Poate avea inteligența artificială capacitate penală?

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Acest curent, uneori, compară roboții cu societățile comerciale. Spre exemplu, indică faptul că societățile comerciale pot comite infracțiuni, deși nu au nici corp material, nici „suflet” propriu^[71]. Cu toate acestea, ele pot răspunde penal în majoritatea legislațiilor moderne^[72]. Având în vedere acest fapt, dacă societățile comerciale pot răspunde penal, iar roboții deja au comis infracțiuni, de ce nu le-am conferi capacitate penală? – se întreabă un autor^[73].

Apreciem că există mai multe observații care se pot face și cu privire la această argumentație. În esență, criteriile de comparație cu persoana juridică sunt prea vagi. Anterior am arătat faptul că anumiți autori fac referire la persoana juridică tocmai pentru a argumenta de ce roboții nu ar trebui să aibă personalitate juridică. Din acest motiv, considerăm că o comparație cu societățile de persoane este de evitat. Este adevărat că autorul, atunci când face comparație cu persoanele juridice, se referă la rațiunea de a le conferi personalitate juridică, însă apreciem în continuare că trebuie evitată o astfel de comparație. După cum am argumentat supra, mai există și alte rațiuni pentru actuala reglementare a persoanei juridice, de ordin economic.

Unii autori afirmă că există posibilitatea teoretică și practică de a le acorda un astfel de statut, chiar și la nivelul anului 2017, pornind de la premisa că personalitatea juridică este o ficțiune^[74]. Cu toate acestea, ei atrag atenția cu privire la faptul că oamenii vor avea tendința de a profita, folosindu-se de ei ca protecție împotriva unei eventuale răspunderi penale sau civile^[75]. În mod evident, de aici se poate face o paralelă cu persoanele care profită de răspunderea limitată a persoanei juridice. Pentru astfel de situații există, în majoritatea legislațiilor, inclusiv cea românească, conceptul de piercing the corporate veil^[76]. Făcând această paralelă, autorii atrag atenția că, deși se pot într-adevăr institui diverse astfel de mecanisme și cu privire la roboți și I.A., există totuși niște limite până la care acest mecanism se poate dovedi util^[77], invocând mai multe spețe în care creditorii nu au putut urmări diverse entități economice internaționale din cauza unor probleme privind personalitatea juridică^[78]. Astfel, un grup de indieni din tribul Cayuga au concesionat o parte din teritoriile lor către statul american, începând cu anul 1789. Ulterior acestei concesiuni, tribul a migrat în Canada, iar în 1795, un alt grup de indieni s-a mutat în locul lor. În anul 1885, grupul canadian a solicitat sumele de bani și dobânda legală aferentă pe care statul a plătit-o de-a lungul timpului grupului american (care imigrase din Canada ulterior concesionării). Situația era problematică întrucât, deși statul american recunoștea capacitatea juridică a respectivelor entități, Canada nu opera cu noțiuni similare, motiv pentru care instanța a recalificat acțiunea ca fiind făcută în numele persoanelor fizice^[79]. O altă cauză faimoasă invocată este JH Rayner (Mincing Lane) Ltd. v. Department of Trade and Industry, în care mai multe persoane au încheiat contracte cu o entitate internațională denumită International Tin Council (ITC). Această entitate cuprindea inclusiv unele state. Marea Britanie a recunoscut capacitatea juridică a acestei entități, care a început să încheie contracte în mod direct cu persoane din sectorul privat. Întrucât piața metalelor s-a prăbușit, în cele din urmă ITC nu a mai putut să execute obligațiile care s-au născut din respectivele contracte. Ulterior, s-a dovedit că ITC nu deținea în nume propriu niciun bun, motiv pentru care unii creditori au încercat să exercite acțiunea civilă împotriva UK. Acțiunea a fost respinsă de către instanțele din Marea Britanie cu argumentul că ITC e o entitate diferită de membrii care o compun.

Un alt argument adus este că societățile de persoane au întotdeauna, în final, niște oameni care le ghidează. În cazul roboților foarte avansați există riscul să nu se poată identifica întotdeauna un om care să le dea instrucțiuni sau să îi supravegheze^[80].

La aceste critici s-a răspuns arătându-se că problema reală în acest tip de situații nu privește personalitatea juridică a acelor entități, ci faptul că acestea erau insolvente^[81]. Revenind la speța ITC, s-a argumentat că problema reală nu viza capacitatea juridică a respectivei organizații, ci faptul că aceasta s-a prăbușit fără a deține bunuri – o problemă care nu este nicidecum inerentă persoanelor juridice. Apoi s-a mai argumentat că mecanismul de piercing the corporate veil ar trebui să fie suficient pentru a putea preveni frauda^[82]. S-a arătat, în acest sens, că, deși roboții foarte avansați nu au întotdeauna un operator uman care să le dea instrucțiuni, conceptul de fraudă presupune prin sine însuși un om care dă anumite instrucțiuni ilegale robotului^[83].

Având în vedere scopul prezentei lucrări, de a analiza răspunderea penală, vom remarca faptul că discuția privind piercing the corporate veil este una care nu are o semnificație prea mare, având în vedere faptul că oricum în România, din punct de vedere al răspunderii penale, regula este că vor răspunde atât persoana juridică, cât și persoana fizică. Roboții ar putea răspunde alături de oameni ori de câte ori este cazul. Pe de altă parte, considerăm că, cel puțin din punct de vedere al dreptului penal, tocmai faptul că există riscul să nu se poată identifica întotdeauna un om care să dea instrucțiuni robotului/I.A. ar putea justifica crearea unei personalități juridice. Această soluție ar putea, cel puțin în teorie, să umple acest „vid al responsabilității”, cum a fost supranumit în doctrină^[84]. În orice caz, considerăm că acesta este punctul de la care trebuie pornită discuția privind răspunderea roboților/I.A.: utilitatea, iar nu capacitatea lor de a poseda o conștiință. Dincolo de acest punct, se pot aduce argumente pro și contra, inclusiv argumente de ordin economic și social. Spre exemplu, s-a semnalat că este posibilă pierderea locurilor de muncă în favoarea roboților, în primă fază în special de către categoriile defavorizate care efectuează munci pentru care nu este necesară o calificare foarte avansată, chestiune ce îi marginalizează și mai mult^[85]. Nu vom insista aici asupra acestor aspecte. Totuși, dorim să menționăm faptul că o astfel de soluție ar putea fi un mod viabil de a face față provocărilor ridicate de răspunderea roboților/I.A. Încă se pune mare accent pe criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească I.A. pentru a se califica pentru personalitate juridică^[86]. Cu riscul de a avea o viziune prea „utilitaristă” asupra problemei, din nou credem că este de prisos identificarea unor asemenea criterii. În principiu, atunci când (și dacă) sistemul legislativ va considera oportun, va reglementa această chestiune. Cel mai probabil se va ajunge la o astfel de soluție atunci când/dacă se va constata că există probleme privind răspunderea juridică. La ora actuală există suficiente tehnologii care să pună astfel de probleme, după cum vom argumenta infra, dar se pare că acestea nu au reușit să genereze o polemică suficient de profundă cât să se concretizeze o capacitate juridică separată. Cel puțin la ora actuală, instituirea unei capacități juridice separate nu este unica modalitate de umplere a acestui vid legislativ. În plus, stabilirea unor criterii minimale pentru acordarea unei capacități juridice excedează sferei dreptului, având de-a face mai mult cu științele politice sau morala^[87].

În prezent niciun stat nu recunoaște o capacitate juridică separată roboților. Cetățenia acordată robotului Sophia, spre exemplu, este una pur simbolică^[88]. Totuși, s-a remarcat că ar putea fi suficient ca un singur stat să recunoască o astfel de capacitate pentru a determina celelalte state să le recunoască calitatea de entități cu personalitate juridică roboților, cel puțin la nivel european^[89]. Argumentarea pornește de la principiul recunoașterii reciproce a persoanelor juridice, instituit la nivelul UE și de TFUE. Astfel, tratatul prevede la art. 54:

„Societățile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și având sediul social, administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentului capitol, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre.

Prin societăți se înțeleg societățile constituite în conformitate cu dispozițiile legislației civile sau comerciale, inclusiv societățile cooperative și alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția celor fără scop lucrativ”.

Astfel, s-a argumentat că definiția societăților este atât de largă, încât nu este exclus ca o I.A. generatoare de profit să fie asimilată unei persoane juridice^[90]. În ceea ce ne privește, avem dubii cu privire la această din ultimă afirmație, fiind greu de imaginat la acest moment că I.A. poate într-adevăr intra în definiția de la art. 54 TFUE. Trecând peste aceste aspecte însă, nu se poate contesta faptul că, în măsura în care un stat ar recunoaște capacitatea juridică a unei entități de tip I.A., iar respectiva entitate ar fi un actor economic important, statele ar trebui să găsească un cadru legal pentru a recunoaște contractele încheiate cu acest actor economic. Astfel, nu este exclus ca statele să fie obligate să recunoască cel puțin personalitatea juridică a entităților de tip I.A. din respectivul stat, cu care resortisanții statului interacționează.

De altfel, după cum am văzut deja, țări precum Arabia Saudită sau Japonia au început deja să confere drepturi roboților. Concret, în ce anume constă această suită de drepturi acordate, nimeni nu știe, dar cert este că ele au fost acordate.

2. Orice ființă rezonabilă^[91]

Această concepție a personalității juridice este cea mai apropiată de noțiunea folosită în limbajul comun și este cea mai intuitivă, dacă excludem personalitatea juridică a societăților de persoane. Această definiție este strâns legată de definiția omului, în sens biologic, metafizic, teologic, filosofic etc. Teoria este în directă contradicție cu cea prezentată anterior, întrucât se consideră eronată apelarea la niște definiții extra-juridice pentru conceptul de personalitate juridică^[92]. Acestor critici li s-a răspuns că simpla prezență a unor drepturi și obligații nu este suficientă pentru a discuta despre capacitate juridică, ci este necesar să existe și o voință care să le utilizeze și să aleagă ce drepturi dorește să exercite^[93]. Desigur, problemele care izvorăsc de la utilizarea acestei teorii sunt legate de faptul că, inclusiv în societatea modernă, există neînțelegeri cu privire la ce anume este și ce nu este o ființă umană. O altă problemă privind această teorie, cu impact în ceea ce privește capacitatea juridică a inteligenței artificiale, este stabilirea trăsăturilor ființei umane care prezintă relevanță pentru personalitatea juridică. Pornind de la această teorie a capacității juridice, este exclusă de plano orice discuție despre o eventuală capacitate a animalelor, indiferent de gradul și natura inteligenței pe care o posedă, pentru simplul fapt că nu aparțin rasei umane – cu atât mai mult cu cât persoanele foarte tinere și cele bolnave grav mental prezintă o inteligență comparabilă cu unele specii de animale. Numai ființele umane vii pot avea capacitate juridică.

Această teorie se bucură de mulți susținători, probabil din cauză că este cea mai intuitivă dintre toate, astfel încât există numeroși autori care consideră că se va impune conferirea de personalitate juridică roboților în momentul în care vor începe să se comporte asemenea oamenilor. Practic, criteriul în funcție de care se determină dacă aceste entități sunt sau nu persoane este gradul de apropiere față de oameni. Acest curent este, poate, cel mai vechi, existând articole și discuții în acest sens cel puțin de la începutul anilor ‘90^[94]. În articolul menționat, spre exemplu, este comparată inteligența artificială cu un administrator financiar care cumpără și vinde bunuri în numele cuiva^[95]. Ulterior, se discută despre posibilitatea inteligenței artificiale de a avea drepturi constituționale și altele asemenea. Finalmente, sunt discutate posibile argumente contrare, precum absența unui „suflet” al I.A., absența unei conștiințe sau a unei voințe^[96].

Majoritatea autorilor care folosesc aceste criterii apreciază că I.A. nu prezintă suficiente calități umane pentru a i se conferi personalitate juridică proprie^[97]. Un autor, pornind de la o „decizie de referință”^[98] a unei curți din SUA, care stabilește că cimpanzeii nu au personalitate juridică^[99], încearcă să găsească anumite criterii pe care să le aplice roboților. În esență, pornind de la decizia menționată, autorul argumentează că pentru a avea capacitate juridică, o entitate trebuie să fie capabilă să posede și să exercite drepturi și obligații^[100]. Plecând de aici, autorul își canalizează atenția asupra a 4 entități: cele comerciale, idolii religioși, cimpanzeii și roboții^[101]. Idolii religioși sunt definiți drept obiecte de cult care sunt considerate de către practicanții respectivei religii a fi de natură divină (și slujite ca atare). Pornind de la aceste cutume religioase, state precum India au recunoscut capacitatea juridică a acestor idoli^[102].

În sumar, se concluzionează că societățile comerciale și idolii religioși sunt capabili de a poseda și exercita drepturi, respectiv de a îndeplini obligații, întrucât, în esență, sunt administrate de niște persoane umane, formând astfel o colectivitate^[103]. De cealaltă parte, cimpanzeii^[104] și roboții^[105], neavând niște agenți umani care să îi coordoneze, nu întrunesc condițiile necesare pentru a fi înzestrați cu personalitate juridică.

Există mai multe contraargumente care pot fi aduse în discuție. La nivelul general al acestor idei, se pune întrebarea: în primul rând, care dintre trăsăturile umane trebuie să fie îndeplinite pentru ca o entitate să aibă personalitate? Toate? Câteva? Nu toate conduitele umane pot să fie considerate inteligente. Din contră, există numeroase exemple de comportamente considerate a fi lipsite de inteligență. În plus, unele trăsături umane nu sunt dezirabile, tocmai acesta fiind avantajul conferit de inteligența artificială. Spre exemplu, atunci când au de-a face cu o muncă repetitivă, oamenii obosesc, se plictisesc, își pierd concentrarea. Pe de altă parte, un robot este capabil să facă aceeași muncă zi de zi, indiferent cât de repetitivă ar fi, fără a-și diminua atenția sau a se plictisi. În schimb, dacă numai unele dintre aceste trăsături ar trebui să fie îndeplinite, care ar fi acestea? Deși în foarte multe domenii lasă mult de dorit, deja există totuși numeroase alte activități unde I.A. a depășit cu mult capacitatea umană, mai ales atunci când este vorba despre capacitatea de calcul.

În plus, ieșind puțin din sfera dreptului penal și pornind de la logica articolului prezentat anterior, anumite categorii de persoane, care de facto au capacitate juridică, nu ar trebui să o aibă, nefiind capabile de a exercita drepturi și de a li se impune obligații. Este vorba aici despre persoanele concepute, dar nenăscute. Potrivit art. 36 Cod civil, drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu. Este adevărat că acest articol se referă strict la capacitatea civilă, nu și la cea penală, dar autorul articolului discută expres despre capacitatea civilă, ajungând la aceeași concluzie. La această chestiune se poate răspunde invocând faptul că este vorba despre o capacitate de folosință anticipată, care se consolidează la momentul nașterii. Nu considerăm că această observație este una pertinentă, având în vedere că nici despre un nou-născut nu se poate spune că are abilitățile cognitive necesare pentru a poseda și exercita drepturi, respectiv a îndeplini anumite obligații. Mai mult, în aceeași situație se pot afla și diverși indivizi cu o capacitate mentală afectată de o boală psihică. Există în acest sens instituția punerii sub interdicție^[106]. Această instituție vizează tocmai situația în care o persoană își pierde, psihic, capacitatea de a exercita singură drepturile. Cu toate acestea, o astfel de persoană nu își pierde personalitatea juridică, cel puțin nu în dreptul român, unde imputabilitatea este o chestiune distinctă. La fel se poate discuta și despre o persoană care intră în comă.

Trecând peste acest fapt, avem dubii cu privire la asemănarea corporațiilor cu idolii religioși, pe de o parte, respectiv asemănarea animalelor cu inteligența artificială, pe de altă parte. Practic, atunci când se vorbește despre personalitatea juridică a idolilor religioși, există doar cazul Indiei, care recunoaște personalitatea juridică a anumitor temple. Celelalte state recunosc doar personalitatea juridică a acestora, fără a conferi propriu-zis personalitate juridică templelor și clădirilor religioase de pe teritoriul lor^[107]. În acest stat, rațiunea de a conferi personalitate juridică are de-a face cu un set de cutume religioase^[108]. Din acest punct de vedere, rațiunile pentru care cele două au personalitate juridică sunt radical diferite. Asemănarea, potrivit unor autori, constă în aceea că ambele sunt administrate de oameni care exercită drepturile și execută obligațiile în numele societății comerciale sau templului^[109]. Problema cu acest criteriu este că orice persoană, animal sau obiect, poate să aibă un astfel de ocrotitor legal. Spre exemplu, cimpanzeii, despre care autorul afirmă că nu pot avea capacitate juridică^[110], ar putea avea un ocrotitor legal care să exercite în numele lor drepturi și să execute obligații, la nivel conceptual. Imaginăm aici exemplul  unui cimpanzeu care execută spectacole la un circ. S-ar putea considera că circul (persoană juridică) este reprezentantul legal, dacă legiuitorul ar dori să abordeze o astfel de reglementare.

Prin prisma tuturor acestor chestiuni, apreciem problematică și eronată raportarea inteligenței artificiale la noțiunea de ființe umane. De altfel, pornind de la aceste criterii, autorii au dreptate când afirmă că roboții și I.A. nu trebuie să aibă personalitate juridică. Mai mult, probabil nu vor ajunge niciodată într-un asemenea stadiu al dezvoltării. În concret, apreciem că realitatea socială și istorică demonstrează faptul că legiuitorul nu s-a cramponat de aceste probleme atunci când a ales să confere sau nu capacitate juridică unor entități. În concepția pragmatică pare să câștige mai degrabă prima teorie, prezentată anterior, care relevă că până la urmă, personalitatea juridică reprezintă un concept juridic. De-a lungul istoriei, au existat cazuri în care oamenii nu s-au bucurat de personalitate juridică. Amintim în acest sens sclavia^[111]. Mai mult, realitatea demonstrează faptul că Arabia Saudită a conferit cetățenie unui robot, în condițiile în care statul este criticat pentru faptul că nu recunoaște o serie întreagă de drepturi persoanelor de sex feminin^[112]. Până la urmă, ceea ce se dorește prin conferirea unei personalități juridice este găsirea unui mecanism legal prin care să se reglementeze răspunderea juridică și găsirea unui cadru legal adecvat. Societățile comerciale au personalitate juridică nu pentru că „împrumută anumite caractere de la oameni”^[113], ci pentru că este util pentru societate, în opinia noastră. Răspunderea limitată, spre exemplu, este o „unealtă” puternică pentru oricine dorește să lanseze o afacere. Atât timp cât nu se face vinovată de fraudă, bunurile sale personale sunt la adăpost de o eventuală urmărire silită a creditorilor persoanei juridice. Acest mecanism este util societății întrucât încurajează oamenii să întreprindă diverse activități antreprenoriale, ceea ce are repercusiuni pozitive la nivel economic. Așadar, considerăm că personalitatea juridică este o construcție artificială, o ficțiune^[114]. Pentru toate aceste motive, considerăm că raportarea roboților/I.A. la oameni este inadecvată^[115].

---