Măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă (O.U.G. nr. 63/2022)

11 mai 2022
Vizualizari: 718

Actul publicat în Monitorul Oficial

PreambulSumar
Ordonanța de Urgență a Guvernului (O.U.G.) nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia

(M. Of. nr. 468 din 10 mai 2022)

 

În temeiul:

– art. 115 alin. (4) din Constituția României.

 

Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect instituirea unor măsuri temporare, constând în acordarea, până la data de 31 decembrie 2022, a unui sprijin material, denumit Sprijin pentru România, pentru anumite categorii de persoane vulnerabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

În M. Of. nr. 468 din 10 mai 2022 s-a publicat Ordonanța de Urgență a Guvernului (O.U.G.) nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia

Vă prezentăm, în continuare, principalele dispoziții regăsite în respectiva Ordonanță.

Structura

Capitolul I: Dispoziții generale

Capitolul II: Categorii de persoane și familii beneficiare de sprijin material. Reguli de acordare a sprijinului material

Capitolul III: Valoarea nominală a sprijinului material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente și mese calde. Reguli de emitere și distribuție a acestora

Capitolul IV: Bugetul măsurii temporare „Sprijin pentru România”. Reguli pentru lansarea apelului de proiecte și de decontare a cheltuielilor din bugetul de stat, precum și din fonduri externe nerambursabile

Capitolul V: Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 1

(1) Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect instituirea unor măsuri temporare, constând în acordarea, până la data de 31 decembrie 2022, a unui sprijin material, denumit Sprijin pentru România, pentru anumite categorii de persoane vulnerabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Sprijinul material pentru categoriile de persoane vulnerabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență are drept scop compensarea unei părți din cheltuielile cu hrana pentru asigurarea traiului zilnic, prin acordarea unor tichete sociale pe suport electronic, pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde.

(3) Sprijinul material prevăzut la alin. (2) este suportat din bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Incluziune și demnitate socială aferent perioadei de programare 2021-2027 și al Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate (POAD), cu respectarea regulilor de eligibilitate aplicabile și în limita sumelor alocate cu această destinație.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(4) Sprijinul material acordat categoriilor de persoane vulnerabile este asimilat prestațiilor sociale, nu se consideră venit în înțelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare.

(5) Contravaloarea măsurii acordate prin intermediul tichetului social pe suport electronic acordat potrivit prevederilor prezentei ordonanțe reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(…)

Art. 3

(1) Beneficiază de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic următoarele categorii de persoane și familii, denumite în continuare beneficiari:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

(2) Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care familiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-e) au un membru de familie ce face parte din categoriile de beneficiari prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), sprijinul material se cumulează.

(4) Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

(…)

Art. 5

Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei și se acordă o dată la două luni categoriilor de beneficiari prevăzute de art. 3 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.

Art. 6

(1) Tichetul social pe suport electronic este asimilat biletelor de valoare și este emis de către unitățile emitente definite la art. 5 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor legale în vigoare.

(2) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

(3) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea de produse alimentare și de mese calde pentru care au fost emise.

(4) Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.

(5) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se alimentează o dată la două luni cu valoarea nominală menționată la art. 5.

(6) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde pot fi utilizate numai la unitățile afiliate care au încheiat cu unitatea emitentă selectată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților.

(7) Unitățile afiliate care utilizează aparate de marcat electronice fiscale potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a evidenția pe bon fiscal distinct contravaloarea produselor comercializate care se încadrează în categoria produse alimentare și masă caldă, așa cum aceasta este definită de prezenta ordonanță de urgență, care urmează să fie achitată cu tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Pentru aceste bonuri fiscale poate fi selectată ca tip de plată valoarea 9 „Alte metode” din nomenclatorul pentru tipul de plată, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fișierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, precum și categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informații cu sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, operatorul aparatului de marcat electronic fiscal având obligația să completeze câmpul editabil aferent tipului de plată cu sintagma „ALIMENTE/MASĂ CALDĂ”, atunci când caracteristicile tehnice ala aparatului de marcat electronic fiscal permit acest lucru.

(8) Valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde acordate beneficiarilor nu poate să fie diminuată în niciun mod.

(9) Suportul electronic al tichetului social trebuie să aibă înscrise sau stocate într-un alt mod în acesta elementele obligatorii prevăzute la art. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările și completările ulterioare, având înscris numele „TICHET SOCIAL ELECTRONIC”.

(…)

Art. 17

(1) Bugetul măsurii temporare „Sprijin pentru România”, acordată prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic pentru perioada 1 iunie 2022-31 decembrie 2022, se stabilește la suma de 3.100.000 mii lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele comunitare și naționale aplicabile Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, prin unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile.

(2) Din bugetul de stat pentru acordarea de tichete sociale se suportă cheltuielile pentru categoriile de beneficiari prevăzuți la art. 3 alin. (1) privind:

a) cheltuieli cu valoarea nominală a tichetului social pe suport electronic aferente categoriilor de beneficiari neeligibili conform Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate;

b) cheltuieli declarate neeligibile de către autoritățile competente indiferent de cauzele care au condus la efectuarea acestora, cu condiția ca acestea să fie realizate pentru implementarea prezentelor măsuri de sprijin;

c) cheltuieli de etichetare, colectare și distribuție realizate potrivit art. 13 alin. (3);

d) cheltuielile pentru emiterea suporturilor electronice.

(3) Cheltuielile prevăzute la alin. (2) reprezintă cheltuieli neeligibile necesare implementării măsurilor temporare de sprijin sub forma tichetelor sociale pe suport electronic, se adaugă la cheltuielile eligibile ale proiectului și se cuprind în anexa nr. 3/54/23 la bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

(…)

Art. 24

Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 165/2018, cu modificările și completările ulterioare, unitățile emitente care dețin autorizații de funcționare potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt autorizate de către Ministerul Finanțelor pentru emiterea tichetului social pe suport electronic asimilat bonurilor de valoare și beneficiilor sociale, prin simpla notificare, depusă la Ministerul Finanțelor însoțită de documentele justificative pentru dovedirea calității de unitate emitentă, fără a mai fi necesară emiterea altor reglementări legale în acest sens.

Măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă (O.U.G. nr. 63/2022) was last modified: mai 11th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.