Nelămurire cu privire la hotărârea care se execută. Inexistența dispozițiilor care să permită deducerea, din pedeapsa aplicată, a perioadei executate prin muncă în statul de condamnare (NCPP)

29 nov. 2016
Vizualizari: 880
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 684/2016

Legea nr. 302/2004, Decizia nr. 15 din 22 mai 2015, NCPC: art. 425

Înalta Curte constată că prin sentința nr. 4 din 28 februarie 2011 a Curții cu Juri de Apel din Torino, secția I-a, Dosar nr. x/08/RGNR, definitivă la data de 15 mai 2011 A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 14 ani, această hotărâre fiind recunoscută în ordinea juridică internă, prin sentința penală nr. 3/CC din data de 2 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești.

Contestatarul apreciază că beneficiul de 1 an și 9 luni închisoare, câștigat pe perioada executării pedepsei pe teritoriul statului italian, ar fi trebuit scăzut din durata pedepsei de executat.

În aceste condiții, contestatorul consideră că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Potrivit practicii judiciare, prin „nelămurire se înțelege neclaritatea, imprecizia dispozitivului, ca parte a hotărârii care urmează a fi pusă în executare”.

Înalta Curte reține că beneficiul de 1 an și 9 luni reprezintă un drept pe care condamnatul l-a câștigat într-o perioadă când se afla în custodia exclusivă a autorităților judiciare italiene, iar executarea pedepsei era guvernată de legea internă a statului italian.

Procedura instituită prin Legea nr. 302/2004 prevede că după transferarea condamnatului, executarea pedepsei este supusă exclusiv legilor statului român. însă legislația națională nu cuprinde dispoziții care să permită deducerea, din pedeapsa aplicată, a perioadei executate prin muncă în statul de condamnare.

Ca efect al recunoașterii hotărârii străine de condamnare și al transferării contestatorului într-un penitenciar din România, prin începerea executării pedepsei pe teritoriul statului român, statul străin a renunțat la executarea pedepsei pe teritoriul său, lucru ce a avut drept consecință renunțarea implicită la recunoașterea acelor instituții accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiționată prin luarea în considerare a duratei pedepsei considerată ca executată pe baza muncii prestate.

De altfel, așa cum a reținut și prima instanță, această chestiune a fost tranșată în mod definitiv și cu titlu obligatoriu, de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, care prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 a statuat că „după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România”.

Ca atare, se constată că nu există nicio nelămurire cu privire la pedeapsa ce se execută.

Celelate critici vizând solicitarea de executare a pedepsei într-un penitenciar din Italia, în regim semideschis, țară în care se află și familia condamnatului contestator, exced prezentei analize, având în vedere obiectul prezentei contestații.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Nelămurire cu privire la hotărârea care se execută. Inexistența dispozițiilor care să permită deducerea, din pedeapsa aplicată, a perioadei executate prin muncă în statul de condamnare (NCPP) was last modified: noiembrie 28th, 2016 by Universul Juridic
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: