Ministerul Sănătății. Plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% a fost mărit

29 dec. 2021
Vizualizari: 244

Ministrul Sănătății a informat că, începând cu 1 ianuarie 2022, crește cu 10% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.

Astfel, pensionarii cu venituri de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în proporție de 90% din sublista B prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008. Până în prezent, limita de la care pensionarii beneficiau de compensare de 90% era de 1299 lei/inclusiv.

De asemenea, măsura a fost luată cu scopul creșterii accesului la medicamentele compensate acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici.

În cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B, în perioada septembrie 2020-septembrie 2021, au fost eliberate un număr de 2.805.729 rețete aferente unui număr de 468.279 pensionari cu o valoare de consum de 267.600.714,86 lei.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Sănătății. Informare cu privire la pregătirea măsurilor de sănătate publică pentru controlul unui potențial val pandemic

Ministerul Sănătății. Plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% a fost mărit was last modified: decembrie 29th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: