Ministerul Finanțelor propune plafonarea primelor de asigurare RCA pentru o perioadă de 6 luni

21 feb. 2022
Vizualizari: 227

Ministerul Finanțelor (MF) și Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) propun plafonarea temporară a tarifelor de primă de asigurare RCA practicate de asigurători.

În acest sens, MF a elaborat, în colaborare cu ASF, un proiect de Hotărâre de Guvern ce prevede limitarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor polițelor RCA, în vederea diminuării efectelor scumpirii acestor prime de asigurare, ca urmare a recentei ieșiri de pe piață a celui mai mare asigurător în domeniu.

Astfel, prin acest proiect se propune o diferențiere de calcul a tarifelor pentru persoanele fizice și cele juridice. Pentru persoanele fizice, limitarea tarifului maximal este justificată prin plafonarea la nivelul tarifului de referință publicat de către ASF, iar pentru persoanele juridice se prevede limitarea la tariful utilizat la încheierea contractelor RCA, prin intermediul mecanismului asiguratului cu risc ridicat.

Prin urmare, MF susține că această soluție temporară vine în sprijinul tuturor categoriilor de asigurați și va asigura o dispersie a riscurilor la nivelul pieței de asigurări și va putea contribui la o mai bună funcționare a acesteia.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

vezi și MF. Proiect: O.U.G. privind modificarea art. 6^1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Ministerul Finanțelor propune plafonarea primelor de asigurare RCA pentru o perioadă de 6 luni was last modified: februarie 21st, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: