„Ploaia”. Interviu cu prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române

25 oct. 2021
Vizualizari: 1613
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

De ceva timp ne căutăm sufletul prin lanuri… De ceva timp trăim într-o înșiruire dureroasă de cifre: 60 de ani și 20 de milioane de prunci uciși, alți 20 de ani pierduți… și 4 milioane de frați și surori… risipiți departe de părinți, de copii și de buruienile ce urcă pe crucile bunilor (fără a ști dacă vor avea vreodată puterea de a se întoarce acasă), 28 de ani trecuți de când libertatea ne-a fost livrată cu glonț pe țeavă și 120.000 de legi, ordine, decrete, ordonanțe, decizii, regulamente pentru… „legarea” noastră, a celor care am supraviețuit.

De ceva timp avem o rânduială, altfel de cum a lăsat-o Bunul și Apărătorul nostru Dumnezeu, departe de dreapta credință, fără răbdare și îngăduință față de celălalt, fără iertare și fără a cunoaște îmblânzirea iuțimii în căutarea răzbunării, fără de pâine, nu pentru că pământul ar fi rău, ci pentru că stăpânii plugului sunt răi.

De ceva timp nu mai știm că iubirea e răspuns pentru toate, că ea aduce bucurie, tihnă, prunci și, odată cu ei, mântuirea. De ceva timp ne căutăm sufletul prin lanuri… și nu reușim să ieșim din brazdă pentru că ne rușinăm să ne mărturisim cine suntem noi, românii, niște țărani învârtiți de Dumnezeu din lut, direct pe piatră, puși în strană înaltă între pământ și cer.

De ceva timp stau la zbor* cu Luminătorul Ilie. „O să plouă, Preabune Ilie (simt eu), o să avem rânduială nouă!”

*(A sta la zbor – a sta de vorbă, regionalism – Banatul de Munte)

Legal Point: Stăm de vorbă cu domnul prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române. Cât de lung e drumul de la Luncavița la București?

Ilie Bădescu: Aș putea să spun că este lung, dar, în același timp, aș putea să spun că este scurt. Acum, când îl privesc retroactiv, mi se pare un drum scurt. Dar el a fost lung fiindcă are o narațiune în spate, o poveste, povestea vieții. Și deci confruntări deopotrivă cu obstacole, cu exigențe, cu ceea ce reprezintă pragurile vieții sau pragurile consacrării, în măsura în care, de pildă, o carieră didactică universitară îți îngăduie și o asemenea evoluție și deci implică praguri de consacrare – eu am parcurs toate aceste etape, toate aceste perioade, să spun așa, într-un interval firesc, un interval normal, deși epocile au fost distincte. Cum bine se știe, noi am trecut prin cel puțin trei epoci. Eu, de pildă, sunt bănățean dintr-o zonă tradițională a Banatului, e vorba de Banatul de Munte, și este frumos că Romul Aldea, de pildă, spunea că Banat numai în Caraș mai există, adică în rest sunt influențe, sunt, bineînțeles, elemente umane din toate zonele țării. Dar Banatul de Munte este o zonă tradițională.

Vin din această zonă, și acolo aș putea spune că am cunoscut ceea ce reprezintă cultura tradițională veche a satului românesc, deci cunosc, cum s-ar spune, o epocă istorică, pe care perioadele următoare fără îndoială că cel puțin au eclipsat-o, dacă nu cumva au și împins-o într-un fel de umbră de lung termen. Pentru că nu se știe cum revin tradițiile, de pildă, pe scena din față a istoriei.

Legal Point: Vă gândiți la nedei, la toate elementele folclorice?

Ilie Bădescu: Mă gândesc nu numai la nedei; mă gândesc la ceea ce reprezintă, de pildă, cultura foarte veche, tradițională, a lumii țărănești, care este întemeiată pe scenariul dintâi; adică este pe scenariul Creației. Să ne aducem aminte că țărănimea este, de fapt, o aristocrație cu învestitură divină.

Fiindcă Dumnezeu a creat omul, l-a creat ca pe om al pământului. Și că, din punctul acesta de vedere, din Cartea Facerii, de pildă, știm că Dumnezeu îi spune: „Creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți pământul!” – ei sunt stăpânii pământului. De asemenea, este un colaborator al lui Dumnezeu; pentru că dă nume, cum știm foarte bine, animalelor. Deci omul este, din punctul acesta de vedere, sub această calitate, un aristocrat cu învestitură divină. Lumea țărănească este o lume liberă; mai ales lumea de munte este o lume liberă, are vocația justiției, a dreptății. Și, în același timp, este o lume extrem de discretă.

Am cunoscut, din punctul acesta de vedere, ceea ce este, de fapt, până la urmă, poate că lucrul cel mai interesant din cultura veche tradițională, și anume utilizarea tăcerii în comunicare. Cultura, cum s-ar spune, a tăcerii este una dintre cele mai expresive culturi, după părerea mea, din istoria culturală a umanității, pentru că ea este nu numai economicoasă și respectuoasă în ceea ce privește utilizarea semnelor, dar, în același timp, se pare că se întemeiază pe ceea ce a fost prevăzut în gesturile omenești, în reacțiile omenești ș.a.m.d. în scenariul dintâi al Creației. De aceea, este o înțelegere și un fel de consens tacit. Adică nu e nevoie de prea mult să spui „du-te mai încolo” sau „fă cutare lucru”, pentru că este suficientă privirea ca să se înțeleagă.

Legal Point: Din acest cadru veniți dumneavoastră?

Ilie Bădescu: Din acest cadru vin. De aceea am spus că am trecut prin trei epoci distincte. Această epocă a mai avut însă o chestiune foarte importantă, și anume vocația unei religiozități, aș spune, psaltice. Eu am cunoscut bătrâni, în special femeile în vârstă de la mine, de acolo, din Banatul de Munte, care aveau aproape o exprimare psaltică.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sau, ca să spun așa… am și văzut un lucru foarte frumos, o țărancă din Maramureș, cred, care spunea… Eu sunt absolut convins că n-a citit epistolele, de pildă, n-a citit Apostolul Pavel, să spunem Efeseni 26, 4, dacă nu mă înșel, în care se menționează: „Mâniați-vă și nu greșiți; soarele să nu apună peste mânia voastră!” Femeia aceasta spunea așa: „Să nu apună soarele și să nu-l ierți pe aproapele tău dacă ți-a greșit”.

Deci ea avea o gândire apostolică. Adică era în interiorul Evangheliei fără să știe. Mama mea, de pildă, care a fost o femeie fără carte, spunea: „Dumnezeu care, zice, are atâția oameni în ograda lui și ne îngăduie pe toți… Atunci noi cum să nu ne îngăduim unii pe alții?” Deci erau formele acestea elementare, aș spune aproape că o viață cu vocație evanghelică, așezată în structurile acestea foarte vechi, adică în modul de viețuire obișnuită a omului din satul românesc de munte, tradițional, de Banat, așa cum vă spun că l-am cunoscut eu. Am ieșit dintr-o lume, altminteri spus, și cu religiozitate profundă. Adică o religiozitate care nu ținea de ceea ce s-ar numi scenariu… de ritual, ci de esență. Și eu îmi aduc aminte, de pildă, bunica mea, căreia îi datorez, cum s-ar zice, îmbisericirea mea, în sensul că prin ea am descoperit frumusețea actului liturgic și toate cele care țin, până la urmă, de manifestarea de credință, era un om, cum să vă spun, care, tot la fel, avea o religiozitate spontană. Prin ea am învățat tipul acesta de religiozitate, care a fost, de altminteri, și primul meu element de confruntare când am intrat în perioada a doua: intrând în școală, gândiți-vă că noi am traversat școala de tip socialist, de tip comunist.

De pildă, eu am prins în ciclul primar manualele redactate după schema lui Roller, în care la loc de cinste era A. Toma… și Sahia, Theodor Neculuță etc.

Adică poezia care era mediocră; o poezie, cum să vă spun… sigur, cu scenariu ideologic, dar fără valoare estetică. Din punctul acesta de vedere, noi am intrat în acest mediu, am parcurs însă o renovare profundă a școlii. A apărut în perioada respectivă – și îl cunoașteți foarte bine – un poet de o frumusețe și, aș spune, de vocație evanghelică, de asemenea, precum Nicolae Labiș. În Moartea căprioarei, de pildă, e jertfa.

Lacrima aceea… deci este unul dintre cele mai frumoase poeme ale lacrimii scrise în perioada aceea în literatura română.

„Nimeni nu este întreg, decât dacă este așa cum l-a creat Dumnezeu. Că de aceea Dumnezeu a făcut femeia, nu numai ca să-i fie sprijin, ci să-i fie întregitate. Bărbatul fără femeie nu e întreg, femeia fără bărbat nu este întreagă, este jumătate”.

Legal Point: Moare animalul nevinovat ca să trăiască omul, cam asta este. Motivul hristic, de fapt.

Ilie Bădescu: Sigur. Dar lacrima copilului, de pildă, avea în ea puritate și avea putere. O forță transfiguratoare extraordinară. Pentru că avea și înțelegerea…

Adică el era chemat să participe la acest scenariu în care se face jertfa, ca să poată, cum s-ar spune, să existe perpetuarea vieții. Deci e un lucru formidabil.

Și, din punctul acesta de vedere, spun, am traversat și renovarea școlii. Au revenit, cu timpul, în manuale valorile adevărate – și ale literaturii, și ale culturii române. E adevărat că încă era ruptă școala de religie, de viața de credință și deci comunitatea instituției era în continuare ruptă, separată, divizată de comunitatea de credință a oamenilor și a societății. Și deci, din punctul acesta de vedere, noi ar trebui să ne asumăm, cum s-ar spune, aceste rupturi. Adică să aducem opușii la coincidență.

Este un lucru foarte dificil, pe care a trebuit să-l parcurg în viața mea profesională și să caut metodele de soluționare care, în ultimă instanță, m-au condus spre finalul – ca să anticipez cumva – activității mele științifice. Spre finalul… spre vârsta actuală a activității științifice, la ceea ce reprezintă, din punctul meu de vedere, una dintre expresiile științei prin ochii credinței, cum spun doi sociologi formidabili americani, Tony Campolo și David Fraser, care au scris un manual, o carte foarte frumoasă, un tratat: „Sociologia prin ochii credinței”. Și ei spun: „Domnule, știința se modifică, ea devine mărturisitoare”; ea Îl mărturisește pe Dumnezeu.

Implicit, stând înlăuntrul credinței, nu alături de credință, nu în afară. Deci acesta este un triumf extraordinar al cunoașterii, să realizezi o asemenea unitate, o asemenea sinergie și să aduci actul cognitiv înlăuntrul credinței. Altminteri spus, să aduci cuvântul științei înlăuntrul cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este lucrul, după părerea mea, pe care eu l-am căutat – și am reușit cumva – să-l ating în cărțile mele, în special în seria de volume dedicate noologiei, adică unui domeniu dedicat cunoașterii ordinii spirituale a lumii; și noopoliticii, deci, cum s-ar spune, cetății modelate de puterea spiritului…

Legal Point: Aveam întrebări în legătură cu lucrul acesta.

Ilie Bădescu: Dar revin însă ca să spun că, iată, această a doua epocă prin care am trecut, care a fost o epocă contradictorie… Eu am avut, din păcate, și probleme de dosar politic, fiindcă și tatăl meu, și fratele meu au fost deținuți politici și am avut dificultăți tot timpul – și la intrarea în liceu, și după aceea.

Trecând peste acel scurt interval de liberalizare, care a fost după ’64, până prin ’78 – a fost un interval de relativă liberalizare, de relaxare, adică în felul acesta eu am putut să particip la un examen de admitere fără dosar; pentru că altminteri n-aș fi fost acceptat la admiterea la universitate. Și deci, din punctul acesta de vedere, a fost o perioadă de deschidere extraordinară. Și perioada studiilor mele la Sociologie a fost o perioadă care, cum să spun, s-a bucurat de toată deschiderea spre marea circulație a cărții științifice mondiale. Eu am citit în perioada respectivă cărți de sociologie occidentală, franceză, engleză – erau accesibile, am avut acces. Deși, în continuare, cartea românească din perioada interbelică, un anumit tip de carte, era în continuare la fondurile interzise. Dar se puteau obține aprobări speciale de accesare, în cadrul bibliotecilor, a acestei cărți de la fondurile interzise. Deci aceasta a fost o epocă prin care am trecut, care, într-un fel, a fost o bătălie…

Cine ar privi în urmă și s-ar opri la această perioadă ar spune: „Domnule, Bădescu a pierdut această bătălie”. Adică am căzut în ceea ce Sf. Ioan Gură de Aur numește „nesimțirea încremenită” – adică indiferența față de Dumnezeu, față de religie, față de credință. Deci am trecut printr-o epocă nihilistă, care nu atât că L-a negat pe Dumnezeu explicit, prin apostazie, ci prin nesimțire, prin indiferență.

Adică prin ignorare. A fost, cum să vă spun, lucrul cel mai teribil, punctul cel mai de jos al traseului, al drumului meu, din care m-au trezit evenimente foarte interesante – eu sunt absolut convins că revenirea la o manifestare de credință firească, în felul ei, dar profundă, de asumare, din adâncime, a relației cu Dumnezeu este – sau a fost – în mare măsură efectul, ca să nu zic o întâmplare… deși cuvântul ne ajută, fiindcă etimologia cuvântului înseamnă „in templum” – întâmplare. Deci, prin „întâmplare” în limba română ni se spune că, de fapt, suntem readuși… Nu-i nimic întâmplător în sensul de hazardat; ci este „in templum” – suntem restaurați, adică readuși în templu, în credință. Deci a fost așa, ceva foarte interesant, o experiență pe care n-am prezentat-o niciodată, de revenire la ceea ce este, într-adevăr, linia aceasta de credință, care pentru mine a fost benefică, fiindcă m-a ajutat să mă apropii de ceea ce spuneam că este știința mărturisitoare – cu care am intrat în cea de-a treia perioadă, în confruntarea cu cel de-al doilea nihilism, al perioadei de după ’90, când toți am crezut că s-a terminat cu toate formele acestea de dominație a minții și a sufletului omenesc, dar în realitate am intrat într-o perioadă de dominație a corectitudinii politice… adică ne-am confruntat cu cealaltă față a răsturnării, a deformării, a falsificării vieții.

Adică răsturnarea și căderea, până la urmă, din firescul vieții. Atunci când, de pildă, lumea a fost împinsă în ceea ce este „revoluția sexuală”, cum a fost denumită, de pildă, a fost împinsă la niște experiențe care țin de – cum spune Hutley la un moment dat – dictatura statului magic; dictatura blândă, soft, care este însă mai periculoasă, prin perversiunea ei, decât dictatura ideologică, care duce tot la idolatrie. Cum spune Bernard Lévy, duce la idolatria sexului, la idolatria consumeristă, a consumului, a obiectului, a gadgetului ș.a.m.d., așa cum dincolo a fost idolatria ideologiei.

Credința… Cine îndrăznea să nu creadă în Marx, în Engels, în Lenin, în învățătura marxistă ș.a.m.d.? Ei, a căzut idolatria aceea. A fost o bătălie teribilă…

Legal Point: Va cădea și aceasta?

Ilie Bădescu: Părerea mea este că da. Bătălia sigur că este… ea e necurmată. În fond și la urma urmei, ea a început de la începuturi, adică de la venirea Mântuitorului Iisus Hristos pe lume. A fost, de fapt, cum știm foarte bine, războiul cu cărturarii, cu fariseii. Și acest război nu s-a încheiat și nu se va încheia niciodată. El va fi așa, va merge până la sfârșitul lumii, până la sfârșitul veacului. Deci războiul acesta, cum s-ar spune, până la urmă, are un caracter asumptiv.

Adică nu poți, de pildă, să ieși din el. N-ai cum! Pentru că, în fond și la urma urmei, asta ține într-un fel și de statura sau de condiția antropologică a condiției omenești. Noi suntem trup și suflet. Nu știm să rezolvăm întotdeauna această opoziție, această, cum s-ar spune, dualitate. Fiindcă noi trebuie să le aducem la unitate, dar vedeți cât de ușor se eșuează în această aducere la coincidență a opușilor! Vedem, de pildă, ce se întâmplă în chestiunile legate de viața familială – redefinirea familiei, redefinirea genului ș.a.m.d. E ca și cum ai putea să spui că doi ciorapi de piciorul stâng alcătuiesc o pereche. Păi ei nu fac o pereche! Doi ciorapi de piciorul stâng nu sunt o pereche de ciorapi. Ca să fie o pereche de ciorapi, trebuie să fie unul din dreptul, unul din stângul. Ca să fie, cum spune în cartea Facerii, că Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră. Și a făcut Dumnezeu om după chipul și asemănarea Sa, bărbat și femeie i-a făcut” – ăsta-i om. Am văzut acum o chestiune foarte ciudată, curioasă, în Anglia – o dezbatere legată de propunerea unei doamne ca să fie scos din vocabular cuvântul „man”. Deci o ciudățenie, cum să vă spun… Numiți-mă „persoană”.

Bătălia aceasta cu firescul lingvistic, firescul limbii, bătălia cu firescul genului. Nimeni nu este întreg, decât dacă este așa cum l-a creat Dumnezeu. Că de aceea Dumnezeu a făcut femeia, nu numai ca să-i fie sprijin, ci să-i fie întregitate. Bărbatul fără femeie nu e întreg, femeia fără bărbat nu este întreagă, este jumătate.

Legal Point: Deci toate aceste tendințe le-ați trăit și le-ați văzut cu ochii dumneavoastră.

Ilie Bădescu: Eu le-am trăit, le-am traversat ca toți. Noi, împreună, am trecut prin ele, deci aș spune că biografia unui om închide în ea epoci istorice.

„…trebuie să-l vezi pe cel de lângă tine, pe omul necăjit. Dacă nu ai acest tip de sensibilitate, cum să spun, lumea aceea rămâne în continuare anonimă, singură, izolată, separată de restul, pe seama statului cumva, dar cât poate să-i ofere statul?”

Legal Point: Domnule profesor, de ce sociologia?

Ilie Bădescu: Pasiunea pentru sociologie probabil că, într-un fel, vine… știți, ca în celebrul personaj al lui Molière, Monsieur Jourdain, care nu știa că face proză. Și îi spune: „Da, faci proză”. Noi suntem, într-un fel sau altul, sociologi fără să știm; toți suntem sociologi. Și la un moment dat se întâmplă ceva foarte curios cu pasiunile acestea, că unii dintre noi auzim mai puternic chemarea lui Dumnezeu. În fond, prin fiecare talent al nostru, dar al nostru, înzestrare ș.a.m.d. este exprimată chemarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne cheamă. Trebuie să fii matematician pentru că te-a înzestrat să fii matematician. Deci te așteaptă. Ca în pilda talanților, ca în pericopa evanghelică, să nu îngropi talantul, să-l înmulțești.

Dumnezeu te așteaptă. Deci ne cheamă pe toți. E o chemare a lui Dumnezeu în cer pentru fiecare dintre noi. Probabil că pentru mine a fost o asemenea chemare, dar tot Dumnezeu m-a ajutat s-o ascult, s-o aud – pentru că și aici este o mare problemă, că te pot devia de la buna audiție a chemării lui Dumnezeu. Sunt foarte multe ispite care te pot abate pe parcurs. De ce nu cazi prin aceste ispite este un lucru tainic!

Legal Point: Tot o minune de la Dumnezeu…

Ilie Bădescu: Da, o minune de la Dumnezeu. Aș spune că, într-adevăr, este cum spunea un teolog, că destinul omului este ascuns în Dumnezeu. Deci este evident că ceva ține de faptul că noi suntem, într-un fel, trimiși în lume, fiecare dintre noi cu o misiune. Și toți, împreună, cu misiunea finală – cu așteptarea în Eschaton, adică să împlinim acest dar primit prin Iisus Hristos, darul mântuirii, să ne putem întoarce acasă, în cer.

Legal Point: Și credeți că aceasta a fost linia dumneavoastră?

Ilie Bădescu: Eu cred că a fost ceva. Ține de vocație, pentru că nu m-am abătut – proba o am acum. N-aș fi știut să spun asta sau n-aș fi spus cu atâta tărie la începuturile carierei mele. Dar constatând acum că nimic nu m-a putut devia – și am avut multe ispite, am avut chemări spre funcții, spre poziții importante, politice, instituționale, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să le ocolesc. Adică nu le-am dat curs. Ceea ce înseamnă că, întradevăr, vocația a fost puternică; sau mai puternică decât aceste condiționalități, aceste chemări, aceste atracții, aceste cântece de sirenă care m-ar fi înstrăinat de la întoarcerea în Itaca. Asta este marea problemă – ne întoarcem acasă.

Legal Point: Pe măsură ce înaintăm, domnule profesor, am puternicul sentiment că am venit exact unde trebuie – și vă mulțumesc pentru deschiderea aceasta de perspective, pe care n-am întâlnit-o până acum… Vreau să vă întreb: care ar fi câteva politici sociale de bază care ar putea desțeleni România din confuzia în care se află?

Ilie Bădescu: În primul rând, eu cred că ar trebui să fie… Eu vă spun, politicile sociale, în clipa de față, au o trăsătură foarte curioasă. Ele, pe de o parte, vin cumva dintr-o vocație semiasumată a statelor față de popoarele peste care se perfectează. Și deci, din punctul acesta de vedere, se încearcă, se experiază, se experimentează moduri, modele de răspuns la această problemă, încercându-se a se reface, a se depăși ruptura dintre țara reală și țara legală, cum spuneau în perioada interbelică sociologii. Adică se încearcă, de pildă, un răspuns cumva de sus în jos, de la cei care fac legile și politicile, spre cei de jos, spre țara reală, adică spre societate așa cum este ea. Pe de altă parte însă, politicile acestea sociale au apărut dintr-o inițiativă foarte interesantă, a singurei femei în domeniul acesta care a primit Premiul Nobel pentru științele socio-umane – este Jane Addams, Statele Unite, cea care a inventat social work-ul. Adică a apărut ca un fel de răspuns al statului american, deci al Americii, la acele categorii foarte eterogene de coloniști veniți în spațiul, în teritoriul american, care vorbeau limbi diferite; care aveau probleme diferite. Deci în momentul acela apare această inițiativă, de inspirație, spun eu, divină, de răspuns la această teribilă provocare: „Domnule, eu pe cine am alături? Pe cine pot să întreb?” Și răspunde, în momentul acela, lumea aceasta americană, de la vârful societății, lumea cultă, intelectualul, științificul american, care era în același timp și unul religios. De pildă, toată sociologia interacționistă americană, după părerea mea, datorează enorm faptului că și Horten Culley, și George Herbert Mead se extrag din medii creștine, neoprotestante. Deci oamenii aceștia, în momentul acela, oferă răspuns, și apare, după opinia mea, prima formă de politică socială cu vocație spirituală.

Deci o politică socială fără dimensiune spirituală, după opinia mea, eșuează; adică este o politică abstractă. Tot în America s-a răspuns la o asemenea provocare, în cadrul New Deal-ului roosveltian. Roosvelt, în valea Tennessee, a făcut un experiment social extraordinar, prin care a relansat, după criză, America pe baza unui asemenea proiect social. În cultura română, în perioada interbelică, Dimitrie Gusti, prin legea serviciului social… foarte interesantă; lumea o ignoră. Și la ora actuală toți factorii politici, ai guvernelor românești, ignoră această experiență extraordinară – Legea serviciului social, prin care erau readuși, cum s-ar spune, intelectualii, oamenii de carte, specialiștii ș.a.m.d., într-o formă sau alta, înlăuntrul comunităților.

E adevărat că acolo era vorba despre comunitățile rurale, țărănești, despre sate. Dar nu numai satele și cartierele ș.a.m.d. au nevoie de această energie. Deci nicio politică socială, care nu se bazează pe mobilizarea acestui energetism, de împreună-lucrare, al specialiștilor, al instituțiilor, al serviciilor ș.a.m.d. cu legiuitorul, nu are sorți de izbândă. Adică nu poate să ducă la rezultate convenabile. Deci, din punctul acesta de vedere, eu cred foarte mult în experiența serviciilor sociale sau a politicilor sociale care sunt implicit asumate în cadrul serviciilor sociale de tip creștin și cred că, până la urmă, dacă acest model va cuceri statul, deci va cuceri guvernele, atunci avem șanse să avem politici sociale de succes. Altminteri este foarte greu.

Legal Point: Deci nu puteți despărți caritatea de izvorul carității.

Ilie Bădescu: Nu, pentru că, vă spun, eu nu cred, de pildă, că fără comunități putem rezolva această problemă. Niciodată, mai ales un stat care se confruntă cu precarități financiare foarte serioase, el nu poate să extragă din fiscalitate, de pildă, surplusul acela necesar pentru a rezolva problemele sociale. Adică ceea ce vedem că e atât de acut în clipa de față în România; dar nu numai, peste tot. Și atunci, părerea mea, dimensiunea comunitară, și nu oricum, dar participarea comunității înlăuntrul acelui model, creștin, ca fiind uniunea fraților întru iubire de aproapele.

Adică trebuie să-l vezi pe cel de lângă tine, pe omul necăjit. Dacă nu ai acest tip de sensibilitate, cum să spun, lumea aceea rămâne în continuare anonimă, singură, izolată, separată de restul, pe seama statului cumva, dar cât poate să-i ofere statul? Chiar și acele forme de asigurare minimală sunt insuficiente…

Legal Point: Este clar. Și știți ce am observat, domnule profesor? Există o tendință în România postdecembristă, așa cum îmi place mie să o numesc după ’89, în care, treptat, se despart două clase sociale predominante: clasa celor foarte bogați și clasa celor foarte săraci. Încet, încet, clasa de mijloc se subțiază. Așa este sau este doar o percepție a mea?

Ilie Bădescu: Așa este!

Legal Point: Ce facem în condițiile acestea?

Ilie Bădescu: Curbele statistice arată foarte clar această polarizare. Adică nu mai avem curba aceea a lui Gauss, în care mijlocul are majoritatea, ci, din contră, mijlocul are minoritatea.

Adică, altminteri spus, intrăm sub domnia legii lui Vilfredo Pareto, care spunea că sunt într-o societate – el socotea că aceasta e lege universală – foarte mulți care au venituri foarte puține și foarte puțini care au venituri foarte înalte. Deci polarizarea aceasta este, în clipa de față, provocarea cea mai puternică a guvernelor în toată zona răsăriteană. Cei care au încercat să răspundă într-un mod, după părerea mea, inteligent și cu iubire față de popoarele peste care se perfectează sunt câteva dintre guvernele din Europa Centrală – numesc, de pildă, în primul rând Polonia aici, dar nu numai, și Slovacia, Ungaria –, ei au încercat și încearcă din punctul acesta de vedere să inițieze și să susțină politici și economice, și sociale ș.a.m.d., care să conducă în ultimă instanță la dezvoltarea clasei mijlocii. Nu acesta este cazul României, din păcate.

Legal Point: Numiți, vă rog, câteva caracteristici directe ale societății românești de azi.

Ilie Bădescu: Eu am mai spus lucrul acesta și vreau să revin cu aceste câteva constatări. Am spus că prima chestiune prin care putem recunoaște, de pildă, pacea lăuntrică și liniștea sufletească a unei societăți se referă la condiția maternității, la mamă. Pentru că eu mă gândesc, spre exemplu, la ce s-a întâmplat – cunosc aceste statistici – cu avorturile în spațiul românesc. Sunt statistici, de pildă, care au evaluat numărul de avorturi – din ’58 până astăzi sunt cca 20 de milioane. Deci în 60 de ani, iată, au fost uciși 20.000.000 de prunci. Deci, cum se spune și în Cartea Facerii, sângele lui Abel Îl striga pe Dumnezeu. Sângele pruncilor uciși în pântecele matern Îl strigă pe Dumnezeu.

Aceasta este o apăsare cumplită asupra unei societăți. Și deci, din punctul acesta de vedere, până când nu avem condiția Rahelei, care „refuză să se lase mângâiată pentru că nu mai erau” copiii uciși de Irod… Iar această irodiadă la care consimte mama este cutremurătoare, este zguduitoare.

Deci este o primă chestiune, pe care, după opinia mea, trebuie să o avem în vedere atunci când gândim… O trăsătură, să-i spunem așa, însă nu e o trăsătură izolată.

Legal Point: E dramatic…

Ilie Bădescu: E chiar dramatic, este adevărat. Deși, într-un fel, putem consemna – și eu am consemnat asta, ca sociolog, o tendință inversă. Adică recuperarea vocației maternității.

Mama frumoasă, de formulă creștină, care redescoperă vocația alăptatului. Bătălia, în momentul de față, în lume este bazată pe o singură armă: leagănul copiilor.

Câți copii de leagăn există într-o societate – cu asta se câștigă. Deci a doua problemă care, după opinia mea, marchează societatea românească este ceea ce specialiștii în demografie numesc „iarna demografică”. Adică o cădere cumplită a natalității. Noi am ajuns… media europeană e 1,6 copii pe o femeie; la noi este 1,3. E o cădere cumplită cota de copii pe femeia fertilă. Este o chestiune, fiindcă aceasta duce mai departe, iarăși, la un fenomen foarte alarmant într-un fel, și anume la ceea ce eu socotesc că este – și l-am numit ca atare – decapitarea genealogică a societății europene în genere și inclusiv a societății românești.

Adică reculul, recesivitatea numărului de familii reproductive într-o societate. Numărul de familii, de pildă, în România, a scăzut între recensământul din ’92 și cel din 2011 cu peste 500.000! Deci, vă dați seama, asta înseamnă o contracție a stocului genealogic foarte alarmantă. Stocul genealogic este o formă a capitalului uman de care o societate are absolută nevoie. Mai ales că societatea românească se confruntă cu celălalt mare fenomen, adică cu migrația; și pleacă tinerii, adică cei care sunt, în același timp, și resursa potențială reproducătoare, și energia inovatoare, întreprinzătoare. Ei fac afaceri în afară, iar numărul mare de copii care s-au născut afară este, proporțional, alarmant de mare, comparativ cu cei care se nasc în țară. Din punctul acesta de vedere, vedem că sunt aceste fenomene care, în opinia mea, sunt fenomene de maximă alarmă. Și, nu în ultimul rând, mie mi-e frică de tipul acesta de demisie intelectuală a elitelor românești în raport cu fundamentul spiritual al societății românești și, până la urmă, cu fundamentul spiritual al civilizației europene. Adică sunt prea multe experimente intelectuale, sunt prea multe forme, prea multe rătăciri și prea multe, să zic așa, exprimări ale adeziunii la programele nihiliste, încât să nu fii alarmat în contextul actual și în contextele actuale… vedem lucrul acesta și la televiziunile comerciale.

Din fericire, există câteva televiziuni cu profil spiritual, care sunt extrem de importante, dar ponderea lor este redusă, e diminuată. Domină, evident, televiziunile comerciale. Și ceea ce aduc sunt, de fapt, până la urmă, programe care țin de dictatura statului magic. Adică de această idolatrie care vine prin plăceri ș.a.m.d.

„…mie mi-e frică de tipul acesta de demisie intelectuală a elitelor românești în raport cu fundamentul spiritual al societății românești și, până la urmă, cu fundamentul spiritual al civilizației europene”.

Legal Point: Domnule profesor, vă mulțumim foarte mult pentru aceste deschideri de perspectivă. Cum vi se pare proiectul nostru Legal Point?

Ilie Bădescu: Eu cred că este un proiect care era necesar. Adică în România, de pildă, există o tendință – face parte din eristica, poate cu rădăcini bizantine, de tip bizantin –, un fel de anarhie a individualismului de formulă răsăriteană, bizantină, înlăuntrul căreia se manifestă și confuzia, și difuzia conceptelor, noțiunilor.

Inclusiv în actul legislativ, știm foarte bine că în jurisprudență, de pildă, sunt acum presiuni teribile. Într-o societate în care într-un interval foarte scurt, după ’90, au apărut un număr de 120.000 de acte normative – este înspăimântător! Nu văd cum se poate rezolva această chestiune.

Aceasta presupune, iată, un tip special de mobilizare a energetismului intelectual românesc, în raport cu această problemă, cu această provocare. Pentru că, altminteri, asistăm la accentuarea fenomenului de anomie legislativă, adică incoerența legilor, slăbirea puterii legii, a conceptului normativ ca atare. Pentru că legea există; ai legi cât încap. Numai că n-au putere. Adică apare un deficit normativ în societate, fiindcă eficacitatea legii a scăzut, între altele, și pentru că este incoerentă. Nu sunt împăcate, sunt legi contradictorii… Și, din această cauză, de pildă, se accentuează elementul coercitiv, constrângător în societate – ceea ce vedem că se dezbate, în clipa de față, și la televiziuni, și în toată presa –, în detrimentul celui, să-i spunem, persuasiv, adică a celui care în ultimă instanță se bazează pe participarea minții omenești, a sufletului ș.a.m.d. la actul normativ, la actul normării într-o societate. Pentru că, altminteri, Justiția e deasupra, legea e deasupra, societatea e dedesubt; și între ele e o ruptură, adică e un abis.

* Este extras din Revista Legal Point nr. 1/2018.

„Ploaia”. Interviu cu prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române was last modified: octombrie 25th, 2021 by Ilie Bădescu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Ilie Bădescu

Ilie Bădescu

Este profesor universitar doctor și director al Institutului de Sociologie al Academiei Române.
A mai scris: