Procedura jurisdicţională a contestaţiei la executare. Rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale

13 iun. 2023
Vizualizari: 404
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 598 alin. (1)

Prin Sentința penală nr. 47/PI din 25 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a admis contestația la executare formulată de Biroul executări penale din cadrul Curții de Apel Timișoara.

S-a constatat că prin Sentința penală nr. 248/PI din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara din Dosar nr. x/2021, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 296/A din 08 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus recunoașterea sentinței Tribunalului Linz din 17 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x, rămasă definitivă la 25 ianuarie 2021 privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1827 zile închisoare (5 ani) pentru săvârșirea unor infracțiuni de „trafic de stupefiante, conform art. 28a alin. (1) cazul 2, 3, 4 și 5, alin. (4) cif 3 din Legea privind stupefiantele (SMG) și art. 12 cazul 2 din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepsei.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 257 din 19 aprilie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte amintește că procedura jurisdicțională a contestației la executare este menită să rezolve situațiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În cauza de față, se constată că prin Sentința penală nr. 248/PI din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara din Dosar nr. x/2021, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 296/A fin 08 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost recunoscute hotărârile penale străine privind persoana condamnată A. și s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 1827 zile închisoare (5 ani) pentru săvârșirea unor infracțiuni de „trafic de stupefiante”, conform articolelor 28a alin. (1) cazul 2, 3, 4 și 5, alin. (4) cif 3 din Legea privind stupefiantele (SMG) și art. 12 cazul 2 din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a constatat că persoana condamnată A. a executat din pedeapsă până la 02 iunie 2020 o perioadă de 784 zile închisoare și s-a dedus în continuare perioada executată din 02 iunie 2020 la zi.

Înalta Curte constată că autoritățile judiciare din Austria au comunicat că, prin decizia pronunțată la 29 noiembrie 2021 în Dosarul nr. x Curtea de Apel Linz a redus pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată numitului A. prin sentința penală a Tribunalului Regional Linz din Dosarul nr. x, cu 6 luni închisoare, astfel încât pedeapsa ce urmează a fi executată urmare a transferării petentului într-un penitenciar din România va fi de 4 ani și 6 luni închisoare.

În cererea pendinte, condamnatul critică Sentința penală nr. 47/PI din 25 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, făcând referire, de fapt, la Sentința penală nr. 248/PI din 04 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2021 (definitivă prin Decizia penală nr. 296/A din 08 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) prin care a fost recunoscută hotărârea penală străină definitivă, susținând că nu au fost avute în vedere dovezile din care reieșea că hotărârea de expulzare din Austria nu era definitivă, iar Judecătoria Linz i-a redus pedeapsa cu 3 luni, ulterior, în urma formulării unei contestații, pedeapsa fiind redusă de Tribunalul Linz cu încă 3 luni.

Înalta Curte constată că aceste critici puteau fi formulate doar în cursul judecării fondului cauzei, neputând face obiectul contestației la executare, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, aceasta poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, fără a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei. Drept urmare, aspectele invocate de contestatorul condamnat reprezintă chestiuni de fond, care au intrat în puterea lucrului judecat, prin rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 248/PI din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara din Dosar nr. x/2021, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 296/A din 08 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În speță nu se invocă motive care să vizeze hotărârea atacată, contestatorul făcând referire exclusiv la hotărârea pronunțată pe fondul cauzei prin care s-a dispus recunoașterea sentinței Tribunalului Linz din 17 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x, rămasă definitivă la 25 ianuarie 2021. Prin urmare, la momentul recunoașterii hotărârii penale străine, aceasta avea caracter definitiv, iar contestatorul, în realitate, pune în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 47/PI din 25 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Procedura jurisdicțională a contestației la executare. Rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale was last modified: iunie 12th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.