Ministerul Economiei. Instituirea schemelor de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse riscurilor, ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice

22 mai 2020
Vizualizari: 437

Potrivit site-ului oficial (www.economie.gov.ro), Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a publicat un comunicat prin intermediul căruia informează despre adoptarea în ședința de Guvern, în urma autorizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană, a O.U.G. pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 81/2019 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum și pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice.

Aprobarea acestei ordonanțe vine în contextul în care, de la instituirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, consumatorii finali de energie electrică din România s-au confruntat cu costuri în creștere ale consumului de energie electrică cauzat de transferul costului dioxidului de carbon în prețul electricității.

La nivelul României, a fost adoptată H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic, dar și pentru creșterea nivelului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să contribuie la obținerea unor niveluri de reducere considerate necesare din punct de vedere științific pentru a evita schimbări climatice periculoase.

De asemenea, măsurile propuse prin actul normativ sus-menționat permit păstrarea competitivității firmelor din România în raport cu ceilalți competitori din spațiul european și din afara acestuia, schema fiind un mijloc de prevenire a efectelor negative ale restrângerii activității industriale, din cauza pierderilor de competitivitate, în urma creșterii prețului energiei electrice. Astfel, se elimină riscul de relocare cu efect imediat în menținerea gradului de ocupare a forței de muncă, se limitează rata șomajului, păstrându-se forța de muncă cu grad înalt de calificare în sectoarele industriale aferente.

 

Pentru a vizualiza comunicatul intregal, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Această rubrică este susținută de EASYLAW, manager activități juridice.
Îmbunătățește eficiența echipei și crește performanța societății tale de avocatură, cu pachetul Avocatul PREMIUM. Abonează-te la EASYLAW* și primești gratuit cont PREMIUM pe portalul www.universuljuridic.ro.
🔔Vreau cont demo
Ministerul Economiei. Instituirea schemelor de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse riscurilor, ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice was last modified: mai 22nd, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: