Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004 – modificări (O.U.G. nr. 45/2019, aprobată de Legea nr. 167/2021)

24 iun. 2021
Vizualizari: 195

Actul modificat

Actul modificatorSumar
Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004

(rep. în M. Of. nr. 88 din 13 februarie 2009)

 

Legea nr. 167/2021 pentru aprobarea O.U.G. nr. 45/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul îmbunătățirilor funciare

(M. Of. nr. 619 din 23 iunie 2021)

– modifică: art. III.

 

În M. Of. nr. 619 din 23 iunie 2021 s-a publicat Legea nr. 167/2021 pentru aprobarea O.U.G. nr. 45/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul îmbunătățirilor funciare.

Vă prezentăm, în continuare, modificările, dar și completările aduse respectivului act normativ.

 

Art. III din O.U.G. nr. 45/2019

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. III se prezenta sub următoarea formă:

„După alineatul (2) al articolului 6 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

«(21) Pe terenuri agricole pe care statul, prin Agenție, urmează să realizeze noi amenajări de irigații sau să extindă infrastructura de irigații, proprietarii sau alți deținători de terenuri situate pe aceste teritorii se pot constitui în organizații de îmbunătățiri funciare.»”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. III se modifică și va avea următorul conținut:

Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

1. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

«(21) Pe terenuri agricole pe care statul, prin Agenție, urmează să realizeze noi amenajări de irigații sau să extindă infrastructura de irigații, proprietarii sau alți deținători de terenuri, situate pe aceste teritorii, se pot constitui în organizații de îmbunătățiri funciare.»

2. La articolul 33 alineatul (2), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) și d), cu următorul cuprins:

«c) în cazul în care contractele prevăzute la lit. b) nu cuprind explicit acordul proprietarilor terenurilor și/sau aceștia nu pot fi identificați, titularii autorizațiilor vor publica o notificare privind intenția de a executa lucrările, la sediul primăriei comunei, orașului sau municipiului pe raza căreia/căruia se află terenurile pe care urmează să fie executate lucrările, identificând aceste terenuri conform modalităților prevăzute la lit. a). În acest caz notificarea constituie titlul pentru emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire;

d) pentru realizarea lucrărilor de reabilitare sau modernizare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare, certificatul de urbanism și autorizația de construire se emit fără a fi necesară obținerea avizelor/aprobărilor privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor aferente/adiacente acestei infrastructuri, cu obligația titularului autorizației de a readuce terenurile la situația anterioară.»

3. La articolul 39, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

«(7) Reacordarea recunoașterii de utilitate publică unei amenajări de îmbunătățiri funciare sau unei părți a unei amenajări de îmbunătățiri funciare se face pe bază de criterii și proceduri care se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Lista amenajărilor de îmbunătățiri funciare sau unei părți a unei amenajări de îmbunătățiri funciare cărora li se reacordă recunoașterea de utilitate publică se aprobă prin hotărâre a Guvernului.»”

Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 – modificări (O.U.G. nr. 45/2019, aprobată de Legea nr. 167/2021) was last modified: iunie 24th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.