Nulitate hotărâre consiliu de administraţie. Admisibilitate cerere întemeiată pe dispoziţiile Codului civil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

(Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 2491 din 10 decembrie 2018) 

Prin sentința civilă nr. 1656 din 24 mai 2018 Tribunalul București – Secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții R. S.A., F.D. și J.P.S.R., în contradictoriu cu pârâta B.I.P. SRL, a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de acordare a contravalorii cheltuielilor de judecată constând în valoarea taxei de timbru, a luat act că aceștia șiau rezervat dreptul de a solicita restul cheltuielilor de judecată pe cale separată, a admis în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanții, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, onorariu avocațial redus. 

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității, respectiv anularea Hotărârii Adunării Generale din 20 noiembrie 2017, pentru următoarele motive: nelegala convocare rezultată din timpul foarte scurt în care a fost anunțată ședința, precum și lipsa informațiilor solicitate pentru a oferi posibilitatea reclamanților (ce dețin funcția de administrator, respectiv asociați ai societății pârâte), să ia decizia în cunoștință de cauză, refuzul categoric de reprogramare a ședinței pentru data de 21 noiembrie 2017, dată care ar fi permis reclamantului J.P.S.R. prezentarea și susținerea punctului de vedere; conflictul de interese în care se află ceilalți 2 administratori ai pârâtei – domnii P.V.D.B. si M.L., administratori și asociați ai unor societăți ce dețin calitatea de creditor și cumpărător față de societatea pârâtă, fraudarea intereselor societății prin vânzarea de active la un preț subevaluat, acceptarea ca modalitate de plată a unei compensații și lipsirea de garanții a creditorului principal „E.B.”, în raport de contractul de împrumut din 2008, încălcarea hotărârilor AGA anterioare și a obligațiilor contractuale de către cei prezenți la adunarea din 20 noiembrie 2017. 

Din convocatorul tradus, depus la dosar, expediat via e-mail, la data de 17 noiembrie 2018, s-au reținut punctele de pe ordinea de zi, iar din emailul expediat la data de 18 noiembrie 2017 s-a reținut că reclamantul J.P.S.R. a învederat faptul că la 20 noiembrie 2017 nu va putea să se conecteze, fiind în cursul efectuării unui zbor, și a solicitat amânarea discuțiilor pentru data de 21 noiembrie 2017, dar și faptul că acesta a menționat generic că aspectele semnalate la întâlnirile anterioare legate de vânzarea unității nr. 3 nu au fost soluționate sau luate în considerare, iar nota de convocare ar fi vagă și incompletă, fiind deci invalidă. Au fost solicitate informații cu privire la raportul de evaluare avut în vedere, mecanismul propus de vânzare, distribuirea propusă a sumelor, persoanele împuternicite. 

S-a observat că participarea la ședința din 20 noiembrie 2017 a fost propusă în modalitatea „teleconferință”, asigurând posibilitatea reală de participare a tuturor persoanelor interesate, nefiind reținute susținerile reclamantului J.P.S.R. referitoare la reaua-credință a societății în asigurarea prezenței sale, prin refuzul de a amâna ședința cu o zi, la data de 21 noiembrie 2017. 

Din procesul-verbal al hotărârii s-a reținut că, imediat după expunerea ordinii de zi (care nu a fost modificată în raport de convocatorul adresat la 17 noiembrie 2017 persoanelor interesate), sa dat citire, pe larg, poziției scrise a reclamantului J.P.S.R., urmând dezbaterile și luarea deciziilor. Deciziile au privit separarea unor active ale societății și transferul lor către o altă societate, modul de stabilire a prețului, modul de distribuire a sumelor și modificarea documentelor financiare în consecință. 

Tribunalul a reținut că motivele de nulitate invocate de reclamanți trebuie privite în ordinea cronologică a hotărârilor ce au precedat hotărârea din 20 noiembrie 2017, observându-se că primele discuții legate de valorificarea activelor au fost realizate în decembrie 2016 și continuate în martie 2017. 

Tribunalul a amintit prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 și a indicat că legea recunoaște legitimitatea procesuală activă acționarilor care fie au absentat, fie celor care au participat și au votat contra deciziei, solicitând consemnarea acestui aspect.  

S-a reținut că în privința modului de convocare nu se identifică motive de nulitate absolută sau relativă apte a afecta validitatea hotărârii AGA. Convocatorul a fost trimis via email la 17 noiembrie 2017, pentru data de 20 noiembrie 2017, fiind confirmată recepționarea acestuia încă din 18 noiembrie 2017. Deși se invocă o lipsă totală de informații, care ar fi prejudiciat interesele asociaților, punândui pe aceștia în imposibilitatea de a lua decizii în cunoștință de cauză, sa observat din succesiunea hotărârilor AGA din decembrie 2016 și până în noiembrie 2017 că varianta vânzării directe, modul de stabilire a prețului, modul de distribuire a sumelor și modificările documentelor financiare au fost prezentate in extenso, fiind cunoscute în detaliu de la adunările anterioare. Mai mult, procedura vânzării directe a fost în atenția asociaților încă din decembrie 2016 și a fost activată după abandonarea variantei prime de reorganizare a societății (în martie 2017). Contrar susținerilor reclamanților, aceștia nu au probat anularea hotărârilor AGA anterioare, la care pârâta a făcut trimitere în cuprinsul apărărilor sale. 

Cu privire la existența unui conflict de interese, instanța a reținut că, în acord cu prevederile art. 79 coroborat cu prevederile art. 80 din Legea nr. 31/1990, asociatul care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la nicio deliberare sau decizie privind această operațiune, acesta fiind răspunzător de daunele aduse societății. Desigur, dovada fraudei la lege prin votul exprimat de persoana ce se află întrun veritabil conflict de interese poate să conducă, în situații excepționale, la anularea unei hotărâri. Cu toate acestea, instanța a reținut că măsurile de oportunitate ale gestiunii și funcționării unei societăți nu pot forma obiectul cenzurii instanței, în cadrul unei acțiuni de anulare a hotărârii adunării generale. Simpla existență a calității de asociat, atât în cadrul societății pârâte, cât și societății cumpărătoare nu poate prezuma o fraudă la lege. În istoricul celor doi parteneri contractuali au existat împrumuturi acordate, acumulări de debite, aspecte subliniate de hotărârile AGA depuse la dosar și chiar de hotărârea contestată, care propune ca modalitate de plată pentru vânzarea unității 3 și o compensare. Tribunalul a subliniat că instanța nu are căderea de a analiza oportunitatea vânzării unității 3 pentru situația financiară a societății pârâte și nici nu poate realiza un studiu de preferință pentru potențialii cumpărători. Esențial de reținut este și faptul că pârâta a aprobat, prin hotărâri anterioare, contractarea de împrumuturi de la R.R. SRL (încă din timpul în care cele două societăți aveau asociați comuni). 

S-a mai adăugat că, potrivit art. 15 C. civ., niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori în alt mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Există abuz de drept atunci când titularul lui, cu rea-credință, îl deturnează de la finalitatea lui, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 15 C. civ. Abuzul de drept implică doar depășirea limitelor interne ale dreptului subiectiv civil. Este evident faptul că fiecare asociat păstrează un interes personal în cadrul societății, pe care îl exercită alături de interesul societar. Cu toate acestea, simpla urmărire a celor două tipuri de interese nu poate echivala cu un abuz de drept, iar reclamanta nu a probat de ce operațiunea de vânzare, identificată ca variantă necesară valorificării activelor încă din decembrie 2016, anulează interesul societar.  

Instanța nu a avut în vedere trimiterile pe care reclamanta le realizează la dispozițiile art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, deoarece acestea privesc un alt tip de răspundere și acțiune în justiție. 

Referitor la fraudarea intereselor societății, prin vânzarea la un preț subevaluat sau plata unor datorii către debitori secundari, instanța a notat că aceste aspecte nu constituie motive de nulitate ale hotărârii AGA, ci pot fi denunțate doar în cadrul formelor specifice de răspundere ale administratorilor și asociaților.  

S-a mai arătat că trimiterea la art. 214215 C. civ. vizează o situație distinctă de cea pe care reclamanții o deduc judecății. Astfel, articolele precitate descriu actul efectiv încheiat în fraudarea intereselor societății, prin încălcarea principiului separației de patrimonii, și nu hotărârile adoptate de adunările generale. 

Referitor la susținerile reclamanților, potrivit cărora sunt încălcare obligațiile statutare și contractuale (Acordul de retragere și ale Contractul de subordonare), s-a observat că încălcarea acordului asociaților nu poate atrage nulitatea hotărârii. Referitor la nesocotirea prevederilor hotărârii din 11 iulie 2017, s-a observat că aceasta nu a realizat altceva decât să amâne discutarea chestiunilor legate de vânzarea unității 3, fără a stabili, cu titlu imperativ, o altă direcție de abordare pentru valorificarea activelor.  

Din evaluarea motivelor de nulitate deduse judecății s-a observat că acestea vizează doar deciziile de oportunitate ale gestionării activității societății, punând în discuție operațiunea de vânzare a activelor, prețul vehiculat al tranzacției, calitatea de cumpărător, modul de distribuire a sumelor încasate și modul de plată efectiv. Chestiunile de oportunitate exced limitelor controlului judecătoresc, iar un eventual control de oportunitate sau de profitabilitate ar echivala cu un amestec în modul de administrare a societății, instanța fiind ținută să verifice numai legalitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaților. 

Prin decizia civilă nr. 2491A din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de apelanții reclamanți, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă și a menținut restul dispozițiilor sentinței. 

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanții, invocând nerespectarea art. 214216 C. civ., au solicitat, în esență, constatarea nulității/anularea hotărârii adoptate de Consiliul de Administrație al B.I.P. SRL la data de 20 noiembrie 2017. 

În primul rând, Curtea a reținut că, potrivit art. 192 C. civ. 2009, „persoanele juridice legal înființate se supun dispozițiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum și celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel”, iar potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990 a societăților, „prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”. Astfel, regimul juridic care guvernează funcționarea societății intimate, inclusiv funcționarea consiliului de administrație, este cel stabilit de Legea nr. 31/1990, iar dispozițiile Codului civil pot fi aplicate doar în completarea, nu în contra prevederilor Legii societăților.  

În același sens, art. 216 alin. (7) C. civ. 2009 menționează că prevederile acestui articol – prevederi referitoare la condițiile în care pot fi atacate în justiție hotărârile și deciziile adoptate de organele de conducere sau de administrare ale societății – se aplică doar în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel. Or, Legea nr. 31/1990 reprezintă o lege specială în raport cu Codul civil și stabilește, în ceea ce privește contestarea deciziilor consiliului de administrație, derogări de la regula consacrată de art. 216 alin. (1) din Cod. 

Așadar, în cazul contestării unei decizii luate de consiliul de administrație al societății, dispozițiile Legii nr. 31/1990 trebuie să fie aplicate cu prioritate în raport cu prevederile Codului civil. 

În al doilea rând, Curtea a reținut că Legea nr. 31/1990 nu prevede posibilitatea atacării, în mod direct, în justiție, a deciziilor consiliului de administrație, o astfel de posibilitate fiind recunoscută de art. 132 doar în cazul hotărârilor adunării generale a asociaților; Legea nr. 31/1990 stabilește însă, la art. 111 alin. (2) lit. d), că printre obligațiile adunării generale a asociaților se numără și pronunțarea asupra gestiunii consiliului de administrație. 

Astfel, verificarea legalității deciziilor consiliului de administrație este în competența adunării generale a asociaților, nu a instanței judecătorești, hotărârea prin care adunarea generală s-a pronunțat asupra valabilității deciziei consiliului de administrație putând fi atacată în justiție, în condițiile art. 132 din Lege. 

În consecință, Curtea a apreciat că motivul referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, invocat din oficiu, este întemeiat și justifică admiterea căii de atac formulate.  

Notă  

Potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, iar potrivit art. 2 alin. (2)
C. civ., prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale. 

Art. 1.887 alin. (1) C. civ. prevede că prezentul capitol (Capitolul VII al Titlului IX din Cartea a Va a Codului civil) constituie dreptul comun în materia societăților. 

Interpretând sistematic prevederile legale menționate, rezultă că dispozițiile Legii
nr. 31/1990 se aplică prioritar față de cele din Codul civil, în virtutea principiului „specialul derogă de la general” (specialia generalibus derogant). 

Consecvent, odată ce dispozițiile din legea specială (Legea nr. 31/1990) nu permit contestarea în fața instanței a deciziilor consiliului de administrație, utilizarea dispozițiilor generale cuprinse în Codul civil nu pot constitui temei în drept al acțiunii. 

În același mod, prevederile art. 1551551 din Legea nr. 31/1990, care reglementează răspunderea administratorilor și care au natura juridică a unor norme speciale, se aplică prioritar dispozițiilor art. 220 C. civ., care au natura juridică a unor norme generale. 

 În alte cuvinte, ori de câte ori Legea societăților stabilește o anumită procedură de urmat pentru contestarea deciziilor/hotărârilor adoptate în cadrul funcționării persoanei juridice, prevederile Legii nr. 31/1990 se aplică cu prioritate, iar dispozițiile generale ale Codului civil nu pot fi utilizate pentru eludarea normelor cuprinse în legea specială.