OMFP nr. 1.665/2020 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora – modificări (OMFP nr. 3037/2020)

14 dec. 2020
Vizualizari: 363

Actul modificat

Actul modificatorSumar
OMFP nr. 1.665/2020 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora

 

(M. Of. nr. 200 din 12 martie 2020)

 

OMFP nr. 3037/2020 pentru modificarea și completarea OMFP nr. 1.665/2020 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora

 

(M. Of. nr. 1210 din 11 decembrie 2020)

 

 

 

– modifică: pct. 5.2, pct. 6.3, pct. 7.2 din Anexa nr. 1;

 introduce: art. 12 alin. (3). 

 

În M. Of. nr. 1210 din 11 decembrie 2020 s-a publicat OMFP nr. 3037/2020 pentru modificarea și completarea OMFP nr. 1.665/2020 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora

Vă prezentăm, în cele ce urmează, modificările, dar și completările aduse respectivului act normativ.

 

Pct. 5.2

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 5.2 se prezentau sub următoarea formă:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„5.2. După actualizarea informațiilor conform pct. 5.1 și, după caz, pct. 6.2, Punctul central emite, prin sistemul informatic e-Popriri, Adresa de suspendare, temporară, totală sau parțială a indisponibilizării conturilor sau Adresa privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire asupra disponibilităților bănești, pentru poprirea înființată prin mijloace electronice de transmitere la distanță, după caz, și o încarcă pe platforma e-Popriri, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 2.3-2.5 și 2.7.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 5.2 se modifică și va avea următorul conținut:

5.2. După actualizarea informațiilor conform pct. 5.1 și, după caz, pct. 6.2, Punctul central emite, prin sistemul informatic e-Popriri, Adresa de suspendare, temporară, totală sau parțială a indisponibilizării conturilor sau Adresa privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire asupra disponibilităților bănești, pentru poprirea înființată prin mijloace electronice de transmitere la distanță, după caz, și o încarcă pe platforma e-Popriri, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 2.3-2.5 și 2.7. Prin excepție de la prevederile pct. 2.5, instituția de credit nu transmite mesajul privind motivul neînființării, acesta urmând să se actualizeze automat, săptămânal, de sistemul informatic e-Popriri prin preluarea informațiilor existente în bazele de date deținute sau la care are acces Agenția Națională de Administrare Fiscală.

 

Pct. 6.3

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 6.3 se prezenta sub următoarea formă:

„6.3. După actualizarea sumelor efectuată conform pct. 4.6 și 6.2, se transmite Adresa pentru înștiințarea instituțiilor de credit privind sumele rămase de recuperat, ca urmare a stingerilor efectuate, din popririle înființate prin mijloace electronice de transmitere la distanță, instituțiilor de credit cărora li s-au comunicat adresele de înființare a popririi, indiferent dacă acestea au încheiat sau nu cu A.N.A.F., Convenția-cadru prevăzută în anexa nr. 2 la ordin. Prevederile pct. 2.3-2.5 se aplică în mod corespunzător.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 6.3 se modifică și va avea următorul conținut:

6.3. După actualizarea sumelor efectuată conform pct. 4.6 și 6.2, se transmite Adresa pentru înștiințarea instituțiilor de credit privind sumele rămase de recuperat, ca urmare a stingerilor efectuate, din popririle înființate prin mijloace electronice de transmitere la distanță, instituțiilor de credit cărora li s-au comunicat adresele de înființare a popririi, indiferent dacă acestea au încheiat sau nu cu A.N.A.F. convenția-cadru prevăzută în anexa nr. 2 la ordin. Prevederile pct. 2.3-2.5 se aplică în mod corespunzător. Prin excepție de la prevederile pct. 2.5, instituția de credit nu transmite mesajul privind motivul neînființării, acesta urmând să se actualizeze automat, săptămânal, de sistemul informatic e-Popriri prin preluarea informațiilor existente în bazele de date deținute sau la care are acces Agenția Națională de Administrare Fiscală.

 

Pct. 7.2

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 7.2 se prezenta sub următoarea formă:

„7.2. În baza informațiilor prevăzute la pct. 7.1, precum și în cazul în care în urma actualizării sumei rămase de recuperat potrivit pct. 4.6 aceasta este „zero” lei, Punctul central emite, prin sistemul informatic e-Popriri, Decizia de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești, pentru poprirea înființată prin mijloace electronice de transmitere la distanță, și o încarcă pe platforma e-Popriri, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 2.3-2.5 și 2.7.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 7.2 se modifică și va avea următorul conținut:

7.2. În baza informațiilor prevăzute la pct. 7.1, precum și în cazul în care în urma actualizării sumei rămase de recuperat potrivit pct. 4.6 aceasta este «zero» lei, Punctul central emite, prin sistemul informatic e-Popriri, Decizia de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești, pentru poprirea înființată prin mijloace electronice de transmitere la distanță, și o încarcă pe platforma e-Popriri, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 2.3-2.5 și 2.7. Prin excepție de la prevederile pct. 2.5, instituția de credit nu transmite mesajul privind motivul neînființării, acesta urmând să se actualizeze automat, săptămânal, de sistemul informatic e-Popriri prin preluarea informațiilor existente în bazele de date deținute sau la care are acces Agenția Națională de Administrare Fiscală.

 

Art. 12 alin. (3)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 12, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

(3) Comunicarea către instituțiile de credit a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești, aferente popririlor înființate până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, se realizează de către Punctul central prin preluarea informațiilor cuprinse în acestea de la Unitatea de Imprimare Rapidă și încărcarea în spațiul privat de pe portalul A.N.A.F., prin intermediul platformei e-Popriri. Dispozițiile art. 1-3, 6-9 și 11 se aplică în mod corespunzător.

OMFP nr. 1.665/2020 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora – modificări (OMFP nr. 3037/2020) was last modified: decembrie 14th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.