Organizarea şi funcţionarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale (H.G. nr. 638/2023)
Actul publicat în Monitorul Oficial | Preambul | Sumar |
Hotărârea Guvernului (H.G.) nr. 638/2023 privind organizarea și funcționarea Oficiului de Film și Investiții Culturale (M. Of. nr. 699 din 31 iulie 2023) | În temeiul: – art. 108 din Constituția României, republicată; – art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 39/2023 privind înființarea Oficiului de Film și Investiții Culturale, precum și pentru stabilirea unor măsuri instituționale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România. | Se stabilesc măsurile de organizare și funcționare a Oficiului de Film și Investiții Culturale. |
În M. Of. nr. 699 din data de 31 iulie 2023 s-a publicat Hotărârea Guvernului (H.G.) nr. 638/2023 privind organizarea și funcționarea Oficiului de Film și Investiții Culturale.
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale hotărârii:
Art. 1
(1) Oficiul de Film și Investiții Culturale, denumit în continuare Oficiul, funcționează ca instituție publică de cultură având personalitate juridică, subordonată Ministerului Culturii.
(2) Oficiul desfășoară activități de promovare a valorilor cultural-artistice și a resurselor culturale ale României și de atragere a investițiilor în domeniul cultural.
(3) Sediul Oficiului este în municipiul București, Piața Presei Libere nr. 1, sectorul 1.
Art. 1
În activitatea sa, Oficiul urmărește îndeplinirea următoarelor obiective generale:
a) promovarea pe plan internațional a valorilor cultural-artistice și a sectoarelor culturale naționale;
b) dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul cultural;
c) susținerea sectoarelor culturale prin stimularea atragerii investițiilor și finanțărilor în domeniul producției de opere audiovizuale, proiectelor culturale și infrastructurii culturale pe teritoriul României;
d) administrarea schemei de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice și a altor programe similare de finanțare a producției și distribuției de opere audiovizuale și de proiecte culturale pe teritoriul României;
e) sprijinirea și oferirea de asistență în legătură cu implementarea proiectelor culturale publice și private, naționale și străine, pe teritoriul României.
Art. 3
Pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 2, Oficiul are următoarele atribuții principale în domeniul său de activitate:
a) formulează propuneri pentru elaborarea de către Ministerul Culturii a strategiei de promovare a României ca destinație de investiții culturale;
b) promovează standardele europene în domeniul producției de opere audiovizuale, industriei cinematografice și realizării de proiecte culturale;
c) coordonează și asigură realizarea activităților și materialelor de promovare, în vederea stimulării investițiilor directe, autohtone și străine, în producția de opere audiovizuale, industria cinematografică, proiecte culturale și infrastructură culturală pe teritoriul României;
d) dezvoltă programe și proiecte în colaborare cu alte instituții și entități, în vederea promovării și susținerii proiectelor culturale, precum și atragerii de investiții în proiecte culturale și infrastructură culturală;
e) formulează și comunică Ministerului Culturii proiecte de acte normative pentru domeniul său de activitate;
f) propune Ministerului Culturii încheierea unor convenții, acorduri și a altor tratate de cooperare internațională, precum și aderarea la convențiile internaționale din domeniul său de competență sau, după caz, ratificarea acestora;
g) gestionează într-un sistem transparent schemele de ajutor de stat și programele de finanțare administrate în domeniile sale de competență, conform legii;
h) emite actele necesare și asigură organizarea și desfășurarea evaluării și selecționării proiectelor în cadrul programelor de finanțare administrate de Oficiu;
i) acordă sprijin investitorilor în identificarea resurselor artistice, culturale și conexe, a locațiilor de producție și a infrastructurii culturale pe teritoriul României;
j) desfășoară activități de informare, documentare și consultanță în domeniul său de competență;
k) elaborează indicatori statistici de specialitate și asigură colectarea datelor statistice pentru domeniul său de activitate în interes propriu ori la solicitarea celor interesați;
l) realizează, editează și, după caz, comercializează studii, analize, cercetări și sondaje în domeniile sale de competență;
m) organizează sesiuni de formare, cursuri și programe de specializare în domeniul său de activitate;
n) realizează opere audiovizuale și alte materiale de promovare a patrimoniului cultural și a sectoarelor cultural-creative din România;
o) asigură organizarea și participarea la acțiuni de promovare, festivaluri, târguri și evenimente, în țară și străinătate;
p) participă în cadrul organizațiilor și asociațiilor internaționale din domeniile sale de competență, conform legii;
q) consemnează, pe suport video, evenimente din viața culturală, pe bază de contract, în vederea conservării și constituirii patrimoniului național de imagini;
r) concepe, organizează și desfășoară campanii de promovare a activității culturale a instituțiilor publice de cultură, precum și a organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale cu activitate în domeniul culturii;
s) concepe, organizează și produce acțiuni și campanii de promovare a culturii naționale în lume;
ș) oferă, la cerere, asistență de specialitate instituțiilor publice de cultură pentru realizarea propriilor videoteci și fonduri videodocumentare;
t) poate cesiona, în condițiile legii, drepturile patrimoniale asupra producțiilor ori coproducțiilor realizate, în scopul realizării de venituri proprii;
ț) propune spre aprobare Ministerului Culturii programe și proiecte pentru susținerea și dezvoltarea de noi forme de exprimare artistică audiovizuale și asigură gestionarea acestora, potrivit legii;
u) propune spre aprobare Ministerului Culturii includerea în programele prioritare a proiectelor de promovare, prin mijloace audiovizuale, a ofertei culturale promovate de minister și de instituțiile publice de cultură aflate în subordinea acestuia;
v) colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și cu instituții publice de cultură în stabilirea de programe și proiecte concertate de promovare a fenomenului cultural artistic și de videotecare a acestuia;
w) realizează reproducerea, la cerere și contra cost, a producțiilor și fixărilor audiovizuale pe care le-a realizat sub orice formă, cu respectarea legislației privind drepturile de autor;
x) formulează propuneri către autoritățile competente cu privire la dezvoltarea investițiilor în infrastructura pentru producție de film;
y) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de Ministerul Culturii prin regulamentul de organizare și funcționare, conform obiectului de activitate, potrivit legii.
Art. 4
(1) Cheltuielile curente și de capital ale Oficiului se finanțează din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
(2) Finanțarea schemelor de ajutor de stat și a altor programe de finanțare gestionate de Oficiu se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, în limitele creditelor bugetare și de angajament aprobate sau din veniturile proprii.
Art. 5
(1) Veniturile proprii ale Oficiului se pot realiza din:
a) exploatarea și valorificarea bunurilor pe care le are în patrimoniul său ori în administrare, potrivit legii;
b) tarife percepute pentru activitățile prestate;
c) donații și sponsorizări, conform legii;
d) furnizarea de servicii de consultanță în domeniu;
e) activități de formare, cursuri și programe de specializare în domeniul său de activitate;
f) organizarea de congrese, conferințe, festivaluri, târguri și evenimente de specialitate în domeniul său de activitate;
g) realizarea de studii, analize și cercetări, precum și derularea de programe și proiecte specifice, pe bază de contracte, inclusiv în parteneriat public-privat;
h) valorificarea studiilor, analizelor și cercetărilor realizate de Oficiu, în condițiile legii;
i) valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală deținute, conform legii;
j) participarea în proiecte cu finanțare externă, în condițiile legii;
k) alte activități specifice realizate de Oficiu, în conformitate cu atribuțiile sale legale.
(2) Plata contribuțiilor și a cotizațiilor la rețelele internaționale culturale și organismele internaționale din domeniul său de activitate la care este afiliat sau participă Oficiul se va face din fonduri proprii ori din subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Oficiului.
(3) Tarifele pentru serviciile și activitățile Oficiului se aprobă prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Liberalitățile de orice fel pot fi acceptate numai dacă nu sunt grevate de condiții ori de sarcini care pot afecta autonomia Oficiului sau care sunt contrare obiectului său de activitate.
Art. 6
(1) Pentru realizarea obiectivelor și atribuțiilor sale, precum și pentru conceperea și punerea în aplicare de politici și acțiuni pentru atragerea de investiții în domeniul cultural, Oficiul va acționa în cooperare cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu instituțiile publice de specialitate, cu operatori economici și cu structuri ale societății civile și ale mediului de afaceri din țară și din străinătate.
(2) Pentru exercitarea atribuțiilor proprii, Oficiul poate să solicite informații și date de la persoane juridice de drept public și privat și persoane fizice cu activitate relevantă pentru domeniul său de competență.
Art. 7
Funcționarea Oficiului se asigură prin activitatea personalului angajat în baza contractelor individuale de muncă și prin colaborarea, în condițiile legii, pe bază de contracte civile încheiate potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și/sau contracte de cesiune a drepturilor de autor încheiate în baza Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu formatori, instructori, experți și specialiști în domeniile incidente și/sau conexe obiectivelor principale ale instituției, selectați pe bază de criterii profesionale.
Art. 8
(1) Oficiul este condus de către un manager, pe baza contractului de management, încheiat în urma concursului de proiecte de management, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Managerul este ordonator terțiar de credite.
(3) În exercitarea atribuțiilor sale, managerul emite decizii și instrucțiuni, conform legii.
(4) Managerul Oficiului conduce întreaga activitate a instituției, pe care o reprezintă în raporturile cu autorități și instituții publice, precum și cu persoanele juridice și fizice din țară sau din străinătate.
Art. 9
Oficiul are în dotare un număr de autoturisme pentru transportul persoanelor stabilit conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 10
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Regulamentul de organizare și funcționare, precum și organigrama Oficiului se aprobă prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Personalul existent în structura Studioului de Creație Cinematografică din București și a Studioului VIDEO ART se preia de către Oficiu și va fi încadrat în limita numărului maxim de posturi aprobat pentru Oficiu, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul instituției, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Încadrarea personalului instituțiilor care se reorganizează în numărul de posturi aprobat și pe noile funcții din cadrul Oficiului, precum și stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcții.
(4) Numărul de posturi al Oficiului se stabilește prin ordinul ministrului culturii prevăzut la alin. (1), cu încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut în nota de la pct. II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 11
(1) Patrimoniul Oficiului include și patrimoniul Studioului de Creație Cinematografică din București și al Studioului VIDEO ART, evidențiat conform situațiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și preluat pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (1) va cuprinde cel puțin:
a) prevederile bugetare pe anul 2023 și execuția bugetară la momentul predării-preluării;
b) structurile de personal preluate;
c) patrimoniul stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite de fiecare instituție;
d) drepturile de proprietate intelectuală și licențele de exploatare;
e) arhiva, videotecă, echipamente audiovizuale și altele asemenea, cu identificarea stării de conservare și a regimului juridic al acestora;
f) situația litigiilor și contractelor în derulare;
g) bazele de date.
Art. 12
La anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările și completările ulterioare, punctul II se modifică și se completează după cum urmează:
1. numerele curente 41 și 42 se abrogă;
2. după numărul curent 50 se introduce un nou număr curent, nr. crt. 51, cu următorul cuprins:
„51. | Oficiul de Film și Investiții Culturale | Venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat” |
Art. 13
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
a) art. 5, 51 și 52 din Hotărârea Guvernului nr. 527/1992 de reorganizare a unor instituții publice subordonate Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 21 septembrie 1992, cu modificările și completările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 600/1990 privind înființarea Studioului de creație cinematografică în subordinea Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 7 iunie 1990.