O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă – modificări (Legea nr. 216/2022)

15 iul. 2022
Vizualizari: 713

Actul modificat

Actul modificatorSumar
O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor

(rep. în M. Of. nr. 724 din 13 octombrie 2011)

Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative

(M. Of. nr. 709 din 14 iulie 2022)

 

 

– modifică: art. 3^1, art. 3^2, art. 28 alin. (3);

– abrogă: art. 28 alin. (2).

În M. Of. nr. 709 din 14 iulie 2022 s-a publicat Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative, care modifică, printre alte acte normative, și O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor. 

Vă prezentăm, în cele urmează, modificările aduse respectivului act normativ.

Art. 3^1

Vechea reglementare

„Conciliatorul este practicianul în insolvență compatibil, autorizat, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanța de judecată, în cadrul procedurii de concordat preventiv”.

Noua reglementare

Conform noii reglementări, art. 3^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Administratorul concordatar este practicianul în insolvență compatibil, autorizat în condițiile legii, care exercită atribuțiile prevăzute de lege sau cele stabilite de judecătorul-sindic, în cadrul procedurii de concordat preventiv”.

 

Art. 3^2

Vechea reglementare

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„Mandatarul ad-hoc este practicianul în insolvență compatibil, autorizat în condițiile legii, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanța de judecată, în cadrul mandatului ad-hoc”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 3^2 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Administratorul restructurării este practicianul în insolvență compatibil, autorizat în condițiile legii, care exercită atribuțiile prevăzute de lege în cadrul acordului de restructurare”.

 

Art. 28 alin. (2)

Vechea reglementare

„(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) se aplică și formei de exercitare a profesiei din care face parte practicianul în insolvență respectiv, cu condiția ca la momentul exercitării calității de avocat să fi făcut parte din forma de exercitare a profesiei numite în cauză”.

Noua reglementare

Art. 28 alin. (2) se abrogă.

 

Art. 28 alin. (3)

Vechea reglementare

„(3) Nu poate fi numită în calitate de practician în insolvență la o persoană juridică persoana care a deținut calitatea de administrator, asociat, acționar, director sau membru în consiliul de administrație ori alte funcții sau poziții similare la acea persoană juridică”.

Noua reglementare

Art. 28 alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Interdicția de la alin. (1) se aplică și persoanelor fizice care într-o perioadă de 2 ani anterioară datei confirmării acordului de restructurare/deschiderii procedurilor au avut calitatea de administrator, asociat, acționar semnificativ, director, membru în directorat, membru în consiliul de administrație sau în consiliul de supraveghere, precum și orice alte funcții sau poziții similare în cadrul persoanei juridice debitoare”.

O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență – modificări (Legea nr. 216/2022) was last modified: iulie 15th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.