Ministerul Afacerilor Interne. Proiect: O.U.G. pentru modificarea unor acte normative privind domeniul străinilor și azilului în România

29 mart. 2023
Vizualizari: 397

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordonanță de urgență (O.U.G.) pentru modificarea și completarea unor acte normative privind domeniul străinilor și azilului în România.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului (28 martie 2023), pe adresa de e-mail dj-international.transparenta@mai.gov.ro.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale proiectului:

Art. I – Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 17 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: „a) dreptul de a rămâne în România până la finalizarea procedurii de azil. În cazul procedurii de determinare a statului membru responsabil cu examinarea cererii de azil, dreptul de a rămâne pe teritoriul României încetează la data efectuării transferului;”

2. La articolul 19, litera j) se abrogă.

3. La articolul 361, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Activitățile de înregistrare a cererilor de protecție internațională pot fi realizate și de către experții Agenției Uniunii Europene pentru Azil, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) 2303/2021 privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010”.

4. După articolul 48 se introduce un nou articol, articolul 48^1 cu următorul cuprins:

„Art. 48^1 – Activitățile de intervievare și analizare a motivelor invocate pot fi realizate și de către experții Agenției Uniunii Europene pentru Azil, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din 2/3 Regulamentul (UE) 2303/2021 privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010”.

5. La articolul 53, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Hotărârea de respingere a cererii de azil cuprinde motivele corespunzătoare pentru fiecare formă de protecție prevăzută la art. 23 și 24, art. 26 sau 27”.

6. Articolul 70 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În cazul solicitanților de azil care nu au obținut protecție internațională în România, Inspectoratul General pentru Imigrări emite decizia de returnare la momentul emiterii hotărârii de respingere a cererii de azil în faza administrativă.

(2) Executarea obligației de returnare stabilită prin decizia de returnare emisă potrivit alin. (1), se suspendă de drept până la finalizarea procedurii de azil.

(3) Până la soluționarea definitivă a căilor de atac, solicitantul de protecție internațională beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru solicitantul de azil, iar acesta se poate prevala de orice schimbare a circumstanțelor intervenită după adoptarea deciziei de returnare, care ar fi de natură să aibă un impact semnificativ asupra aprecierii situației sale, aspect a cărui verificare revine instanței de judecată competentă”.

Art. II – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 81 alineatul (2), litera e) se abrogă.

2. La articolul 81 alineatul (2), după litera g) se introduce o nouă literă, litra h), cu următorul cuprins:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„h) străinul a cărui cerere de protecție internațională în România a fost respinsă în fază administrativă”.

3. La articolul 83 alineatul (3), litera d) se abrogă.

4. La articolul 88 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

„c) străinul a cărui cerere de protecție internațională în România a fost respinsă în fază administrativă;”.

Pentru detalii suplimentare cu privire la Proiect și Nota de fundamentare, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și Ministerul Afacerilor Interne. Proiect: Ordin pentru modificarea anexei nr. 2 la OMAI nr. 183/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție

 

Ministerul Afacerilor Interne. Proiect: O.U.G. pentru modificarea unor acte normative privind domeniul străinilor și azilului în România was last modified: martie 29th, 2023 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.