Obligarea pârâţilor la recalcularea şi plata drepturilor salariale cuvenite reprezentând diferenţele salariale dintre sumele reprezentând salarii de bază şi sumele achitate efectiv de către angajator (NCPC, NCC, L. nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 1136/2021

NCPC: art. 133 alin. (1), art. 134, art. 135 alin. (1); L. nr. 554/2004: art. 10 alin. (3); NCC: art. 87, art. 91

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul demersului judiciar inițiat de Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare – Filiala Jilava pentru membrul său de sindicat A. îl reprezintă obligarea autorității pârâte la recalcularea salariului de bază/de funcție și să emită noi decizii/ordine de numire în funcție pentru reclamanți la nivelul maxim cu cel pentru funcții similare în cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale la nivelul tuturor unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad/treapta, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și pentru aceleași condiții de desfășurare a activității, începând cu luna august 2016 și pentru viitor.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților la recalcularea și plata drepturilor salariale cuvenite reprezentând diferențele salariale dintre sumele reprezentând salarii de bază/de funcție/indemnizații de încadrare cuvenite și sumele achitate efectiv de către angajator, pentru fiecare reclamant-membru de sindicat, începând cu luna august 2016, sume de bani actualizate cu indicele de Inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Instanța de control judiciar constată, cum de altfel au reținut și instanțele aflate în conflict negativ de competență, că în cauză sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului”.

În cauză, se impune însă a fi tranșată noțiunea de domiciliu, în raport cu adresa părții de la locuința principală din județul Maramureș, astfel cum rezultă din actul de identitate, și adresa unde aceasta locuiește efectiv, respectiv reședința din București.

Potrivit art. 87 C. civ., prin „domiciliu” se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar „reședința” este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

Art. 91 din același Cod prevede că „Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”.

Se observă că în C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, statuează că:

„Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său”.

Așadar, se constată că legiuitorul nu a utilizat alternativ cele două sintagme, cum se întâmplă în cazul procedurii de citare, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare și nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, așa încât reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Prin urmare, având în vedere că domiciliul reclamantului se află pe raza județului Maramureș, potrivit actului de identitate, acesta va fi avut în vedere la stabilirea competenței teritoriale, reședința unde partea are locuința secundară neputând fi invocată pentru o eventuală prorogare de competență.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.