Nerespectarea condiţiilor cu privire la cererea de recuzare. Recurs respins ca nefondat (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1376/2020

NCPC: art. 44 alin. (1), art. 47 alin. (3), art. 51 alin. (5), art. 138, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1) teza a II-a

Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că și argumentele expuse de recurent în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează tot încălcarea de către curtea de apel a regulilor de procedură, de aceea urmează a analiza cererea de recurs din perspectiva incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte constată că în fața curții de apel, în cadrul ședinței de judecată de la 11 martie 2019, recurentul din cauza de față, contestator în procesul dedus judecății curții de apel, a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, în ședință aducându-i-se la cunoștință obligația de a formula cererea în scris și de a o timbra cu taxă judiciară de timbru de câte 100 de lei pentru fiecare judecător recuzat.

Se reține că la 18 martie 2019 a fost depusă la dosar o cerere de recuzare, formulată în scris, referitoare la judecătorul B., cerere la care se face referire în încheierea de ședință de la 21 martie 2019.

Constată și că prin încheierea din 21 martie 2019, pronunțată în același dosar, a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare formulată de contestatorul A. cu privire la judecătorii B. și E.

La 27 mai 2019 a fost înregistrată la dosar sub nr. x cererea de recuzare formulată de A. cu privire la judecătorul B.

Prin încheierea din 27 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă în dosarul nr. x/42/2018/a1, completul de judecată compus din judecătorii B. și E. a constatat că, în raport de art. 47 alin. (3) C. proc. civ., o nouă cerere de recuzare este inadmisibilă. Prin dispozitivul aceleiași încheieri a fost amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestația în anulare a deciziei nr. 2885 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă în dosarul nr. x/42/2018.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri.

Totodată, art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ. statuează că cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate este inadmisibilă, inadmisibilitate ce urmează a fi constatată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Așadar, dispozițiile art. 47 alin. (4) C. proc. civ. prevăd, fără a distinge, că nerespectarea condițiilor cu privire la cererea de recuzare atrage inadmisibilitatea acesteia.

Raportat la aceste considerente, nu poate fi reținut argumentul recurentului, în sensul că prima cerere de recuzare, fiind anulată ca netimbrată, nu există și, ca atare, nu produce niciun efect juridic, deoarece legiuitorul, în reglementarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu a exclus în mod expres ipoteza unei prime cereri anulate.

Pe de altă parte, în lipsa unei mențiuni exprese a textului legal care să impună condiția privitoare la o primă cerere de recuzare respinsă, făcând aplicarea principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanța supremă apreciază că în ipoteza prevăzută de art. 47 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. se înscriu și cererile de recuzare anulate, întrucât și acestea, împreună cu toate cererile în care nu s-a dat, pentru varii alte motive, eficiență recuzării, creează premisa formulării unei noi cereri de recuzare, fiind în mod evident exclusă o astfel de posibilitate în cazul unei cereri de recuzare anterioare admise, întrucât aceasta ar presupune schimbarea completului de judecată.

Critica este nefondată și din perspectiva faptului că, invocând lipsa de efecte a primei încheieri ca urmare a nulității acesteia, recurentul se prevalează de propria culpă în anularea actului de procedură, culpă concretizată în nesocotirea obligației de plată, anticipată sau până la termenul stabilit pentru soluționarea cererii de recuzare, obligația fiind prevăzută de art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013. Cu raportare la speță, instanța supremă constată că recurentului i s-au pus în vedere atât obligația de a timbra, cât și cuantumul taxei judiciare de timbru prin încheierea de la 11 martie 2019, așa cum reiese din practicaua și din dispozitivul încheierii aflate la fila 50 a dosarului curții de apel, însă acesta nu s-a conformat și nici nu și-a justificat conduita procesuală sub acest aspect. Ca urmare, acest argument adus în susținerea criticii este formulat cu încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Critica recurentului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 138 C. proc. civ. este nefondată.

În cererea de recuzare înregistrată la 27 mai 2019, recurentul din cauza de față a făcut referire la faptul că anterioara cerere de recuzare, înregistrată la 18 martie 2019, a fost anulată pentru neplata taxei de timbru, aspect reiterat la termenul din 27 mai 2019 și consemnat în practicaua încheierii de la acel termen, ceea ce infirmă în mod categoric susținerea sa despre obligația curții de apel de a constata litispendența și, implicit, despre imposibilitatea în care instanța s-ar fi aflat de a constata inadmisibilitatea celei de-a doua cereri de recuzare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât la termenul din 27 mai 2019 problema litispendenței nici nu s-a ridicat în fața instanței și cu cât litispendența nu putea produce vreun efect față de o primă cerere soluționată de un alt complet de judecată, care astfel se dezînvestise, fiind de domeniul evidenței că cererile de recuzare înregistrate în cauză sunt distincte și trebuiau examinate din perspectiva admisibilității, așa cum în mod legal s-a și procedat, neexistând nicio încălcare a art. 138 C. proc. civ.

Este nefondată și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că prin încheierea recurată instanța, în temeiul și cu respectarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. civ., a constatat în ședință publică inadmisibilitatea cererii de recuzare formulată de A., înregistrată la dosar la 27 mai 2019, și a  pășit ulterior la soluționarea cauzei, dispoziția de constatare a inadmisibilității făcând de prisos pronunțarea unei încheieri separate, astfel cum pretinde recurentul. Din această perspectivă, instanța supremă apreciază că, prin măsura dispusă de curtea de apel cu privire la noua cerere de recuzare, recurentului nu i s-a produs nicio vătămare care să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

„Argumentele expuse de recurent în susținerea cererii de recuzare nu pot face obiectul analizei în recurs, Înalta Curte neputând analiza decât criticile ce vizează nelegalitatea încheierii recurate, nu cererea de recuzare în esența ei.

Având în vedere argumentele expuse în precedent, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, a respins ca nefondat recursul declarat.

Sursa informației: www.scj.ro.