Obiectul revizuirii. Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei (NCPP, Constituţia României)

7 mai 2020
Vizualizari: 557
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 48/A/2020

Constituția României: art. 21, art. 129; NCPP: art. 275 alin. (2), art. 341 alin. (6) lit. a), art. 409, art. 421 pct. 1 lit. a), art. 459 alin. (7)

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În urma unui scurt istoric al cauzei, se constată următoarele:

– prin Încheierea penală nr. 39 din data 28.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosar nr. x/2019, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, nr. x/P/2019 din 08.05.2019, menținută prin ordonanța nr. x/C/2019 din 04.08.2019 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată;

– prin Sentința penală nr. 154 din data de 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 39 din 28.10.2019 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosar nr. x/2019.

În cauza de față, apelantul petent B. a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 154 din data de 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 (prin care, astfel cum s-a menționat anterior, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 39 din 28.10.2019 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosar nr. x/2019).

Conform dispozițiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., „Încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă. Sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea”.

Hotărârea la care se referă revizuirea este reprezentată de încheierea nr. 39 din data 28.10.2019 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, care este definitivă [potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.].

În raport de dispozițiile art. 459 alin. (7) teza finală din C. proc. pen., având în vedere că hotărârea la care se referă revizuirea este definitivă, Înalta Curte constată că este inadmisibil apelul exercitat de petentul B..

În plus, Înalta Curte constată că petentul B. nu face parte din categoria persoanelor care, potrivit dispozițiilor art. 409 din C. proc. pen., pot face exercita calea de atac a apelului.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Astfel, în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a apelului, așa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii apelate, a fost repusă cauza pe rol pentru clarificarea aspectului referitor la înaintarea la dosar a unor înscrisuri privind pe numitul B. și care vizau un dosar având alt număr decât cel de față, respectiv nr. x/39/2018 al Curții de Apel Suceava.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava a constatat că, din verificările efectuate de compartimentul arhivă-registratură al instanței, menționate în referatul întocmit la data de 02.12.2019, rezultă că la secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Suceava este înregistrat Dosarul nr. x/2018, care este atașat la Dosarul nr. x/2018, acest din urmă dosar fiind înaintat la data de 10.04.2019 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, dosar în care figurează ca parte numitul B. În consecință, s-a dispus detașarea dosar, întrucât nu au legătură cu cauza și trimiterea lor Serviciului arhivă pentru a fi înaintate la Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Se constată, așadar, că petentul C. nu a avut nicio calitate procesuală în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Suceava, în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 154 din data de 18 decembrie 2019, împotriva căreia acesta a declarat apel.

Referitor la memoriul depus la dosar de A., intitulat „Precizări și obiecțiuni în cauză”, Înalta Curte constată că aspectele menționate în cuprinsul acestuia nu sunt de natură a duce la o altă concluzie decât aceea a respingerii, ca inadmisibil, a apelului declarat în cauză.

Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B. împotriva Sentinței penale nr. 154 din data de 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul petent B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Obiectul revizuirii. Hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei (NCPP, Constituția României) was last modified: mai 6th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.