O.U.G. nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative

15 apr. 2022
Vizualizari: 788

Actele modificate

Actul modificatorSumar

Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic

(rep. în M. Of. nr. 884 din 28 septembrie 2020)

Legea-cadru nr. 153/2017

(M. Of. nr. 492 din 28 iunie 2017)

Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

(M. Of. nr. 396 din 15 mai 2020)

 

O.U.G. nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 373 din 14 aprilie 2022)

Se stabilesc o serie de măsuri în cadrul sistemului de sănătate.  

– modifică: Legea nr. 136/2020: art. 8 alin. (3^3), art. 13, art. 19 alin. (4);

introduce: Legea nr. 136/2020: art. 8 alin. (3^4)-(3^10), art. 21^1 și art. 21^2;

Legea-cadru nr. 153/2017: anexa nr. II: cap. II: art. 15, anexa nr. VIII: cap. I: lit. B: art. 9;

abrogă: Legea nr. 55/2020: art. 21^2.

 

În M. Of. nr. 373 din 14 aprilie 2022 s-a publicat O.U.G. nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative. 

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții regăsite în respectivul act normativ.

Art. I

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor de COVID-19 și a complicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, cu excepția celor care, potrivit legii, se suportă din alte surse”.

Art. II

„(1) Casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, denumite în continuare case de asigurări de sănătate, contractează suma alocată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu destinația servicii medicale spitalicești.

(2) Casele de asigurări de sănătate contractează cu unitățile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești, în regim de spitalizare continuă, o sumă echivalentă cu media lunară a sumelor contractate pentru activitatea anului 2021”.

Art. IV

„Pentru serviciile medicale spitalicești de chimioterapie cu monitorizare, acordate în regim de spitalizare de zi, efectuate de unitățile sanitare cu paturi, decontarea serviciilor se efectuează la nivelul realizat, prin acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat”.

Art. V

„(1) Pentru unitățile sanitare care derulează Programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală cronică, precum și pentru unitățile sanitare care derulează Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice realizat în regim de spitalizare de zi, decontarea serviciilor se efectuează la nivelul realizat, prin acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.

(2) Actele adiționale de suplimentare a valorii de contract pentru situațiile prevăzute la alin. (1), pentru acoperirea serviciilor acordate peste valoarea de contract, se vor încheia în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

(3) Decontarea serviciilor de dializă și regularizarea trimestrială a acestora, precum și a serviciilor de radioterapie se efectuează la nivelul realizat, prin încheierea de acte adiționale de suplimentare a valorii de contract, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”.

Art. X

„(1) În condițiile stabilite prin contractul-cadru, unele consultații medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv unele servicii conexe necesare actului medical, prevăzute în pachetele de servicii medicale, se pot acorda la distanță.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 337 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, consultațiile medicale la distanță prevăzute la alin. (1) se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, prevăzute la art. 223 alin. (1) și (11) din aceeași lege”.

Art. XI

„Prevederile art. II, III și VI se aplică până la data de 30 septembrie 2022”.

Art. XII

„Prin sintagma «influențele financiare determinate de menținerea în plată la nivelul lunii iunie 2017 a drepturilor, care se suportă potrivit Ordonanței Guvernului nr. 7/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății, până la 31 decembrie 2017 din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate» din cuprinsul art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru personalul încadrat în unitățile sanitare, aprobată prin Legea nr. 179/2018, se înțelege totalitatea majorărilor salariale acordate succesiv, începând cu luna octombrie 2015, personalului încadrat în unități sanitare publice, precum și în cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare, influențe financiare aprobate prin legile bugetare anuale”.

Art. XVII

Legea nr. 136/2020

Art. 8 alin. (3^3)

Vechea reglementare

„(3^3) Persoanele care se regăsesc în situațiile prevăzute la alin. (3^1) informează medicul de familie despre ipoteza în care se află, inclusiv cu privire la locul în care au decis să se izoleze sau s-a instituit izolarea. Medicul de familie are obligația luării în evidență și monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective și transmite direcției de sănătate publică județene, respectiv, după caz, a municipiului București, fișa de monitorizare a persoanei izolate, al cărei model este aprobat prin ordin al ministrului sănătății”.

Noua reglementare

La articolul 8, alineatul (33) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(33) Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor care au avut un rezultat pozitiv la testul efectuat pentru detecția virusului SARS-CoV-2 se realizează de către medicii de familie cu liste proprii, inclusiv medicii de familie nou-veniți într-o localitate, aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de servicii medicale în asistența medicală primară, precum și de către medicii din unitățile penitenciare, pentru persoanele private de libertate. În vederea identificării medicului de familie pe lista căruia este înscrisă persoana care a avut un rezultat pozitiv la testul pentru virusul SARS-CoV-2, în aplicația informatică «Corona-forms», pe baza CNP-ului persoanei, se transmit de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în format electronic, datele de identificare ale medicului de familie pe lista căruia aceasta este înscrisă la data rezultatului testării”.

 

Art. 8 alin. (3^4)-(3^10)

Noua reglementare

La articolul 8, după alineatul (33) se introduc șapte noi alineate, alineatele (34)-(310) cu următorul cuprins:

„(34) Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a pacienților desfășurată în cabinetele medicilor de familie se realizează prin fișa de monitorizare a pacientului ce se completează prin aplicația informatică «Corona-forms».

(35) În vederea realizării decontării de către casele de asigurări de sănătate a activității de monitorizare a pacienților, prevăzută la alin. (34), datele din fișa de monitorizare a pacientului vor fi transmise, în mod automat, în forma completată de medicul de familie, din aplicația informatică «Corona-forms» în sistemul informatic unic integrat.

(36) În vederea punerii în aplicare a prevederilor prevăzute la alin. (34) și (35), Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de administrator tehnic al aplicației informatice «Corona-forms», dezvoltă și creează posibilitatea de conectare în mod gratuit a medicilor de familie prevăzuți la alin. (33) în aplicația informatică «Corona-forms».

(37) Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură evidența tuturor medicilor de familie care prestează serviciile medicale prevăzute la alin. (33) și transmite periodic, către Serviciul de Telecomunicații Speciale, datele de identificare ale medicilor de familie prevăzuți la alin. (33), în vederea actualizării datelor din aplicația informatică «Corona-forms».

(38) Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate și Serviciul de Telecomunicații Speciale, asigură suportul pentru medicii de familie prevăzuți la alin. (33), în ceea ce privește solicitările acestora privind modul de realizare a activităților prevăzute la alin. (33) și (35).

(39) Implementarea funcționalităților prevăzute la alin. (33)-(36) în aplicația informatică «Corona-forms», cerințele operaționale, seturile de date, modul de prelucrare a datelor cu caracter personal, precum și modul de asigurare a suportului, procedurile și infrastructura folosite pentru primirea și înregistrarea solicitărilor de suport sunt stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale.

(310) Entitățile prevăzute la alin. (39) ce prelucrează date cu caracter personal au obligația de a respecta dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și legislația națională aplicabilă protecției datelor cu caracter personal”.

 

Art. 13

Vechea reglementare

„În situațiile de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6, pentru monitorizarea evoluției situațiilor de risc și pentru instituirea măsurilor de limitare a răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României, Institutul național de sănătate publică are obligația de a comunica zilnic numărul cazurilor nou-confirmate, numărul cazurilor pozitive la retestare, numărul total de teste efectuate și numărul de teste efectuate raportate separat, la nivel național și județean”.

Noua reglementare

Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În situațiile de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6, Ministerul Sănătății coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în cadrul unităților sanitare publice din sistemul de sănătate, indiferent de forma de subordonare sau coordonare a acestora. Pentru compartimentele/unitățile de primiri urgențe și pentru serviciile de ambulanță, coordonarea operațională se realizează de către Departamentul pentru Situații de Urgență în colaborare cu Ministerul Sănătății.

(2) Institutul Național de Sănătate Publică, pe toată perioada situației de risc epidemiologic și biologic, pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul național, are obligația de a comunica zilnic numărul de cazuri noi de îmbolnăvire și al deceselor înregistrate, la nivel național și județean”.

 

Art. 19 alin. (4)

Vechea reglementare

„(4) Drepturile plătite persoanei detașate se suportă din bugetul Ministerului Sănătății, transportul se asigură de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, iar cazarea de către instituția care beneficiază de serviciile persoanei detașate sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială”.

Noua reglementare

La articolul 19, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Drepturile salariale cuvenite persoanei detașate se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite ai angajatorilor la care s-a dispus detașarea, transportul se asigură de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar cazarea de către angajatorul la care s-a dispus detașarea sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială”.

 

Art. 21^1-21^2

Noua reglementare

După articolul 21 se introduc două noi articole, articolele 211 și 212, cu următorul cuprins:

„Art. 211

Medicii prevăzuți la art. 386 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot acorda asistență medicală în afara specialității persoanelor diagnosticate cu COVID-19, în baza și în limitele protocoalelor de practică medicală, aprobate prin ordin al ministrului sănătății, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din aceeași lege.

Art. 212

În situațiile de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6, pentru munca suplimentară, prin asigurarea serviciului de permanență în regim 24/7, prin serviciul de gardă sau prin chemări de la domiciliu, după caz, personalul Centrului operativ pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Sănătății, personalul Institutului Național de Sănătate Publică și al direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, precum și personalul detașat sau delegat în cadrul acestora, beneficiază de sporurile prevăzute la art. 21 alin. (2) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile la salariul de bază determinat conform prevederilor legale pentru luna ianuarie 2018. Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător”.

 

Art. XVIII

Legea-cadru nr. 153/2017

Anexa nr. II: cap. II: art. 15

Noua reglementare

În anexa nr. II capitolul II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale, după articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 15, cu următorul cuprins:

„(1) În situațiile de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, personalul care ocupă funcții de conducere din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică beneficiază de un spor de 30% din salariul de bază.

(2) Cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din prezenta lege”.

 

Anexa nr. VIII: Cap I: lit. B: art. 9

Noua reglementare

„În anexa nr. VIII capitolul I litera B – Reglementări specifice funcționarilor publici, după articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 9, cu următorul cuprins:

(1) În situațiile de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, directorul executiv, directorii executivi adjuncți, precum și funcționarii publici încadrați în cadrul structurilor de control în sănătate publică din cadrul direcțiilor de sănătate publică beneficiază de un spor de 30% din salariul de bază.

(2) Cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din prezenta lege”.

 

Art. XIX

„La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, art. 212 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă”.

O.U.G. nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative was last modified: aprilie 15th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.