Noutățile introduse în materia insolvenței prin Legea nr. 216/2022

3 aug. 2022
Vizualizari: 304

Legea nr. 216 din 14 iulie 2022 modifică și completează Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și alte acte normative. Noua lege transpune mecanismele de prevenție în business introduse la nivel european prin Directiva nr. 2019/1023.

Prin modificările aduse legii insolvenței, sunt implementate mecanismele de prevenție în business impuse de Directiva nr. 2019/1023 și sunt clarificate anumite concepte și modalități de acțiune ce erau lăsate până în acest moment la latitudinea părților sau a interpretărilor diferite din partea instanțelor.

Ordonanța, astfel cum a fost modificată prin Legea de aprobare, se aplică tuturor procedurilor de insolvență deschise după 11 iulie 2020.

Cu titlu de excepție, modificările privind termenul pentru analiza cererilor de plată a creanțelor curente, cât și cele privind posibilitatea executării silite a creanțelor curente cu scadența depășită cu mai mult de 60 de zile, se aplică și pentru cererile de deschidere a procedurii formulate în cadrul proceselor începute după data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii.

De asemenea, modificarea privind  stabilirea scadenței impozitelor aferente eventualelor reduceri de creanțe ca urmare a implementării planului de reorganizare începând cu data închiderii procedurii de insolvență se aplică tuturor procedurilor deschise pentru debitorii care la data intrării în vigoare a Legii nr. 216/2022 nu au un plan de reorganizare aprobat.

Una dintre principalele modificări aduse legii insolvenței este reprezentată de introducerea procedurii de avertizare timpurie. În baza acestei noi proceduri, profesioniștii sunt alertați de către organul fiscal cu privire la neexecutarea unor obligații și le sunt puse la dispoziție gratuit informații cu privire la soluțiile de redresare prevăzute de lege prin intermediul unei pagini de internet.

Astfel, sunt transmise notificări de alertă  în mod automat prin sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor/Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în legătură cu neexecutarea obligațiilor către bugetul de stat, către bugetul asigurărilor sociale de stat sau către bugetul asigurărilor de șomaj (…).

Materialul integral este disponibil aici.

Noutățile introduse în materia insolvenței prin Legea nr. 216/2022 was last modified: august 3rd, 2022 by Marius Ezer

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Marius Ezer

Marius Ezer

Este Partener, Practica de Soluționare a Disputelor, NNDKP.
A mai scris: