MAI. Actele de identitate expirate, dar rămase valabile pe timpul stării de alertă își pierd valabilitatea

6 iun. 2022
Vizualizari: 207

Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, își pierd valabilitatea.

Prin urmare, cetățenii români sunt invitați să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea cărții de identitate, având în vedere că aceste documente își pierd valabilitatea la 7 iunie.

De asemenea, pentru a se evita prezentarea, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul acestor servicii publice, se recomandă cetățenilor să acceseze platformele de programare online și/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor.

Pentru situații de excepție, printre care putem enumera: necesitatea deplasării urgente în alt stat membru UE pentru studii, tratamente medicale, raporturi juridice de muncă, în scopul eliberării cărții de identitate într-un termen mai scurt decât 30 de zile, se poate formula o cerere adresată șefului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor din județul de domiciliu.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

📱 VEZI ȘI MAI. Proiect: H.G. pentru modificarea H.G. nr. 420/2006 privind înființarea și organizarea Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar

 

MAI. Actele de identitate expirate, dar rămase valabile pe timpul stării de alertă își pierd valabilitatea was last modified: iunie 6th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: