Motivarea cererii de recurs. Nulitatea recursului (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1195/2020

NCPC: art. 264, art. 470 alin. (5), art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), art. 487 alin. (1), art. 488, art. 489 alin. (2), art. 493 alin. (5)

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs”.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1 – 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului legal, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Argumentele expuse în dezvoltarea recursului, referitoare la faptul că prin încheierea din 7 mai 2019, în mod greșit instanța de apel a respins solicitarea recurentei-pârâte de a se efectua un nou raport de expertiză în specialitatea construcții, precum și cele privind greșelile pe care expertul le-ar fi făcut în realizarea raportului de expertiză dispus de instanță, vizează aspecte de netemeinicie, însă aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurenților cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Prin urmare, reevaluarea probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

Demersul de interpretare a probelor este lăsat de legiuitor la libera apreciere a magistratului care realizează o judecată a fondul cauzei (în primă instanță, și în apel), conform prevederilor art. 264 din C. proc. civ., excepție de la această regulă făcând situațiile în care legea însăși stabilește puterea doveditoare a unor mijloace de probă.

Or, recurenta nu invocă vreo dispoziție legală care să atribuie expertizei judiciare efectuate în speță o forță probantă în sensul susținut de aceasta, astfel că nu există temei spre a se reține că modalitatea în care instanța de apel a evaluat respectiva probă ar fi contrară unei dispoziții a legii și, pentru acest motiv, ar fi susceptibilă de analiză în coordonatele motivelor de recurs care se regăsesc în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Nici argumentele prin care recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit a obligat-o să refacă canalizarea pentru recurenții-reclamanți, având în vedere că nu există o soluție tehnică pentru a dota doar imobilul reclamanților cu un asemenea sistem și că în mod greșit a obligat-o la repararea prejudiciului pretins de reclamanți, în condițiile în care aceștia au efectuat multe modificări și îmbunătățiri la locuința lor, nu pot fi examinate, deoarece sunt critici de netemeinicie ce presupun o devoluare a fondului cauzei și o restabilire a situației de fapt în funcție de probatoriul administrat.

Prin urmare, o astfel de apreciere a relevanței sau nerelevanței probelor, prin care se tinde, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului și la stabilirea altei situații de fapt este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

În consecință, din expunerea argumentelor evocate de recurenți în cuprinsul cererii de recurs rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

În această situație, sancțiunea care intervine este anularea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod va admite excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., invocată de recurenții-reclamanți B. și A. și, în consecință, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 309 din 13 iunie 2019 și încheierii din 7 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Constatând că recursul declarat de declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 309 din 13 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă nu poate fi soluționat conform art. 493 alin. (5) sau art. 493 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., motiv pentru care va admite în principiu recursul și va stabili termen de judecată în ședință publică, în vederea soluționării acestuia, cu citarea părților.

Sursa informației: www.scj.ro.