Persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii. Stabilirea competenţei de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei (NCPC, L. nr. 554/2004, L. nr. 62/2011, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2535/2020

NCPC: art. 95 pct. 1, art. 135 alin. (1); L. nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. f); L. nr. 62/2011: art. 1 alin. (1) lit. p), art. 210; C. muncii: art. 267, art. 269 

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu, ca urmare a disjungerii cererii formulate în dosarul nr. x/2019, îl reprezintă anularea Ordinului nr. 400/8.07.2019 emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 8.07.2019, pe durata incapacității temporare de muncă a domnului B., director general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, directorul Direcției Științifice, Proiecte și Programe, doamna C., asigură conducerea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

Articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 definește autoritatea publică drept orice organ de stat al unităților administrativ teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, fiind asimilate autorităților publice, în sensul legii, persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ, contenciosul administrativ este „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin urmare, pentru a fi în prezența unui litigiu a cărui competență de soluționare aparține instanțelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puțin uneia dintre părți, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, în cauză, Ordinul nr. 400/8.07.2019 a fost emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI în temeiul dispozițiilor de dreptul muncii și, ca atare, nu creează un raport juridic de drept public.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind „conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative”.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii – persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din același cod statuează că:

„(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă, motiv pentru care, în cauză, competența revine Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în raport de prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.