Obligația plații taxei judiciare de timbru. Recurs anulat ca netimbrat (O.U.G nr. 80/2013, L. nr. 146/1997, O.G. nr. 32/1995)

9 sept. 2021
Vizualizari: 400
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 303/2021

O.U.G nr. 80/2013: art. 55; L. nr. 146/1997: art. 1, art. 2 alin. (1) lit. g), art. 11 alin. (1), art. 18 alin. (2), art. 20 alin. (3); O.G. nr. 32/1995: art. 3 alin. (2), art. 9 

Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 11.02.2021, a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului, pe care o va analiza cu prioritate și o va admite, și, în consecință, va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele care succedă.

Potrivit art. 55 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru intrată în vigoare la 29.06.2013 (act normativ prin care a fost abrogată Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru), pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cum este cazul în speță, taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.

În raport de textul de lege citat, se constată că, în speță, recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 24.693 RON, conform art. 11 alin. (1) liniuța a doua coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru completată și modificată și timbru judiciar, în cuantum de 5 RON, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 3 și art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, iar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată și timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca netimbrată.

În speță, recurentul-reclamant a fost legal citat pentru termenul de judecată din 11.02.2021, cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în valoare de 24.693 RON și timbru judiciar în cuantum de 5 RON, însă acesta nu s-a prezentat în instanță la termenul menționat, nici n-a depus la dosar înscrisuri prin care să facă dovada că și-a îndeplinit obligația legală de plată și nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, incidentă în speță, sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că, în cauză, recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației legale de a timbra recursul, conform art. 11 alin. (1) liniuța a doua coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din aceeași lege, care prevăd că neîndeplinirea obligației de a timbra atrage anularea cererii, va anula recursul, ca netimbrat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Obligația plații taxei judiciare de timbru. Recurs anulat ca netimbrat (O.U.G nr. 80/2013, L. nr. 146/1997, O.G. nr. 32/1995) was last modified: septembrie 9th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.