Ministerul Justiției. Proiect: Ordin pentru aprobarea Instrucţiunilor privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate determinată de primire, punerea în executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate

24 mart. 2022
Vizualizari: 213

Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin al ministrului Justiției pentru aprobarea Instrucțiunilor privind evidența nominală și statistică a persoanelor private de libertate determinată de primire, punerea în executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate, stabilirea și schimbarea regimului de executare, punerea în libertate și comunicarea actelor de procedură.

Redăm, în continuare, conținutul Proiectului:

ART. 1

Instrucțiunile privind evidența nominală și statistică a persoanelor private de libertate determinată de primire, punerea în executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate, stabilirea și schimbarea regimului de executare, punerea în libertate și comunicarea actelor de procedură, denumite în continuare Instrucțiuni, reglementează activitatea de evidență a persoanelor private de libertate și reprezintă ansamblul operațiunilor realizate pentru înregistrarea și actualizarea datelor personale și cu caracter personal, în vederea asigurării legalității deținerii tuturor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, aplicării regimului executării pedepselor și măsurilor educative privative de libertate, cunoașterii structurii persoanelor deținute, dinamicii persoanelor deținute, precum și comunicării de date și informații autorităților și instituțiilor publice, persoanelor juridice și persoanelor fizice care au dreptul, în temeiul legii sau al acordului expres și neechivoc al persoanelor private de libertate, să primească astfel de informații.

ART. 2

În locurile de deținere subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, denumite în continuare locuri de deținere, sunt deținute persoane condamnate la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, persoane arestate preventiv în cursul judecății și persoane față de care s-au dispus măsuri educative privative de libertate.

ART. 3

(1) În fiecare loc de deținere, evidența persoanelor private de libertate se ține nominal și statistic.

(2) Administrația Națională a Penitenciarelor și locurile de deținere subordonate adoptă măsurile tehnice și organizatorice necesare protejării datelor personale și datelor cu caracter personal ale persoanelor private de libertate împotriva oricăror distrugeri, pierderi, modificări, dezvăluiri sau acces neautorizate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.

ART. 4

Prin evidența nominală se urmărește cunoașterea datelor referitoare la persoana privată de libertate necesare asigurării legalității deținerii, stabilirii, individualizării sau schimbării regimului de executare și executării pedepsei, după cum urmează:

a) date socio-profesionale;

b) situația juridică;

c) grad de risc pentru siguranța locului de deținere;

d) regimul de executare a pedepselor și măsurilor educative privative de libertate;

e) alte date relevante.

ART. 5

(1) Prin evidența statistică se urmărește constituirea de date statistice stocate în sistemul informatic de evidență.

(2) Datele și informațiile înregistrate sunt destinate utilizării de către Administrația Națională a Penitenciarelor și locurile de deținere subordonate în scopul pentru care au fost create, în conformitate cu dispozițiile legale, putând fi prelucrate și comunicate următorilor destinatari:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

a) persoanei private de libertate sau reprezentanților legali ai acesteia;

b) organelor judiciare;

c) Ministerului Justiției;

d) caselor de asigurări de sănătate;

e) instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției drepturilor omului, ale copilului, precum și al asistenței și ocrotirii sociale a bătrânilor;

f) instituțiilor publice cu atribuții în domeniul apărării, securității naționale și ordinii publice;

g) reprezentanțelor diplomatice acreditate în România;

h) aparținătorilor persoanelor private de libertate, cu acordul expres și neechivoc al persoanelor private de libertate;

i) altor autorități și instituții publice, structuri internaționale și europene, persoane juridice și persoane fizice, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind protecția datelor personale și cu caracter personal. (…)”

Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Justiției sau la adresa de e-mail: dean@just.ro.

Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect, Referate de aprobare și Anexe, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

🔔Vezi și Ministerul Justiției. Proiect: H.G. privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Judiciar 2022-2025 și a Planului de acțiune aferent acesteia

Ministerul Justiției. Proiect: Ordin pentru aprobarea Instrucțiunilor privind evidența nominală și statistică a persoanelor private de libertate determinată de primire, punerea în executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate was last modified: martie 23rd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.