O.U.G. nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 – modificări (O.U.G. nr. 211/2020)

8 dec. 2020
Vizualizari: 716

Actul modificat

Actul modificatorSumar
O.U.G. nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă

 

(M. Of. nr. 720 din 10 august 2020; cu modif. și compl. ult.)

 

O.U.G. nr. 120/2020 privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

(M. Of. nr. 658 din 24 iulie 2020)

 

 

 

O.U.G. nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea O.U.G. nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă

 

(M. Of. nr. 1189 din 7 decembrie 2020)

 

 

 

– modifică: art. 1 alin. (1), (2), (9) și art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 132/2020; art. unic alin. (3) din O.U.G. nr. 120/2020.

 

În M. Of. nr. 1189 din 7 decembrie 2020 s-a publicat O.U.G. nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea O.U.G. nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă

Vă prezentăm, în cele ce urmează, modificările aduse respectivelor acte normative.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

Art. 1 alin. (1), (2), (9) din O.U.G. nr. 132/2020

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 1 alin. (1), (2), (9) se prezentau sub următoarea formă:

„(1) Prin derogare de la prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul reducerii temporare a activității determinate de instituirea stării de urgență/alertă/asediu, în condițiile legii, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaților cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea și consultarea sindicatului, a reprezentanților salariaților sau a salariaților, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului.

(2) Reducerea timpului de muncă în condițiile prevăzute la alin. (1) se stabilește prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare consecutive, angajatorul având obligația de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică și în cazul programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal.

(…)

(9) Pe perioada de aplicabilitate a măsurii prevăzute la alin. (1) sunt interzise angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice ori similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus, precum și subcontractarea de activități desfășurate de salariații al căror timp de muncă a fost redus. Interdicția se raportează și la nivel de filială, sucursală sau alte sedii secundare definite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 1 alin. (1), (2), (9) se modifică și vor avea următorul conținut:

Art. 1

(1) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) și art. 112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul reducerii temporare a activității determinate de instituirea stării de urgență/alertă/asediu, în condițiile legii, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaților cu cel mult 80% din durata lunară calculată prin raportare la durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea și consultarea sindicatului, a reprezentanților salariaților sau a salariaților, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului.

(2) Reducerea timpului de muncă în condițiile prevăzute la alin. (1) se stabilește prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligația de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună.

(…)

(9) Pe perioada de aplicabilitate a măsurii prevăzute la alin. (1) sunt interzise angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice ori similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus, precum și subcontractarea de activități desfășurate de salariații al căror timp de muncă a fost redus. Interdicția se raportează strict la locurile de muncă în care salariații își desfășoară efectiv activitatea, situate în perimetrul asigurat de angajator, la nivelul cărora se aplică măsura prevăzută la alin. (1).

 

Art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 132/2020

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 7 alin. (2) se prezenta sub următoarea formă:

„(2) Indemnizația prevăzută la art. 1 alin. (4) nu se cumulează pentru același angajat cu măsura prevăzută la art. 5, cu măsurile active de sprijin acordate potrivit art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative și nici cu măsurile de stimulare a angajatorilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

(2) Indemnizația prevăzută la art. 1 alin. (4) nu se cumulează pentru același angajat, dacă perioadele de acordare se suprapun, cu măsura prevăzută la art. 5, cu măsurile active de sprijin acordate potrivit art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 211/2020, și nici cu măsurile de stimulare a angajatorilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare.

 

Art. unic alin. (3) din O.U.G. nr. 120/2020

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. unic alin. (3) prevedea următoarele aspecte:

„(3) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. unic alin. (3) se modifică și va avea următorul conținut:

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2021.

O.U.G. nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 – modificări (O.U.G. nr. 211/2020) was last modified: decembrie 8th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.