin atitudinea lor au împiedicat reforma statului și democrația constituțională – au frânat progresul României și formarea actualului stat de drept întrucât în cariera lor profesională au încălcat deontologia și au luptat împotriva ideilor de democrație la nivelul de „vârf doctrinal” în sistemul comunist, antidemocrat.

• Promovarea – modalitate de asigurarea demnității socio-profesionale a magistratului.

Promovarea în funcție reprezintă o posibilitate de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții vacante superioare.

Prin Hotărârea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării nr. 386 din 6.06.2016, s-a constatat faptul că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a comis o discriminare directă la concursul de promovare din 29 martie 2015, motiv pentru care s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei împotriva C.S.M.

În argumentarea soluției de constatare a discriminării, Colegiul Director al CNCD a reținut că participanții la un concurs de promovare trebuie tratați în mod identic, iar acordarea unui punctaj diferit din pornire reprezintă o diferențiere (pct.5.12 din Hotărâre).

Tot astfel, s-a reținut că diferențierea s-a realizat în funcție de specialitatea participanților la concurs, termen care se încadrează în noțiunea de „orice alt criteriu de discriminare”, iar relația de cauzalitate este una evidentă (pct.5.16 din Hotărâre).

În consecință, C.N.C.D reține că sistemul de notare la concursul de promovare din 29 martie 2015, cu punctaj diferit pentru candidați, în funcție de specialitate, este discriminare directă, întrucât reprezintă o deosebire, O PREFERINȚĂ CARE ARE CA EFECT RESTRÂNGEREA EXERCITĂRII, ÎN CONDIȚII DE EGALITATE, A DREPTULUI DE PROMOVARE PROFESIONALĂ”.

La final de mandat, Consiliul Superior al Magistraturii – garant al independenței magistratului, este sancționat cu amendă, pentru încălcarea dreptului magistratului la carieră, la promovare profesională.

Carta Europeana a Statutului Judecătorilor, adoptata sub egida Consiliului Europei în anul 1998, prevede la articolul 7 „Creșterea nivelului de competenta și ridicarea standardelor profesionale- cerințe definitorii pentru judecători și procurori”.

În condițiile în care judecătorul național este îndreptățit de norma constituțională să soluționeze conflictul între dispozițiile naționale privitoare la protecția drepturilor și libertăților fundamentale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, el trebuie să se preocupe permanent de menținerea celui mai înalt nivel de competență cerut de judecarea litigiilor, iar statul trebuie să-și îndeplinească obligațiile de a asigura condițiile necesare din punct de vedere material, financiar, logistic și uman în acest sens (Principiile de la Bangalore).

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocarea normelor europene care reglementează un drept fundamental, reprezintă o apărare juridică de ordine publică, ce poate fi invocată oricând, iar un drept dobândit în baza unei norme europene, nu poate fi restrâns (Decizia nr.2526 din 23.03.2007- Secția Civila a Înaltei Curți; Decizia nr. 5843 din 19.09.2007).

Potrivit principiilor fundamentale ale Națiunilor Unite privind independenta judecătorilor, adoptate de Adunarea Generala a Națiunilor Unite în noiembrie 1985, Recomandarea (94) 12 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind independenta, eficienta și rolul judecătorilor, adoptata de Comitetul Miniștrilor din 13.10.1994, precum și prevederile Cartei Europene privind Statutul Judecătorilor adoptata la Strasbourg la 8-10 iulie 1998, recrutarea și promovarea judecătorilor trebuie sa se facă în așa fel încât să se asigure exercitarea corespunzătoare a responsabilităților judiciare, ca ansamblu de obligații și puteri judiciare ce vizează protejarea intereselor oricărei persoane.

Pentru realizarea acestui obiectiv, orice decizie privind cariera profesională a judecătorilor trebuie sa aibă la baza criterii obiective, selecția și promovarea judecătorilor urmând a se baza pe meritul profesional, luând în considerare următoarele criterii:

• calificarea-cunoașterea legislației recente și a jurisprudenței;
• integritatea ;
• competenta – pregătire profesionala adecvata;
• eficienta – formarea profesională continuă, dobândită pe baza unei practice îndelungate.

Potrivit art.4 din Carta Europeana cu privire la statutul judecătorului „…atunci când nu este bazat pe vechimea în muncă, sistemul de promovare este în exclusivitate bazat pe calitățile și meritele constatate în timpul exercitării funcțiilor încredințate judecătorilor prin evaluări obiective”.

Aceste instrumente juridice comunitare au prioritate față de dreptul intern și efect direct în legislația românească, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituție.

În actuala reglementare a sistemului de promovare, se remarcă elemente de imprecizie și incertitudine ale Regulamentului privind promovarea în funcții a judecătorilor și procurorilor, regulament care s-a modificat permanent și care a fost interpretat diferit de la caz la caz.

În scopul asigurării unei pregătiri profesionale de calitate a membrilor sistemului judiciar, consideram oportună înființarea la nivelul C.S.M, a unei Comisii competente pentru promovarea în grad a judecătorilor.

Sistemul carierei din Uniunea Europeana – implica o forma de apreciere constantă a activității judecătorului și anumite drepturi în ceea ce privește evoluția profesionala: dreptul la avansare, corespunzător performantelor profesionale individuale, autonomie profesionala fata de influentele politice ca o garanție a independentei și imparțialității judecătorului.

Pe parcursul desfășurării carierei, judecătorul are dreptul de a promova în funcție și de a avansa în gradul de salarizare, prin concurs sau examen, dacă îndeplinește condițiile de vechime și de studii, ceea ce definește conceptul de „Vocație la carieră” (Corneliu Manda, Drept administrativ, p. 371). În vederea promovării în funcție, criteriile de promovare trebuie să fie de ordin profesional și să se bazeze pe competenta, evaluare, vechime, activitate meritorie, concurs curricular, experiența candidatului, integritate, iar concursul trebuie să vizeze în principal legislația recentă și jurisprudența.

În ceea ce privește posturile scoase la concurs, acestea vor fi cele libere existente la data organizării concursului și un număr estimativ pentru posturile ce s-ar putea elibera, ocuparea posturilor urmând a se face în ordinea mediilor pe tara.

Este necesar a se asigura pentru toți magistrații posibilitatea de a urca toate treptele ierarhiei judiciare, chiar fără o promovare efectivă la instanța superioară, pentru a încuraja creșterea profesională și pentru magistrații care funcționează la instanțele de fond.

Prin limitarea numărului de posturi și prin subfinanțarea sistemului judiciar sub acest aspect, acesta rămâne doar un deziderat.

De asemenea, este necesar întocmirea unui tabel de avansare (exemplul unor state democratice) pe care se vor înscrie judecătorii care îndeplinesc condițiile de promovare în funcții de execuție, au promovat examenul dar nu se încadrează în limita posturilor vacante scoase la concurs. În situația în care un judecător figurează 3 ani consecutivi pe acest tablou, el urmează sa fie promovat prin exprimarea acordului.

Din perspectiva faptului ca promovarea în funcție asigura accesul la cariera juridica reala, apreciem ca astfel de concursuri de promovare ar trebui organizate de doua ori pe an, ținând cont și de faptul ca din diverse motive, anumiți judecători nu doresc sa se mute cu familia în alta localitate (unde activează instanțele superioare).

15. Principiul nediscriminării și eliminarea promovării în funcție fără concurs a unor categorii profesionale juridice

• Inadmisibilitatea conferirii unui statut juridic superior procurorilor față de judecători (caracteristică a statului polițienesc).

Supunem analizei situația discriminatorie creată judecătorilor în raport cu procurorii care au dobândit gradul profesional superior fără susținerea concursului de promovare, neexistând derogări în acest sens, eludând așadar orice dispoziție privitoare la promovarea prin concurs.

Această practică de promovare a procurorilor ține de natura statului polițienesc, nedemocrat și afectează grav funcționarea sistemului judiciar, întrucât nu se promovează competența profesională, ci amatorismul în profesie.

Situația devine cu atât mai gravă, cu cât ulterior dobândirii gradului superior fără concurs, procurorii pot solicita transferul în funcția de judecător, desigur cu menținerea gradului dobândit în condițiile arătate, în conformitate cu art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004: „Judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor”.

Consiliul Superior al Magistraturii, a admis constant astfel de cereri de transfer din funcția de procuror în cea de judecător, cu menținerea gradului profesional dobândit fără concurs.

• Magistrații asistenți și asistenții judiciari – auxiliari ai justiției, care nu sunt învestiți cu „putere de stat”.

In statele cu guvernele democratice, aceste categorii profesionale fac parte din categoria simplilor „consilieri” sau referendari, auxiliari ai judecătorilor, fără putere jurisdicțională, ca și asistenții judiciari (considerăm ca aceștia ar trebui sa fie numiți doar pentru o perioada de 2 ani, după modelul francez și să fie remunerați de Patronate sau Sindicate.

Aceasta categorie de „magistrați” a fost instituită pentru a acorda asistență judecătorilor în vederea pregătirii deciziei finale (studierea dosarelor, prezentarea unui raport asupra cauzei, sau pregătirea unui proiect de hotărâre). Ei nu pot în nici un caz participa, cu titlu deliberativ la dezbateri, deoarece „nu pronunță dreptul, nu dețin imperiu sau „jus dicere”.

Prin art. 126, Constituția recunoaște numai judecătorului această putere, astfel: “ Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”.

Asimilarea magistraților asistenți, judecătorului de curte de apel (în grad profesional, nu doar în salarizare), constituie în opinia noastră o ingerință în actul de justiție, deoarece aceștia nu înfăptuiesc justiția și au statut distinct de cel al judecătorilor în ceea ce privește numirea și promovarea în funcție.

•  Admiterea în alte profesii judiciare care concură la înfăptuirea actului de justiție (avocați, executori judecătorești, notari publici, experți judiciari).

 Considerăm că admiterea în aceste profesii judiciare, ar trebui să aibă loc prin implicarea și controlul direct al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, având în vedere că activitatea acestora vizează înfăptuirea justiției, iar aceste categorii profesionale trebuie să-și aducă aportul pentru aflarea adevărului.

În practică, datorita lipsei unui „filtru” adecvat pentru admiterea în aceste categorii profesionale, se constată o creștere a neprofesionalismului și tendința acestora de a nu răspunde scopului pentru care există ca și corp profesional, respectiv lupta pentru aflarea adevărului.

16. Formarea profesională continuă a judecătorilor-garanția independenței și imparțialității în exercitarea funcției

Corpul magistraților nu este suficient motivat în recunoașterea și înțelegerea pe deplin a rolului justiției în statul de drept; se remarcă lipsa de interes pentru pregătirea profesională, unele cazuri de comportare necorespunzătoare în raporturile de serviciu cu justițiabilii și ceilalți participanți la activitatea de judecată (unele situații chiar recent mediatizate), ceea ce determină lipsa de încredere a justițiabililor în independența și imparțialitatea magistraților.

În scopul remedierii acestor deficiențe, în opinia noastră este necesar ca judecătorii și personal auxiliar de specialitate al instanței, să participe la programele de formare continuă ale Institutului Național al Magistraturii, respectiv Școlii Naționale de Grefieri, pentru însușirea și aplicarea actelor normative noi și a practicii judiciare consecvente, învățământul profesional al judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate să vizeze, pe lângă dreptul material și procesual, teme privind deontologia profesională, transparența și calitatea actului de justiție.

În ceea ce privește activitatea de formare profesionala, considerăm că schimbul internațional de experiență trebuie să aibă loc pentru toți judecătorii interesați, selecția urmând a avea loc pe baza unor criterii obiective, instruirea vizând vizite la scoli și curți internaționale de justiție, activitățile urmând a fi finanțate de la bugetul statului.

Aceste masuri sunt necesare pentru asigurarea unui dialog intre judecătorii europeni și judecătorii naționali, precum și în scopul informării celor din urma asupra documentelor internaționale pertinente.

În virtutea îndeplinirii rolului constituțional, judecătorilor le incumbă o îndatorire generală de a asigura un serviciu public de calitate, profesionist, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, sens în care vom milita constant pentru asigurarea specializării judecătorilor și sprijinirea acestora în desăvârșirea pregătirii profesionale, prin forme de pregătire profesională dintre cele mai diverse: formarea continuă la nivel centralizat și descentralizat, studii doctorale, masterate, cursuri postuniversitare, în diferite discipline ale dreptului.

În asumarea atribuțiilor sale în domeniul formării profesionale, la data de 25 ianuarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a inițiat o serie de măsuri în vederea punerii în aplicare a Codului de procedură civilă, a Codului penal și a Codului de procedură penală, astfel: elaborarea unui Plan de acțiune comun al Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și al instanțelor și parchetelor, cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, a Codului penal și a Codului de procedură penală; declanșarea unei consultări extinse a instanțelor, a parchetelor, a asociațiilor profesionale ale magistraților și a celorlalți factori implicați, dar și a societății civile cu privire la măsurile necesare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Drept urmare, în plan profesional, o prioritate o constituie situația pregătirii profesionale a judecătorilor și personalului auxiliar și utilizarea unor mecanisme de unificare a practicii judiciare la nivelul instanței, prin: asigurarea organizării studiului și formarii profesionale a judecătorilor, coordonarea activității de unificare a practicii judiciare, informarea în mod constant a judecătorilor cu privire la actele normative noi aplicabile activității profesionale, cunoașterea și aplicarea practicii instanțelor de control judiciar, a jurisprudenței constituționale și europene.

Apreciem ca o cerință permanentă îmbunătățirea activității de formare profesională continuă, prin elaborarea și distribuirea la instanță a unui program de pregătire bazat pe propunerile magistraților și pe nevoile concrete de perfecționare ale acestora, cu accent pe pregătirea judecătorilor ce formează completele specializate.

Este de remarcat aici insuficiența numărului de programe de formare continuă la nivel național și de locuri alocate participanților dintr-o zonă geografică, în domenii de strictă actualitate, respectiv drept comunitar, și drepturile omului.

De asemenea, la nivelul pregătirii descentralizate, o prioritate o constituie o mai bună formare a judecătorilor tineri și extinderea învățământului profesional și a seminariilor practice pe bază de spețe.

În acest scop, ținându-se seama de locul și rolul personalului auxiliar în înfăptuirea actului de justiție, este necesar a se pune un accent mai mare pe perfecționarea în mod continuu a pregătirii profesionale, prin îmbunătățirea condițiilor de participare la forme de perfecționare națională și internațională, precum și pe asigurarea condițiilor normale de muncă, de natură să asigure integritatea fizică și psihică a magistraților.

17. Măsuri eficiente pentru uniformizarea practicii judiciare

Una din principalele deficiențe cu care se confruntă sistemul judiciar român, cu incidență asupra calității actului de justiție și a credibilității justiției, este practica neunitară.

Uniformizarea practicii judiciare este o necesitate evidentă a oricărui sistem judiciar și ea se poate realiza atât în cadrul unor proceduri instituționalizate, respectiv pe calea exercitării recursului în interesul legii, cât și printr-o activitate susținută în cadrul fiecărei instanțe pentru convergența punctelor de vedere diferite, exprimate în hotărârile judecătorești, cu privire la interpretarea legii.

În acest sens, după identificarea cazurilor de practică neunitară, se impune discutarea acestora în colectiv, analiza practicii altor instanțe atât la nivel orizontal, cât și pe verticală asupra problematicii respective, cercetarea punctelor de vedere teoretice, exprimate în literatura de specialitate asupra problemei respective așa cum stabilește Regulamentul de ordine interioară a instanței.

După centralizarea tuturor acestor informații este necesară rediscutarea cauzelor și în măsura în care este posibil, achiesarea la un punct de vedere comun asupra controverselor respective. În măsura în care acest lucru nu se reușește, se impune sesizarea colegiului curții de apel, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept în divergență.

Perfecționarea pregătirii continue a magistraților prin analiza practicii de casare a instanțelor de control judiciar, analiza soluțiilor și învățământ profesional la nivelul instanței și la nivel național trebuie să fie preocupări permanente ale conducerii instanțelor de judecată și ale Consiliului Superior al Magistraturii. Aplicarea în mod neunitar a legislației în vigoare, constituie o deficiență care rezidă atât în soluții diferite în spețe de aceeași natură în cadrul completelor specializate în aceeași materie, cât și prin raportare la soluțiile instanțelor de control judiciar.

Acest fapt se datorează, în principal, fluctuației legislative, necorelării normelor juridice și lipsei de promptitudine a instanței supreme în clarificarea problemelor de drept controversate prin intermediul deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.

Rezolvarea cât mai rapidă a aspectelor de practică neunitară, rămâne o problemă la a cărei rezolvare trebuie să-și aducă aportul atât colectivul de judecători dintr-o instanță, cât și instanțele de control judiciar, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

În scopul unificării practicii judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să continue demersurile pentru:

– specializarea activității de judecată și a judecătorilor. Legea nr.304/2004 R privind organizarea judiciara a dat o noua dimensiune specializării judecătorilor în cadrul secțiilor sau completelor specializate pe diferite materii, având în vedere ca prin soluționarea de către judecători a dosarelor într-un domeniu specializat, aceștia sunt foarte bine informați cu privire la actele normative aplicabile și s-ar produce totodată o îmbunătățire a jurisprudenței în domeniul respectiv.

– asigurarea accesului magistraților la jurisprudență prin conectarea instanțelor la bazele de date specifice și prin achiziționarea unui număr suficient de lucrări și publicații de specialitate;

– identificarea prin judecătorul delegat cu atribuții privind analiza practicii instanțelor de control judiciar a problemelor de drept ivite în soluționarea cauzelor care au determinat practica neunitară atât la nivelul propriei instanțe cât și a instanțelor de control judiciar și discutarea acestora, după caz, în adunările generale ale judecătorilor ori ședințelor de învățământ profesional;

– organizarea unor ședințe de uniformizare a aplicării legii, cel puțin semestrial sau ori de câte ori este nevoie, la care să participe toți judecătorii de la instanțele din județ, iar ca invitați judecători de la curtea de apel și chiar de la alte instanțe din raza curții, ședințe în care practicienii să fie puși față în față pentru a încerca să atingă un punct de vedere comun în soluționarea acelor probleme de drept care au primit soluții diferite.

– înființarea și transmiterea către instanțele de judecată a unor mape de practică judiciară neunitară și a modului de soluționare a problemelor de drept care au generat soluții contradictorii.

Unificarea practicii judiciare trebuie să constituie o problemă prioritară a Consiliului Superior al Magistraturii și dezbătută amplu la întâlnirile trimestriale cu reprezentanții judecătorilor care activează în toate gradele de jurisdicție, nu doar la nivelul instanței supreme și curți de apel.

18. Regândirea politicii de management al resurselor umane

În Raportul privind starea justiției pe anul 2015, s-a reținut că volumul de activitate la nivelul celor 46 de tribunale civile, a fost înregistrat un număr de 780.778 cauze de soluționat, un volum foarte mare de muncă, în detrimentul calității actului de justiție.

Din păcate, în actuala reglementare, Ministerul Justiției are atribuția principală de a asigura instanțele cu toate resursele materiale și umane necesare înfăptuirii în bune condiții a actului de justiție, judecători, grefieri, personal conex, însă asigurarea necesarului de resurse umane pentru puterea judecătorească nu a constituit niciodată o prioritate pentru executiv.

În atare situație, credem că parametrii înalți (peste 125 %) de eficiență, eficacitate și operativitate, nu pot fi atinși în lipsa resurselor necesare pentru atingerea acestor obiective.

De aceea, politica de redistribuire a posturilor și mobilitatea în cadru sistemului, nu este soluția cea mai potrivită în actuala conjunctură.

Astfel, pe de o parte, nu sunt consultate instanțele în toate situațiile de realocare a posturilor, nu se ține cont de posturile de execuție blocate prin detașare pe o perioadă nedeterminată, ca atare nu a exista o asumare a responsabilității din partea CSM și MJ pe repartizarea echitabilă a resurselor umane la instanțe.

În opinia noastră, este necesară autonomia Tribunalelor în ceea ce privește gestionarea resurselor umane și financiare, în condițiile în care, potrivit noilor competențe după intrarea în vigoare a codurilor de procedură civilă și penală, tribunalele au plenitudine de competență.

Astfel, tribunalele au obligații și competențe să organizeze și să conducă contabilitate proprie pentru a asigura informații cu privire la bugetul de venituri și cheltuieli, la rezultatul execuției bugetare, fluxurile de trezorerie, patrimoniul aflat în administrare și costul programelor aprobate prin buget.

Stabilirea bugetului pentru justiție, furnizarea și distribuirea eficientă a acestor resurse necesare ca magistratura să-și îndeplinească funcția de rezolvare litigiilor într-un termen rezonabil, este o componentă esențiala a independentei judecătorului, motiv pentru care considerăm că trebuie să fie atributul și preocuparea exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Normarea muncii judecătorului și stabilirea volumului optim de activitate, se realizează în funcție de competența instanțelor, gradul de complexitate al cauzelor și de încărcătura instanței, astfel că se impune cu necesitate recrutarea unui număr suficient de judecători pentru a evita supraîncărcarea instanțelor de judecată și totodată degrevarea judecătorilor de unele activități extrajudiciare.

Astfel, o prioritate o constituie reașezarea politicii detașărilor, în sensul încetării detașărilor și delegărilor judecătorilor în cadrul celorlalte două puteri constituționale, în condițiile în care volumul de cauze crește pe zi ce trece iar posturile persoanelor detașate, deși figurează în schema de personal a instanței, nu sunt funcționale.

În ceea ce privește detașarea judecătorilor în aparatul tehnic administrativ al C.S.M, I.N.M și MJ, aceasta practică trebuie să înceteze, sens în care propunem angajarea de personal specializat pentru a evita descompletarea schemelor de judecători la instanțe.

În unele state din sistemul european, nu este cunoscută instituția detașării (cazul Austriei, Marea Britanie), în considerarea principiului separației puterilor în stat.

În acest sens, până la realizarea acestui obiectiv, o posibila soluție pentru ocuparea posturilor vacantate ca urmare a detașărilor, ar fi promovarea judecătorilor înscriși în tabloul de avansare, având în vedere volumul foarte mare de cauze cu care sunt investite instanțele.

În ceea ce privește repartizarea dosarelor, sistemul actual se confruntă cu deficiențe, dintre care vom semnala repartiția dosarelor fără a se ține cont de numărul de cauze soluționate, ci din perspectiva termenului de soluționare. Acest lucru face ca judecătorii care se implică în activitatea lor și soluționează cu celeritate și operativitate dosarele, să primească spre soluționare în mod neechitabil, același număr de dosare, în raport de cei care mențin o încărcătură ridicată a ședințelor de judecată.

De principiu, propunem ca numărul dosarelor repartizate spre soluționare fiecărui judecător în mod aleatoriu, în decursul unui an de activitate, să fie aproximativ egal (cu un procent de plus – minus 2%).

Totodată, este necesar ca Ministerul Justiției să finalizeze programul de interconectare a sistemului judiciar român cu ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

 În Raportul privind starea justiției în anul 2015, se reține faptul că principalul obiectiv al Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2015, l-a constituit asigurarea necesarului de resurse umane pentru buna desfășurare a activității la nivelul instanțelor și parchetelor, iar ocuparea posturilor vacante de judecător și procuror s-a realizat prin toate modalitățile prevăzute de lege.

Cu toate acestea, în contextul intrării în vigoarea a noilor Coduri, a modificărilor survenite constant a acestor coduri, este necesară suplimentarea schemelor de personal pentru a face față noilor provocări determinate de instituții juridice noi și multitudinea de cauze aflate deja pe rolul instanțelor de judecată.

Din acest punct de vedere, remarcăm demersul Uniunii Naționale a Judecătorilor, care printr-un memorandum din data de 23 iunie 2016, a solicitat Guvernului României să ia masuri urgente pentru suplimentarea schemelor de personal cu judecători și personal auxiliar și să dispună bugetarea corespunzătoare a acestora, pentru a se asigura condițiile unui act de justiție de calitate. În susținerea acestui demers, UNJR a reamintit că, în conformitate cu Memorandumul adoptat de Guvernul României în data de 13 iunie 2012 și Memorandumul din 26 septembrie 2012, Guvernul și-a asumat obligația de a suplimenta cu un număr de 534 posturile finanțate în instanțele judecătorești și cu 10 posturi de magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, pentru perioada 2013-2015 s-a apreciat necesară suplimentarea cu 414 de posturi de judecător și 604 posturi personal auxiliar. Toate aceste măsuri asumate de Guvern au fost duse la îndeplinire doar parțial și cu mare întârziere. UNJR apreciază eforturile făcute de Guvern în ultima perioadă în acest sens, însă ele trebuie continuate și dublate de o mărire corespunzătoare a bugetului alocat instanțelor.

În această privință, Consiliul superior al Magistraturii, trebuie să regândească politica de alocare a resurselor umane, printr-o analiză reală a volumului de activitate raportat la schemele de personal.

Conformându-se recomandărilor Uniunii Europene, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat soluția desființării unor instanțe și parchete „ineficiente”, făcând demersuri pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârii Plenului nr. 584/2014, în sensul desființării unor instanțe mici și rearondarea unor localități din competența unor instanțe cu volum semnificativ, în competența unor instanțe de judecată cu o încărcătură mai redusă.

Considerăm că măsura care se impune pentru echilibrarea volumului de activitate și o eventuală normare a muncii, nu este aceea a redistribuirii posturilor și a reducerii schemelor de personal în detrimentul altora, ci suplimentarea schemelor de personal în raport de încărcătura și volumul de muncă pe judecător.

19. Răspunderea profesională a magistratului

 Pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în procedura de atragere a răspunderii judecătorului, trebuie să se țină seama de statutul social și moral al magistratului, care implică și presupune un mare număr de restricții, limitări, constrângeri și riscuri asumate, o conduită generală constantă la standarde etice și profesionale de cea mai înaltă valoare, cu aplicabilitate permanentă, atât în exercitarea propriu zisă a funcțiilor cât și în comportamentul relațional, social privat.

Modificarea art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 care reglementează răspunderea disciplinara a magistratului, permite exercitarea unui control administrativ al hotărârilor judecătorești, inadmisibil în raport cu controlul de legalitate instituit de dispozițiile art. 129 din Constituția României.

Tot astfel, art. 52 alin. (2) din Constituția României, consacră expres răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență.

În situația în care o eroare judiciară cauzează prejudicii printr-o fapta ce constituie o abatere disciplinară, poate fi atrasă răspunderea disciplinara a magistratului printr-o hotărâre irevocabilă, nu însă și răspunderea patrimonială.

Potrivit Rezoluției din octombrie 2006 adoptată de Asociația Europeană a Magistraților, judecătorii sunt „paznicii independentei și cei care interpretează legea „astfel ca erorile judiciare trebuie îndreptate prin căile legale de atac și nu prin acțiuni ale părților îndreptate împotriva judecătorilor.

În acest context, orice măsură sau propunere legislativă care încalcă acest standard, constituie o interferenta nejustificată în independența puterii judecătorești, consacrata expres în art. 124 alin. (3) din Constituția României.

Răspunderea juridică a magistraților trebuie atrasă doar în caz de exercitare a profesiei cu rea credință, pentru erori judiciare comise în caz de fraudă, dol sau șantaj pe parcursul desfășurării procedurii judiciare.

Judecătorii nu trebuie sa poarte răspunderea civilă pentru deciziile luate în aceasta calitate, dat fiind statutul lor constituțional și libertatea absolută de care această categorie profesională trebuie să beneficieze pentru a se apăra în cadrul acțiunilor corelate cu exercitarea, cu bună credință a funcțiilor lor.

20. Raportul cu societatea civilă și mass-media. Comunicarea internă și comunicarea externă (transparența actului de justiție)

În privința comunicării interne, trebuie subliniat faptul că formarea unor grupuri de interese în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, are consecințe grave asupra încrederii cetățeanului în autoritatea judecătorească, așa cum de altfel s-a demonstrat.

În această privință este necesar ca membri C.S.M să nu uite scopul pentru care au fost investiți cu această demnitate publică, să comunice în orice problemă care interesează bunul mers al instanțelor de judecată, precum și protecția magistraților de orice fel de presiune sau atacuri din interiorul și exteriorul sistemului.

Ca mod de exercitare a independenței, Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor impune la art. 3 alin. (2), „exercitarea funcției cu obiectivitate și imparțialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs influențelor și presiunilor de orice natură”.

Aceasta presupune și neimplicarea magistraților în activități politice, pentru a avea garanția faptului că „ nici executivul, nici legislativul și nici judecătorul, să nu creeze percepția că deciziile îi pot fi afectate de influențe străine, tentații, presiuni, amenințări, intervenții directe sau indirecte, din orice parte sau din orice motiv” ( Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, Ed. Hamangiu, 2008, pag. 83).

Raportul cu societatea civilă și mass-media, trebuie să fie caracterizat de transparență decizională, sens în care, în scopul asigurării unei comunicări externe publice predictibile, coerente și unitare care să faciliteze accesul publicului, prin intermediul presei, la informațiile de interes public, s-a promovat la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, Proiectul de GHID PRIVIND RELAȚIA DINTRE SISTEMUL JUDICIAR DIN ROMÂNIA ȘI MASS-MEDIA, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 573 din 6 mai 2014, având ca principale obiectiv ca instanțele și parchetele să permită reprezentanților mass-media să își îndeplinească rolul de informare a opiniei publice.

Nu în ultimul rând, Biroul de informare și relații publice din cadrul C.S.M, organizat conform normelor specifice prevăzute în Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor aprobată și modificată prin Legea 233/2002, are obligația să organizeze periodic conferințe de presă, prin cooperare cu președintele, evenimente de natură să informeze mass media și cetățenii cu privire la activitățile de interes public, respectiv informări și conferințe de presă organizate lunar sau ori de cate ori este necesar, asigurarea întreținerii și actualizării site-ului oficial al CSM.

Din experiența de aproape 10 ani ca Purtător de cuvânt al Tribunalului, în contextul actual, în care se impune cu necesitate consolidarea colaborării cu persoanele și instituțiile din afara sistemului, apreciez că trebuie asigurată o bună colaborare cu mass –media, cu societatea civilă, cu toate profesiile juridice implicate în reforma sistemului judiciar, colaborarea cu organizațiile neguvernamentale active în zona justiției, organizarea la instanță, în mod efectiv, a unor evenimente deschise, pentru a explica funcționarea în concret a sistemului judiciar, iar pe de altă parte, pentru îmbunătățirea imaginii sistemului judiciar.

Candidat,

Judecător VÂRGĂ MARIANA – Vicepreședinte Tribunalul Argeș